Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu partidele parlamentare

Luni dimineață, la Palatul Cotroceni, a avut loc cea de-a treia rundă de convorbiri dintre președintele Klaus Iohannis și delegațiile partidelor reprezentate în Parlament. Discuțiile s-au axat pe  tema reformei electorale, blocarea cererilor Justiției, finanțarea partidelor sau votul în diaspora.

 Prima rundă de consultări a început la ora 10.00, cu delegația PSD condusă de Victor Ponta. La finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, Ponta a declarat că PSD susţine noua lege electorală, pe baza căreia parlamentarii vor fi aleşi prin vot proporţional – listă, iar numărul acestora se va reduce. Liderul PSD a adăugat că este de acord cu finanţarea campaniilor electorale de la stat, banii urmând să treacă prin bancă, pentru a se elimina banii negri. Totodată, Ponta a subliniat că de organizarea alegerilor în afara ţării trebuie să se ocupe Autoritatea Electorală Permanentă, iar cei din Diaspora să se înscrie cu şase luni înainte de alegeri într-un registru. De asemenea, liderul PSD i-a transmis preşedintelui că la pachet cu modificarea legilor electoral ar trebui revizuită şi Constituţia. Totodată, președintele PSD a mai arătat că partidul pe care-l conduce susține ca alegerea primarilor să se facă într-un singur tur de scrutin.

 Liberalii doresc două tururi, la locale

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii  susţin adoptarea rapidă a legislaţiei privind alegerile locale, pentru ca noua legislaţie să fie deja publicată în Monitorul Oficial, până la sfârşitul lunii mai. „Chiar dacă PSD are păreri şi interese diferite, noi considerăm că revenirea la votul în două tururi, pentru primari, ar fi opţiunea cea mai potrivită şi modificarea cea mai importantă care s-ar putea aduce pentru alegerile locale. Susţinem, în acelaşi timp, rediscutarea proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniei electorale în sensul observaţiilor formulate de preşedintele Iohannis. E important să adoptăm acest proiect de lege în această sesiune parlamentară”, a arătat ea.

 

Senatul ar putea vota 3 legi electorale

 

La rândul său, Vasile Blaga a declarat că delegaţia PNL i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că Senatul poate aproba, în această săptămână, trei dintre legile aflate în pachetul de reformă electorală, respectiv reexaminarea la legea finanţării partidelor, legea alegerilor locale şi legea partidelor politice. „Senatul poate aproba deja trei legi din acest pachet al legilor electorale. Prima lege este cea a finanţării partidelor şi campaniilor. Am văzut cererea de reeexaminare, i-am transmis preşedintelui punctele noastre de vedere, nu avem observaţii la această serie de puncte prinse în cererea de reexaminare şi ea poate ajunge în plenul Senatului şi, miercuri, oricum este vot final”, a arătat Blaga. Co-preşedintele liberal a mai menţionat că PNL a transmis toate amendamentele la legea privind alegerile locale, referitor la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene, adică alegerea în două tururi. „Aceste amendamente le vom ridica, sigur, în plen, dar o lege mai bună trebuie, şi atunci, dacă va trece varianta cu primar într-un singur tur, asta va fi, o vom accepta, iar dintre două rele – preşedinte de consiliu judeţean într‑un tur, sau ales dintre consilieri, acceptăm varianta alegerii de către consilierii judeţeni”, a explicat Vasile Blaga.