Primarul comunei Periş, Anghel Albu, e scump la vorbă, de regulă, aşa că, deşi nu l-am văzut din aprilie, de la precedentul articol, nu mi-a povestit altfel decât scurt şi la obiect.
DJ 101 B este asfaltat, şoferii nu trebuie să-l mai ocolească!
Dar, iată, o veste bună este prima care ne este anunţată cu o mare uşurare: drumul judeţean 101 B care traversează Perişul către judeţul Dâmboviţa este asfaltat, graţie Consiliului Judeţean Ilfov. Cu acesta, toate drumurile judeţene de pe raza comunei sunt în bună stare şi circulaţia este fluidă, fără probleme.
Gardurile sunt emblema unui gospodar
Ştie primarul comunei Periş că aceasta este percepţia, motiv pentru care, deja gardul de la dispensar a fost renovat iar celelalte două cu probleme, de la şcolile din Buriaş şi Brăteşti au intrat în reparaţii, la data apariţiei articolului. „Gardurile erau sub orice critică şi, mai ales, nesigure pentru copii pe perioada petrecută la şcoală. Erau rupte şi ruginite, putea intra oricine de la oameni la câini”, povesteşte Anghel Albu. De altfel, şcolile sunt deja pregătite la interior – cu igienizare făcută şi grupuri sanitare în bună stare – aşa că şcoala poate începe fără probleme. Iar timp pentru a termina gardurile este berechet!
Şi chiar aşa, şcoala poate începe fără probleme, totul este ca şi elevii să aibă dorinţa de a învăţa. Primarul spune că este mulţumit atât de profesorii de la şcoală, cât şi de cei de la liceu şi că toată lumea aşteaptă prima clasă la bacalaureat în 2014. „Perişul a obţinut rezultate bunicele la sfârşitul anului şcolar, aşa că pentru bacalaureat sperăm la, măcar, 50%. Nu am a mă plânge de seriozitatea cadrelor didactice şi de pregătirea lor, iar cele mai multe dovezi sunt chiar copiii directoarei liceului şi a colegei mele viceprimar care au ales să rămână să înveţe la Periş”, povesteşte Anghel Albu.
Cât de scumpă credeţi că este o scară de incendiu?
Este vorba despre clădirea din prelungirea primăriei care a fost transformată în grădiniţă şi pentru care lucrările sunt destul de avansate. Totuşi, nu va fi inaugurată înainte de 2014. „Am comandată scara de incendiu care este obligatorie şi care ne lipsea. Scara se întinde pe două etaje, materialul este din metal striat, are balustrade şi uşi la fiecare etaj, dar şi locuri de refugiu în caz că se întâmplă ceva. Vă spun cât costă scara, doar pentru că aţi insistat: 700 milioane lei bani vechi, 70.000 bani noi. Foarte scump, ce-i drept, dar am preferat împreună cu consiliul local să stăm liniştiţi în privinţa copiilor”, spune primarul.
Mai este nevoie de câteva compartimentări la interior, mobilierul a fost găsit (şi, apropo, e mai ieftin decât scara) aşa că urmează etapa obţinerii avizelor şi a angajărilor de cadre didactice. Costul total va fi de 300.000 lei maximum şi va fi prevăzută pentru a primi 60 de copii. Desigur, spune Anghel Albu, părinţii vor trebui să plătească o taxă şi, având în vedere că la o grădiniţă particulară se percep 1.200 lei, la grădiniţa nouă se va plăti 500 de lei. Dar, curentul electric, căldura şi o parte a meselor vor fi suportate de primărie.
Primărie în ADIA, aşteptăm canalizarea
Primarul Anghel Albu spune că a ales să facă parte din Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Apă-Canal Ilfov. Pe de altă parte, primarul Anghel Albu aşteaptă semnarea altui contract de canalizare cu Fondul de Mediu. Acest proiect, în valoare de 2 milioane lei, este pentru strada principală și staţia de epurare. Din momentul semnării contractului, care trebuie să aibă loc cât de curând, se va organiza licitaţia pentru stabilirea firmelor.
Lucrări la centrul de plasament şi un ambulatoriu în vizor
Lucrările de execuție de la Centrul de Plasament nr. 5 din Periş au început pe 20 martie, după cum Jurnalul de Ilfov a informat, iar proiectul se realizează cu finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Motiv pentru care i-am cerut detalii primarului Anghel Albu care ne-a relatat că lucrările se desfăşoară în grafic, dar că s-a făcut şi o anumită triere a celor care sunt instituţionalizaţi acolo.
Astfel, s-a aprobat la CJI concesionarea unor clădiri pentru a le transforma în ambulatoriu, cu câteva cabinete foarte necesare la Periş pentru populaţia în vârstă care să nu se mai deplaseze la Bucureşti.
Planurile imediat următoare ale primarului sunt cele în legătură cu posibilitatea ca încă o firmă să desfășoare activităţi de transport în cadrul comunei. Există o singură linie de transport privat din Bucureşti către Periş, însă biletul costă 7 lei iar copiii cu abonament nu pot urca în orice maxi-taxi, nici în aceste condiţii.
Desigur sunt multe cele pe care trebuie să le facă şi locuitorii din Periş, însă, acum toate privirile sunt îndreptate către ziua de 8 septembrie când are loc sărbătoarea comunei. Să ne revedem cu bine!