După cazul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, din județul Buzău, unde un pacient  a ucis șase pacienți și a rănit alți șapte, în timpul unui episod psihotic, Ministerul Sănătății ia la puricat toate spitalele de profil din țară. Vrea să vadă dacă se respectă măsurile de siguranță și dacă se evită supraaglomerarea în unitățile sanitare.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 465, ediția print

„Am discutat cu inspectorul şef al Ministerului Sănătăţii, care a conceput un plan de control pe care îl voi vedea în cursul zilei de astăzi (n.r. – miercuri, 21 august) şi de luni (n.r. – 26 august) vor începe controale la toate spitalele de psihiatrie. Eu voi merge la spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, dar numai după ce voi merge săptămâna viitoare, probabil marţi sau miercuri, la Spitalul Poiana-Mare din judeţul Dolj, care până în 2002 a avut statut de măsuri de siguranţă şi care i-a fost retras pentru că acolo erau nişte condiţii inumane“, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Potrivit ministrului, analize privind personalul și supraaglomerarea din aceste unități medicale au fost făcute încă de acum două luni. „În momentul în care am o situaţie cu numărul de paturi de la psihiatrie într-o zi şi numărul de paturi ocupate pot să spun că sunt paturi libere, pentru că gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60%. Per total. Analizele trebuie făcute punctual: pe cronic, pe acuţi, pe măsuri de siguranţă şi asta am început să facem. Societatea civilă care spune că trebuia să facem nu ştiu câte lucruri nu a făcut foarte multe propuneri. Săptămâna viitoare am convocat o întâlnire între Comisia de psihiatrie a MS, reprezentanţii societăţii civile, unii dintre ei fiind extraordinari, cu care am mai avut contacte şi care au avut nişte idei, dar vreau să chem la această întâlnire şi medici care lucrează efectiv în aceste secţii. Măsurile despre care vorbeam urgente pot să fie implementate începând de săptămâna viitoare, dar specialiştii, societatea civilă trebuie să se înţeleagă. Se spunea că nu există un program naţional de sănătate mintală. Există, există instruiri periodice cu angajaţii secţiilor de psihiatrie“, a mai spus Sorina Pintea.