Iată ce-mi inspiră balamucul din ultimele zile. Asistăm la Marea Tocmeală pe Justiție. Magistrații sunt licitați mai abitir ca la Bursă. Executivul și Președinția dau lupte grele să-și pună în posturile cheie oamenii lor(?!). Păi cum vine asta? Nu este cucoana cu balanță, „bandajată” la ochi, imparțială și independentă? Iete, că nu e! Oamenii care mișună prin curtea madamei aparțin diferitelor găști politice. Târguiala, este la ordinea zilei. Marfa? Codruțe și Morari, procurori sau miniștri. Troc.
Ți-ai pus tu Moraru’ la Curtea Constituțională? Ți-ai pus. Vrea mușchii tăi o Codruță la DNA? Vrea. Păi mie ce-mi dai, la schimb? Io îmi dau acordu’ pentru „pohtele” tale, da’ acceptă-mi, și mie, propunerile pentru Parchetul General, DIICOT și Ministerul Justiției. Nu contează că unii dintre ei au tinichele de coadă! Sunt bine dresați și răspund foarte bine la comenzi! Nu pune botu’ la lamentările Crinului! Finala se dispută între noi! All in! Check!
Cam așa, cred eu, se desfășoară „ostilitățile” la cele mai înalte niveluri. În CSM, Parchetul General, Ministerul Justiției, magistrații sunt marionetele marilor păpușari politici. Mișcă vreunul în front? Avem un adversar politic care ne-a călcat pe bătături? Avem vreun „camarad care mișcă în front și nu mai cotizează corespunzător? Pac, cu ei, la mititica! Între timp, în așteptarea ordinelor, toți oamenii președintelui, sau ai premierului, își fac de cap. Pentru că „serviciile” sunt „renumerate” doar cu imunitate și protecție, sug și ei de pe unde pot. Judecătorii fraternizează cu infractorii și interlopii, procurorii bagă șpagă la greu, pentru a mătrăși dosare, avocații transmit, în direct, rudelor inculpaților, prin telefon, ședințele de judecată. Un „Harlem shake” pe cinste. Între timp, coana Europa, se crucește cu două mâini. Apoi, monitorizează, și iar monitorizează. În van. Justițica care (sic!) ar trebui să reprezinte una din puterile fundamentale într-un stat de drept, cum România se pretinde a fi, este una dintre cele mai puțin credibile și corupte instituții ale țării. Mai bine spus, incredibile. Nici nu este de mirare, având în vedere imixtiunea grosolană a politicului în trebile oarbei amărâte, dar și dacă luăm în considerare calitatea persoanelor care o „populează”. A devenit un fapt divers cotidian arestările de magistrați care „pun botul” la câțiva arginți, pentru a scoate basma curată infractori care mai de care mai fioroși. În aceste condiții, noi, naivii care ne mai ducem prin tribunale ca să căpătăm dreptatea furată în cine să mai credem? În dictonul latin, „Pereat mundus, fiat Justitia”? Adică, să piară lumea, dar să fie dreptate (justiție)? Haida-de! Nu la Românica.
