În urma propunerii de modificare şi completare a HG 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), cu modificările şi completările ulterioare, care, a stârnit discuții aprinse în media, reprezentanții instituției, prin comisar general Bogdan Trif, au venit cu o serie de lămuriri.
Astfel, referitor la posibilitatea de ”a controla pe oricine”, oficialii explică faptul că, în HG 1005/2012, articolul 13 alin. (1) lit. b1 se precizează că ”Garda de Mediu controlează activităţile cu impact asupra mediului (…)”, iar modificarea propusă pentru noua varianta de HG este ca GNM ”controlează activităţile a căror desfăşurare poate avea impact asupra mediului şi/sau poate conduce la deteriorarea mediului”.
Ceea ce se urmăreşte, spun reprezentanții GNM, este corelarea legislaţiei de mediu în vigoare cu atribuţiile Gărzii de Mediu, astfel încât să poată fi controlate şi activităţile care nu necesită acte de reglementare, dar pentru care trebuie respectate normele de mediu stabilite prin acte normative (de exemplu: persoane juridice/fizice generatoare de poluare fonică, olfactivă sau care generează deşeuri, dar nu necesită, conform legislaţiei, autorizaţie de mediu, cum ar fi: depozite necontrolate de deşeuri, service-uri auto, restaurante sub 100 de locuri, microferme, cluburi generatoare de poluare fonică etc.). ”Activităţile menţionate nu necesită autorizare din punct de vedere al mediului, dar fac obiectul majorităţii reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor”, spun reprezentanții GNM.
Explicații argumentate solid!
Pentru afirmația – ”poate controla la orice oră” – se propune, mai degrabă, exprimarea – ”efectuează inspecţia (…) pe timp de zi şi de noapte (…)” – motivarea GNM fiind aceea că, de regulă, activităţile ilegale se desfăşoară în afara orelor de program (de exemplu: transporturi ilegale de deşeuri, deversări de substanţe periculoase în ape, emisii de poluanţi în atmosferă, abandonări de deşeuri în locuri nepermise, poluări accidentale etc.).
În continuare, afirmația – ”poate opri maşini în trafic” – este considerată incorectă, deoarece atât în HG 1005/2012, cât şi în noua propunere de HG se specifică în mod clar faptul că mijloacele de transport sunt „oprite în trafic de personalul de specialitate din cadrul autorităţii publice din domeniul Internelor (…)”, de exemplu: Poliţia Rutieră etc.
Garda de Mediu nu opreşte autovehiculele în trafic, ci doar controlează dacă încărcătura autovehiculului oprit respectă legislaţia de mediu.
”Poate sigila active”, din nou, este o afirmație contestată de către reprezentanții GNM, care spun că este o situaţie prezentată incorect pentru că, în noua variantă de hotărâre se indică „(…) aplicarea de sigilii asupra unor părţi din instalaţii, în vederea prevenirii utilizării necontrolate, precum şi pentru verificarea modalităţii de utilizare în situaţia în care partea respectivă din instalaţie nu este autorizată din punct de vedere al protecţiei mediului, sau în situaţia în care actul de reglementare prevede utilizarea numai în cazuri excepţionale. Procedura de aplicare a sigiliilor se aprobă prin ordin al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor”.
La final, despre ideea că ”patronii vor fi obligaţi să prezinte orice document li se cere, chiar dacă nu are legătură cu mediul”, GNM apreciază că afirmaţia trebuie nuanţată pentru că, în noul proiect de hotărâre se menţionează că ”Garda de Mediu poate solicita documente (…) financiar-contabile, necesare efectuării inspecţiei şi controlului de mediu” (de exemplu: copii după facturi care atestă achiziţionarea de substanţe periculoase, servicii de eliminare/valorificare deşeuri, achiziţionarea de material filtrant etc., care să certifice corectitudinea raportărilor şi declaraţiilor agentului economic; de asemenea, aceste documente pot reprezenta probe în instanţele de judecată, în cazul constatării unor abateri de la normele legale). Prin verificarea acestor acte se poate depista disimularea deşeurilor în mărfuri, precum şi evaluarea lor cantitativă.