„Derby-ul” ilfovean, disputat vineri, pe terenul sintetic din Chiajna, a bifat cel de-al nouălea meci fără victorie al elevilor lui Dan Alexa. „Marinarii” lui Claudiu Niculescu au „scufundat corabia” Concordiei, după ce au obținut o victorie meritată în deplasare, cu scorul de 2-0, care îi repune pe linia de plutire.

Ceva inexplicabil se întâmplă cu Concordia, care, deși are o echipă destul de solidă, cu fotbaliști talentați și cu experiență, este în picaj liber de mai bine de trei luni, din 19 februarie. Sosirea lui Dan Alexa la echipa ilfoveană nu a avut efectul scontat, iar „vulturii” sunt cu un picior în „groapa” retrogradării. O confirmă și meciul disputat sâmbătă, cu FC Voluntari.

Adrian, urmașul lui Claudiu

„Nașul” Concordiei a fost atacantul lui CS Voluntari Adrian Bălan. El a rezolvat soarta meciului încă din prima repriză, în numai 30 de minute, deși elevii lui Alexa începuseră destul de vijelios partida. În minutul 19, Bălan a deschis scorul cu o lovitură cu capul, după o centrare a lui Căpățână. Unsprezece minute mai târziu (30), același Bălan a executat o lovitură liberă măiastră, de la circa 20 m, care le-a adus multora aminte de execuțiile antrenorului său de acum, Claudiu Niculescu. FC Voluntari  a mai trimis o dată balonul în poartă, în minutul 34, dar golul lui Spahija a fost anulat pentru un fault în atac comis asupra lui Bejan. Prima repriză s-a încheiat cu un nou șut al lui Serediuc, dar mingea a ocolit poarta lui Balauru. La reluare, fotbaliștii de la FC Voluntari s-au apărat excelent, în frunte cu portarul Balauru, iar Concordia a încercat în zadar să revină în joc. la. În acestă repriză, gazdele au avut și ele un gol anulat pentru fault în atac. Cristescu a trimis mingea în plasă, dar Georghe Rădulescu a considerat că mijlocașul Chiajnei l-a faultat pe portarul celor de la Voluntari, Balauru.

Cu această victorie, Voluntari a ajuns la 24 de puncte și ocupă poziția a patra în play-out, la 8 puncte de locurile retrogradabile, iar Chiajna rămâne pe penultima poziție, cu 16 puncte.

Concordia se va bate pentru locul de baraj…

Bălgrădean, căpitanul gaz­de­lor, nu-și poate explica evo­luțiile echipei sale, din ultimele 9 etape. „Este al patrulea joc în care ne creăm faze de gol și nu reușim să marcăm. (…) Nu ne iese nimic. (…) Suntem toți la fel de vinovați. Situația a devenit dramatică deja și dacă nu conștientizăm ce se întâmplă, vom retrograda! Mai sunt 7 jocuri de jucat și nu ne rămâne decât să ne batem pentru locul de baraj”, a spus Cristian Bălgrădean.

La rândul său, Claudiu Niculescu s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi. „Mă bucur foarte mult că nu mai primim gol. (…) Această victorie ne dă o gură mare de oxigen”, a declarat Claudiu Niculescu, la conferința de presă de la finalul meciului.

Dan Alexa, „pe făraș”?

Această înfrângere și rezultatele sub așteptări din ultima vreme ale Concordiei au declanșat o ședință de urgență. Antrenorul Dan Alexa a fost chemat să explice care ar fi motivele pentru care echipa nu reușește rezultate pozitive, iar după expunere a primit credit, cel puţin și pentru jocul din următoarea etapă, cu CSM Poli Iași. În decizia luată de președintele Cristian Tănase și de directorul sportiv Marius Stan a contat și opinia jucătorilor importanţi de la echipă. Întrebaţi dacă ei cred că un șoc la echipă ar fi necesar în acest moment, aceștia au recunoscut că ei sunt principalii vinovaţi.

Articolul a apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.348