Luni, pe 6 ianuarie, când toți creștinii s-au bucurat, din nou, de o mare sărbătoare, pentru credincioșii din comuna Chiajna, a fost o zi cu totul specială. Praznicul închinat Botezului Domnului a adunat în sânul bisericii păstorită cu multă dragoste de părintele Ion Ciucă o mulțime de credincioși, ale căror inimi au bătut, la unison pentru Dumnezeu în toate cele trei persoane ale Sale: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 483, ediția print
Comuna Chiajna este, fără îndoială, locul unde se înalță semețe unele dintre cele mai frumoase biserici din județul Ilfov. Însă, despre biserica Parohiei Roșu I care este închinată Maicii Domnului, purtând hramul Izvorului Tămăduirii, s-ar putea spune că este podoaba și minunea acestei localități. Întrucât, prin grija părintelui paroh Ion Ciucă, lăcașul de cult arată acum ca o bijuterie arhitectonică, iar preoții care o slujesc sunt cu adevărat dedicați pastorației, slujind pentru credincioși și nevoile lor, tot mai mulți oameni aleg să își caute liniștea sufletească aici. Mânați de o credință puternică, luni, pe 6 ianuarie, sute de localnici au îndurat frigul tăios și s-au rugat cu tot sufletul, așa cum o fac an de an, de Bobotează, în acest sfânt lăcaș. Enoriașii, împreună cu duhovnicii lor, părintele paroh Ion Ciucă, părintele Ioan Alexandru Ciucă și părintele Petrișor Simion, au umplut, încă de dimineață, așezarea sacră cu bucurie sfântă, rugăciune, iubire și frumos. O slujbă înălțătoare, săvârșită de preoți cu vocile lor calde și impunătoare, a deschis porțile Cerurilor, lăsând loc păcatului să se curețe, luminii să lumineze întunericul și harului Divin să se coboare peste credincioși.
Porumbeii simbolizează Duhul Sfânt
Ore bune, preoții au rostit cele mai profunde rugăciuni menite să aducă smerenia, mântuirea, curățirea și viața veșnică a celor ce au asistat la rânduielile bisericești și s-au rugat cu dreaptă credință. Spre încântarea rugătorilor, preotul Ion Ciucă, părintele lor spiritual, a întregit atmosfera Botezului Domnului, marcând momentul Pogorârii Sfântului Duh deasupra capului Mântuitorului, în timpul Botezului săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul, în Apa Iordanului, eliberând un porumbel alb. Apoi, după tradiție, i-a binecuvântat și i-a “botezat” cu apa sfințită, ce poartă în ea darurile curate și minunate ale Sfântului Duh. În Parohia Roșu I, din Chiajna, slujba de Bobotează chiar a fost una sfințitoare, care a unit Cerul cu Pământul și a pregătit credincioșii pentru Hristos.
Apa sfințită este tămăduitoare
Botezul Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, prin care noi, oamenii, primim mărturia Treimii și trăim minunea sfințirii Aghiazmei celei mari. Tocmai de aceea, în această zi, în toate bisericile s-au sfințit apele. Prin rugăciunile de sfințire, Duhul Divin s-a pogorât peste apă, alungând puterile demonice, spre a lăsa loc binecuvântării, purificării și tămăduirii. Fiind încărcată cu duhuri dumnezeiești, apa sfințită la Bobotează sau Agheazma Mare, cum este denumită, are numeroase efecte benefice. Cei încercați de boli grave se pot lecui, pământul și pomii stropiți pot să rodească mai mult, iar în casa sfințită cu această apă domnește armonia și bunăstarea.
„Această sărbătoare este marcată încă din primele veacuri creștine. A fost o sărbătoare importantă pentru primii creștini și la fel de importantă este și pentru noi, creștinii de astăzi. Spunem că este o sărbătoare cu adevărat mare deoarece pentru prima dată ni s-au arătat la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. La Bobotează, Stăpânul S-a smerit și a cerut să fie botezat de slugă. A avut loc sfințirea Apei Iordanului și a tuturor apelor și izvoarelor pământului. De Bobotează, Hristos, Mântuitorul nostru, a ieșit în public la vârsta de 30 de ani. S-a arătat lumii, s-a pregătit să vestească pe pământ Evanghelia mântuirii și a venit să caute și să mântuiască sufletele noastre. În amintirea evenimentului petrecut atunci de Mântuitorul, în această zi se sfințește apa prin semnul Crucii și prin pogorârea darului Sfântului Duh. Credincioșii o primesc, o duc în casele lor, o pun la loc de cinste lângă icoane și o beau cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Apa aceasta are puteri tămăduitoare pentru toți cei ce cred în puterile ei. Vă mulțumim tuturor celor ce ne-ați fost alături în rugăciune în această zi de mare sărbătoare creștină! Tuturor vă dorim un an cu sănătate, sporire în credință și bunăstare. Dumnezeu să vă iubească, să vă asculte rugăciunile și să vă ocrotească! La mulți ani!”, le-a spus părintele paroh Ion Ciucă enoriașilor, la finele slujbei speciale de Bobotează, îndemnându-i la întărirea în credință.