* Salariul minim brut creşte cu 30 de bani pe ora lucrată

De la 1 iulie 2013, cei care vor încălca regulile de circulaţie vor plăti amenzi mai mari, întrucât atunci va intra în vigoare a doua creştere din acest an a salariului minim brut pe economie.

Amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de salariul minim brut pe economie, adi­că un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. În perioada 1 februarie-30 iunie 2013, valoarea salariului minim este de 750 de lei (pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră), ceea ce înseamnă că un punct de amendă este de 75 de lei.

Începând cu 1 iulie, conform HG nr. 23/2013, valoarea salariului minim brut pe economie va urca la 800 de lei (pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră), astfel că un punct de amendă va creşte de la 75 de lei, la 80 de lei.

Cea mai mică amendă, care este aplicată pentru nepurtarea centurii de siguranţă sau pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv hands free, va fi de 160 de lei, faţă de 150 de lei, cât este în prezent. Cea mai mare amendă poate ajunge și la 8.000 de lei.