Surprize, surprize din partea iepurașului

Din păcate, debutul antrenorului Marius Baciu pe banca tehnică a Concordiei Chiajna a fost un fiasco total: 0-3 cu FC Botoșani! Tehnicianul a promis revanșa împotriva ieșenilor!

Oare care a fost rațiunea înlocuirii lui Marius Șumudică cu Marius Baciu (foto) pe banca tehnică a ilfovenilor? Mai nimic nu îl recomandă pe fostul căpitan al Stelei, un fost fotbalist bun, dar nu ieșit din tipare, din moment ce naționala a fost un capitol închis pentru el, și un antrenor remarcat mai ales prin cele nouă (cu Concordia Chiajna, zece) cluburi pe la care a trecut în cei cinci ani de antrenorat…

Marius Baciu a avut, în cariera sa, un apetit deosebit pentru locuri noi. Ca jucător, a evoluat în țară, la Gaz Metan Mediaș, Inter Sibiu, Steaua (cea mai lungă perioadă, șase sezoane), Oțelul Galați, U Cluj și, la 37 de ani, Flacăra Făget, pentru ca în străinătate să joace în Franța, Germania și Grecia, ultimele două fiind mai mult „destinații turistice” pentru el, campionate – din ligile inferioare – în care în care abia a adunat câteva meciuri.

Din 2009, Marius Baciu încearcă să dea lovitura ca antrenor. Numai că Voința Sibiu, Pandurii, Unirea Alba Iulia, Silvania Șimleu Silvaniei, CSMS Iași, Flacăra Făget, FC Vaslui, SC Bacău sau Academica Pitești nu i-au oferit nici o șansă să viseze la glorie. E drept, nici el nu a crezut prea mult în cariera sa, de vreme ce nu se poate lăuda că ar fi terminat vreun sezon întreg la cârma aceleiași echipe…

Acum, nu se știe prin ce minune, Marius Baciu a ajuns la Concordia Chiajna. Poate că, în sfârșit, aici va da măsura întregului său talent ca tehnician și nu numai că va salva echipa de la retrogradare, ci o va duce și printre granzii Ligii. Măcar ai Ligii I…

A văzut alt meci?

La finalul partidei pierdute clar la Botoșani, cu 0-3, Marius Baciu a fost de părere că deciziile centralului au influenţat meciul, spunând că până la eliminarea lui Mușat, de la jumătatea primei reprize, echipa sa a controlat jocul.

Mai mult decât atât, acesta a contestat și lovitura de la 11 metri primită de gazde, spunând că a fost un contact normal între cei doi jucători. „Au fost două meciuri, unul până la eliminare și altul după. Am avut ocazii foarte mari de a marca, dar nu contează, pentru că am pierdut trei puncte. Vreau să trecem peste greșelile pe care le-am făcut. Am avut o primă parte foarte bună, am controlat jocul, ne-am creat ocazii. Încep să cunosc jucătorii, sunt foarte mulţumit de lotul pe care îl am. Echipa nu merită să fie pe locul pe care este acum. Nu comentez arbitrajul, dar am impresia că faultul nu a fost în careu. Nu a fost intenţie de fault sau joc nesportiv. Din astea se întâmplă multe”, a declarat Marius Baciu. „Eu zic că, foarte rapid, o să putem face o treabă frumoasă împreună, pentru că, și înainte, vedeam că Chiajna nu e, în clasament, pe locul potrivit pentru ea. Sunt ferm convins că echipa va arăta altfel în etapa următoare. Am speranțe că lucrurile vor arăta mai bine.  Eu cred că echipa noastră va termina pe un loc bun, la sfârșitul campionatului”.

Marius Baciu va fi ajutat pe banca ilfovenilor de fostul său coechipier de la Steaua, Erik Lincar, și preparatorul fizic Răzvan Rotaru.