COMUNICAT DE PRESĂ
În atenţia angajatorilor privind certificarea stagiului de cotizare
Pentru certificarea stagiului de cotizare şi a stabilirii dreptului la indemnizaţia de şomaj, angajatorii au obligaţia de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj, (pentru fiecare lună din ultimile 12 luni), înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceştia au reţinut şi virat la bugetul asigurărilor pentru şomaj contribuţia individuală, prevăzută la art. 27 din lege şi au plătit contribuţia datorată de angajator prevăzută la art. 26 din lege, potrivit modelului prevăzut în anexa 26.
Anexa nr. 26 va conţine date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu au fost suspendate, precum data şi motivul încetării acestora, date care se verifică şi se certifică de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru perioadele până la data de 31 decembrie 2010, şi pe baza informaţiilor care se pun la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă de inspecţia muncii, pentru perioadele ulterioare datei de 31 decembrie 2010.
Anexa nr. 26 se verifică şi se certifică în ceea ce priveşte datele referitoare la baza de calcul al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, pe baza informaţiilor cuprinse în declaraţiile lunare privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prevăzute la titlu *Contribuţii sociale obligatorii* din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, depuse de angajator, care se pun la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă electronic, din sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice.
În situaţia în care până la data de 31 decembrie 2010 nu există întocmit carnet de muncă, dovada existenţei raporturilor de muncă sau de serviciu până la data de 31 decembrie 2010 se efectuează cu alte acte prevăzute de lege.
În situaţia în care sunt identificate neconcordanţe între conţinutul adeverinţei şi informaţiile cuprinse în declaraţiile depuse de angajator şi/sau înscrisurile efectuate în carnetul de muncă până la data de 31 decembrie 2010 ori se constată că angajatorul nu a depus potrivit prevederilor legale declaraţia lunară, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă solicită în scris angajatorului corectarea respectivelor documente şi depunerea la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
Neeliberarea de către angajator , persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu, a documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, necesare pentru certificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.
