În anul 2012 în județul Ilfov au depus cereri pentru plata unică pe suprafață (SAPS) 3.412 fermieri. Apia Ilfov a reușit să achite, până la sfârșitul lunii martie toate plățile pentru ultima tranșă, din fondurile FEGA. Tot în această lună, s-au încheiat și plățile pe cultură, pe PNDC.
Pentru SAPS, ultima tranșă a fost de 53,93 euro pe hectar, iar pentru cultură, suma virată fermierilor a avut o valoare de 32,40 euro pe hectar. Din data de 1 martie, așa cum am mai informat, a început campania de depunere a cererilor pentru anul 2013. În luna care s-a scurs, Serviciul Măsuri de Sprijin și IT din cadrul Centrului Județean APIA Ilfov a primit 1.332 de cereri, care însumează o suprafață de 19.452,88 hectare. Campania va continua până în data de 15 mai. După data de 16 mai și până pe 10 iunie, fermierii vor trebui să plătească penalizări de 1%, pentru fiecare zi de întârziere la depunerea cererilor.
A început sesiunea de depunere a dosarelor pentru plățile naționale la ovine și caprine
Totodată, Serviciul Plăți pentru Zootehnie, din cadrul aceluiași Centru Județean APIA, informează că, în conformitate cu Ordinul MADR nr 165/01.04.2013, în perioada 05.04-30.04.2013 se pot depune cereri pentru schema de plăți naționale pentru sectorul zootehnic, la speciile ovine și caprine. Cererile vor fi depuse la sediul CJ APIA Ilfov, aflat pe strada Cernișoara nr. 92A, din sectorul 6 al Capitalei, pentru efective minime de 50 de capete femele în cazul ovinelor și 25 de capete femele în cazul caprinelor. Vârsta animalelor trebuie să fie minim de un an, împlinită până la data de 31.03.2013. Cererea va trebui să fie însoțită de buletinul/cartea de identitate, codul unic de înregistrare, certificatul de înregistrare și extrasul de cod bancar al solicitantului. Cererea trebuie să fie vizată de o asociație a crescătorilor de ovine sau caprine legal constituită, afiliată la o federație a crescătorilor de ovine/caprine, organizată la nivel național. Această viză trebuie să ateste efectivele de animale pe care la dețin crescătorii, pentru care se solicită prima. Până în prezent, APIA Ilfov a eliberat, pentru finanțarea capitalului de lucru necesar desfășurării activităților curente de către beneficiarii Măsurii 215 – „Plăți privind bunăstarea animalelor” – porcine, un număr de 10 adeverințe, pentru o sumă totală de 701.312,9 euro, pentru 7 solicitanți din cei 11 care au depus cereri.