După 3-0 în deplasare cu Universitatea Cluj, Concordia Chiajna a suferit o înfrângere usturătoare cu Pandurii Tg Jiu, acasă, 1-5. Probabil că este eșecul de care ilfovenii aveau nevoie pentru a reveni cu picioarele pe pământ.

Chiar dacă a pierdut cu 1-5, antrenorul Concordiei nu dramatizează, ba chiar consideră că eșecul ar avea circumstanțe atenuante. “E o înfrângere care nu reflectă scorul din teren. Stau și mă gândesc că am pri­mit primul gol dintr-un corner care a fost clar aut de poartă. Am avut posesie și circulaţie bună timp de 45 spre 60 de minute. Din păcate, un jucător important al nostru, Florea, a ju­cat cu contractură din minutul 10 și acolo s-a blocat jocul. Nu am mai putut să jucăm din devieri și un-doi-uri unde să schimbăm viteza pe ultimii 30 de metri. Cred că scorul normal era 3-1, exact diferenţa de valoare între ce reprezentăm noi acum și Pandurii, o formaţie care, după părerea mea, este a doua echipă ca valoare după Steaua. Eric este unul din primii cinci jucători din România, iar Pandurii o echipă făcută cu consistenţă, în patru, cinci ani de zile, cu jucători foarte importanţi. Eric este un jucător genial. Ușor-ușor vom învăţa să jucăm sub presiune cu echipe mari. Repet: pierderea lui Florea a fost decisivă”, a declarat antrenorul Ionuț Chirilă după partidă.

Erico (’26), Eric (’55), Breeveld (’58), Matulevicius (’84) și Ciucur (’90+3) au marcat pentru echipa lui Pustai, iar pentru Concordia a înscris brazili­anul Orlando în minutul 80. Concordia a jucat cu Rîmniceanu – Creţu, Melinte, Leca, Bucurică – Neagu, Ispir, Coșereanu (Onduku ’59, foto), Roșu – Zaharia, Florea (Orlando ’42).

Campionatul este întrerupt pentru trei săptămâni după ce etapa a VII-a a fost amânată de LPF pentru a face loc pregătirilor naționalei în vederea meciurilor oficiale cu Ungaria (6 septembrie) și Turcia (10 septembrie), ambele de la București. În etapa a VIII-a, probabil pe 16 septembrie, Concordia va juca acasă cu Oțelul Galați.

Rezultatele etapei a VI-a a Ligii I la fotbal:

Săgeata-Viitorul 3-1, FC Brașov-ACS Poli Timișoara 2-1, Dinamo-U Cluj 6-0, Concordia-Pandurii1-5, Ceahlăul-Oţelul 2-0, Gaz Metan-Steaua 2-2, FC Botoșani-FC Vaslui 1-0, Astra-Petrolul 1-2, CFR Cluj-Corona 1-0.

Gomo Onduku – tânărul jucător nigerian (20 de ani) dorit, conform spuselor antrenorului Ionuț Chirilă, de Arsenal, Juventus și Șahtior

Gazonul de pe stadionul din Chiajna va fi înlocuit în perioada de întrerupere a sezonului. În principal, iarba s-a deteriorat în momentul în care a fost montată instalaţia de încălzire pentru că gazonul a fost decopertat din 10 în 10 centimetri iar, ulterior, a trebuit să fie compactat cu utilaje grele și, astfel, a fost afectat drenajul.