Pe 6 mai a.c., la două zile după potopul care s-a abătut asupra localității Vidra, când grindina a distrus 300 de hectare de teren cultivate cu legume și 150 de hectare de solarii, Consiliul Județean Ilfov (CJI) a introdus pe Ordinea de zi a ședinței extraordinare și un punct privind aprobarea deblocării și acordării unei sume de un million de lei, drept ajutor, pentru înlăturarea efectelor calamităților. Consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre în unanimitate.
Ordinea de zi a ședinței, condusă de vicepreședintele CJI, Cristina Manicea, a mai cuprins 5 proiecte de hotărâri, care au trecut fără probleme. Astfel, au fost aprobate contul de execuție al bugetului local al județului, pentru primul trimestru din 2014, dar și Planul Strategic pentru anul în curs al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Ilfov.
Al treilea proiect de hotărâre a avut nevoie de vot secret, fiind vorba de actualizarea componenței Comisiei pentru protecția copilului Ilfov. Aceasta arată, acum, astfel: președinte Monica Trandafir, secretarul județului, vicepreședinte – Bogdan Pântea, director executiv al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Ilfov, Cristina Cherase – medic specialist pediatru, desemnat de către DSP Ilfov, Maria Anghel – psihopedagog – desemnat de IȘJ Ilfov, Alina Gavrilă – subinspector sociolog – desemnat de IPJ Ilfov, Floricica Costea – director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială și Rada Dumitru – reprezentant al organismului privat acreditat (The Door România).
Consilierii județeni au mai aprobat darea în administrarea CL Buftea a unei suprafețe de teren de 827 mp, aflat în domeniul public al județului, situat în str. Studioului nr.5, Buftea în vederea realizării obiectivului de interes public – parcare, în beneficiul buftenilor din cartierul Studio.
Și, nu în ultimul rând, a trecut și proiectul de hotărâre privind solicitarea transmiterii unui imobil din domeniul public al statului și administrarea SRI, în domeniul public al Ilfovului și administrarea CJI. Transferul imobilului situat în Balotești, str. IC Brătianu nr.149, lot 2, Ilfov, în incinta Spitalului clinic de urgență ”Prof. Dr. Agrippa Grigore” este necesar a se efectua în vederea depunerii unui proiect finanțat nerambursabil în cadrul Programului RO06 Energie Regenarabilă (RODINE), derulat prin mecanismul financiar al SEE 2009-2014.