Summer Well, două zile de distracţie pe ritm de dans modern
Parcul Știrbei de la Buftea, a găzduit week-endul trecut cel mai important festival de muzică rock din acest an. Zece formații renumite la nivel mondial, au cântat și și-au încântat publicul din România, pe scena amplasată în aer liber, Domeniul Știrbei, timp de două zile, cu muzică bună, live.
Ilfovenii au avut parte de un weekend cu adevărat fierbinte. În zilele de 10 și 11 august, în Parcul Știrbei de la Buftea s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului Summer Well. La fel ca în anii trecuți, ediția 2013 a reunit zece dintre cele mai îndrăgite trupe rock din întreaga lume. Pe scena festivalului au urcat artiști de succes care le-au oferit spectatorilor înfocați muzică bună, live. Iubitorii acestui gen de muzică au avut parte de o minivacanță pe ritmuri de dans.
Momente unice, bucurie și romantism
Pe ritmuri de rock, fanii trupelor participante au dansat, s-au distrat și au petrecut două zile de neuitat, pline de momente unice, bună dispoziție, bucurie, veselie și romantism. Dincolo de întreg arsenalul tehnic care a oferit unicitate momentelor și splendide linii melodice, la Buftea au fost interpretate din nou, atât piese vechi, care i-au consacrat pe artiști, cât și piese noi, ce vor deveni hituri în cel mai scurt timp.
Mici restaurante în aer liber și zone de relaxare pentru fani
Zona principală a festivalul a fost Peluza Centrală, acolo unde a fost amplasată scena. În jurul Lacului Buftea, fanii trupelor au avut la dispoziție terase și zone de relaxare, inclusiv Sunset Cafe. De asemenea, în Sala Regina Maria și în Palatul Știrbei spectatorii au avut acces la zonele de restaurante și de alte activități. Pentru cei care au dorit un plus de distracție, și nu doar muzică live, partenerii festivalului au organizat altfel de programe. Copiii sub 12 ani au avut accesul gratuit și au fost primiți la festival numai dacă au venit însoțiți de unul dintre părinți. Pentru restul spectatorilor accesul a fost posibil numai pe bază de bilete sau abonamente speciale Summer Well.
Trupele care au făcut un spectacol de zile mari în Parcul Știrbei
În prima zi
Blood Red Shoes
Eugene McGuinness
Michael Kiwanuka
Glasvegas
The XX
A doua zi
The Family Rain
Spector
Everything Everything
The Vaccines
Suede