„Ești campion? Totuși, mai e un pas. Numai după el, devii legendă!” Așa i-a șoptit în suflet destinul „eroului de la Sevilla”. În 1986, Helmut Duckadam ne-a apărat „steaua” campionilor, ca nimeni altul.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 556, ediția print

De-atunci, legenda lui îndeamnă la succes prin sport și educație. Iar roadele sunt mai bogate la vârsta celei mai bune încolțiri: adolescența. În septembrie trecut, la Clinceni, Liceul cu Program Sportiv i-a preluat numele. În prezența sa, edilul Adrian Budeanu a anunțat această decizie onorantă a comunității locale, pe care o conduce. 

O bună dimineață

Miercuri, 23 iunie, a.c., liceul din Clinceni împreună cu celebrul sportiv au inaugurat competiția ”Trofeul Helmut Duckadam”. E o emblemă de neuitat,  purtată de fiecarea cupă, medalie, diplomă sau minge cu autograful titularului ediției. În zori, la cabinetul medical al școlii, asistenta Cristiana Bucur le-a verificat tuturor participanților simptomatologia COVID-19, prin teste rapide antigen. Niciun răspuns pozitiv. 

Împreună, campioni și premii

Directia Județeană pentru Sport și Tineret Ilfov (DJST) – organizatoare a evenimentului – s-a ocupat de toate trofeele ediției, prin consilierul său de sport, prof. Constantin Fânaru. Acesta a condus și festivitatea de premiere, alături de marele  sportiv. Partenerii evenimentului au fost Primăria și Asociația Sportivă Școlară Clinceni, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. În meciuri aprig disputate s-au confruntat patru echipe: două ale gazdelor (locuri I, III în clasament) și două ale Liceelor Tehnologice „Pamfil Șeicaru” – Ciorogârla (loc II) și „Vintilă Brătianu” – Dragomirești-Vale (loc III).

Premiile speciale s-au îndreptat către elevii: din Ciorogârla, Claudiu Dorobanțu – „Cel mai bun portar”; Dragomirești-Vale, Eduard Tudorache – „Cel mai tehnic jucător” și Clinceni, Cosmin Ioniță – „Golgheter”. 

Maestrul de legendă a primit Placheta Omagială, Medalia și Diploma de Excelență. Aceleași diplome au obținut directorul școlii gazdă, prof. Cristina Bencu și dascălii școlilor care i-au pregătit pe liceenii fotbaliști.