Start favorabil pentru Concordia Chiajna în Liga I: 1-0 cu Corona Brașov în etapa a IV-a a competiției. Ilfovenii nu au jucat în primele trei etape ale campionatului și așteaptă acum programarea meciurilor cu FC Vaslui, Viitorul Constanța și Steaua.
Ajunși în Liga I ca urmare a deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, ilfovenii s-au descurcat mult mai bine decât anticipau mulți, nelăsând impresia unei echipe nepregătite pentru primul eșalon. Cu o formație care a cuprins mai multe nume noi față de sezonul trecut – Râmniceanu în poartă, Creţu, Melinte, Leca, Bucurică în apărare, M. Neagu, Ispir, Purece, Roșu (Serediuc ’88) la mijloc, Zaharia (Cl. Ionescu ’71), D. Florea în atac – Concordia lui Ionuț Chirilă a știut ce a vrut și, deși nu a făcut un meci memorabil, s-a impus meritat.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Florea, în minutul 25, dintr-un penalti acordat de centralul Marcel Bîrsan pentru un fault în careu al lui Ilie. De remarcat și faptul că cei de la Corona au rămas în inferioritate numerică în minutul 12, când Braganca a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Totodată, în minutul 75, tehnicianul Coronei Brașov, Nicolae Manea, a fost trimis în tribună.
Meciul declarațiilor
Ionuț Chirilă era mulțumit, după joc, de cele trei puncte, anticipând numele viitoarei vedete a echipei: Daniel Florea. ”Cred că a fost cel mai greu meci pe care îl puteam avea, căci este foarte greu ca o echipă să piardă patru meciuri, la rând. Iar ăsta era cazul Coronei, care pierduse trei meciuri și a venit să joace la disperare, pentru că era un punct psihologic pentru ei. Pierzând, cred că vor avea probleme, în etapele care vor urma”.
Mult mai supărat, antrenorul oaspeților a lăsat să se înțeleagă că ar vrea să se retragă. „În fond, chiar nu sunt supărat pe jucătorii mei. Pentru că, în 10 oameni din minutul 5, sau cât a fost, au muncit de-au rupt pământul. Au fost determinaţi, au avut voinţă. A fost cel mai bun joc, zic eu. A fost meciul în care și-au dorit să facă ceva. Merită felicitări. Credeți-mă că nici cu m-am gândit să nu câștig aici. Și cu asta, cred că v-am spus tot. (…) M-am saturat de toate astea și cred că o să rămân un simplu privitor la fotbalul ăsta. Da, sunt momente când nu mai suport. Credeţi-mă”. În etapa următoare, Concordia va juca luni, 19 august, de la ora 19, la Cluj, cu Universitatea.
Liga I, etapa a IV-a: FC Brașov-FC Botoșani 1-2, Concordia Chiajna-Corona Brașov 1-0, Săgeata Năvodari-ACS Timișoara 1-2, CFR Cluj-Viitorul Constanţa 2-1, Oţelul Galaţi – Petrolul Ploiești 1-2, Astra Giurgiu-U Cluj 3-1, Ceahlăul Piatra Neamţ-Pandurii Tg Jiu 1-0, Dinamo-Steaua 1-2, Gaz Metan Mediaș-FC Vaslui 1-1.