Cum şi-a bătut joc România de banii europeni

După o gestionare catastrofală a fondurilor postaderare, România se află în situaţia în care va pierde peste 7,5 miliarde de euro din cauza faptului că nu a reuşit să „bage în traistă” ceea ce a primit de la marea vistierie europeană. Adică mai mult de o treime din fondurile alocate…

România a fost luată pe nepregătite de aderarea la UE, din anul 2007. Dintr-o dată, s-a trezit cu un purcoi de bani destinaţi să aducă sora mai săracă de la extremitatea estică a continentului la nivelul mult mai bogatelor  şi, mai ales, mult mai dezvoltatelor state ale Europei Unite. Mai exact, după cum se arată pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, pentru perioada 2007-2013, „suma totală a Fondurilor Structurale și de Coeziune alocate României este de 19,668 miliarde euro, din care 12,661 miliarde vor fi alocate prin Fondurile Structurale în cadrul obiectivului „Convergenţă”, 6,552 miliarde euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde vor fi alocate Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană” (inclusiv transferurile la IPA și ENPI, Instrumentul de Pre-Aderare și Instrumentul European de Vecinătate și Cooperare).” Despre cum au reuşit responsabilii din ţara noastră, mai exact instituţiile desemnate şi create în scopul gestionării proiectelor care să rezolve „convergenţa” şi „ coeziunea”, vom vorbi în continuare.

O legislaţie care s-a dovedit neconstructivă

Uniunea Europeană are norme generale foarte bine definite cu privire la cheltuirea banilor marii comunităţi a statelor componente. Mai exact, o serie de directive şi recomandări de care ţările respective trebuie să ţină seama. Acestea trebuie să genereze legislaţia naţională necesară pentru a crea un cadru adecvat în care să se desfăşoare procesul de absorbţie a fondurilor puse la dispoziţie de Uniune, pentru anumite programe de dezvoltare bine definite. Aşadar, fiecare ţară trebuie să creeze acel cadru de norme şi dispoziţii legale proprii, potrivit cărora banii primiţi să fie cheltuiţi în condiţii de deplină transparenţă şi legalitate. Ceea ce a „născut” România în acest domeniu a generat situaţii aberante, absolut neconstructive şi nelucrative.

Birocraţia, adusă la perfecţiunea absurdului

Aşadar, 2007 – momentul zero. Exerciţiul anilor precedenţi, când România s-a „luptat” cu fondurile SAPARD de preaderare, nu a adus după sine vreun know-how concludent, pentru că, deşi absorbţia acestor fonduri fusese una mulţumitoare,  totul se făcuse „după ureche”, lăutăreşte. Astfel că, odată primită în marea familie europeană, România era la fel de nepregătită să folosească eficient cele aproape 20 de miliarde de euro oferite de UE. Primii cinci ani pot fi declaraţi ca fiind dezastruoşi. Mai catolică decât Papa, birocraţia românească emitea prevederi aberante, menite să acopere fuga de răspundere a unor funcţionari copleşiţi de misiunea care le revenea. Suntem în posesia unor mărturii care atestă faptul că multe proiecte au fost respinse deoarece funcţionarii respectivi nu voiau să aibă bătăi de cap cu verificarea lor în timpul desfăşurării acestora. Ani de zile, multe asemenea proiecte au fost îngropate de oameni care nu voiau să „se lege la cap, când nu îi durea”. Pe de altă parte, a intervenit, din plin, componenta corupţiei. Cei desemnaţi să aprobe proiectele pe bani europeni îşi doreau să se aşeze şi ei la „masa bogată” care se aşternea ispititor în faţa lor. Aşa a apărut o castă de profitori care a aplicat, fără ruşine, acea „dijmuială” devenită condiţie „sine qua non” pentru cei care aveau nefericita idee de a încerca să obţină finanţări pentru proiecte pe fonduri europene.

Un pic mai bine pentru dumneavoastră…

După jalnicul an 2012, a fost înregistrat un oarecare reviriment. Experienţa lui Eugen Teodorovici în administrarea fondurilor SAPARD, unde obţinuse o absorbţie de peste 90%, s-a făcut simţită odată cu înfiinţarea Ministerului Fondurilor Europene. Din păcate, însă, birocraţia a continuat să pună beţe-n roate celor care doreau să acceseze bani europeni pentru diferite proiecte, fie ele pe Programele Operaţionale Regionale (POR), sau sectoriale (POS). Am văzut cu ochii mei un primar ilfovean care avea pe biroul său vreo 40 de bibliorafturi, cu câte 300-400 de file, care se pregătea să semneze şi să ştampileze fiecare dintre aceste file. Adică vreo 6-7 ore de iscălit în neştire. Incredibil, dar adevărat. La rândul său, ministrul Fondurilor Europene constata, stupefiat, că funcţionarii români de la Bruxelles se aflau printre primele rânduri ale celora care „puneau tălpi” unei absorbţii eficiente a acestor fonduri. Cu toate aceste piedici, la jumătatea lui 2015, oficialii se „împăunau” cu o accesare de 51% a fondurilor oferite de UE. Adică la mai bine de un an şi jumătate de la încheierea exerciţiului financiar 2007-2013! Asta în condiţiile în care se obţinuse o derogare de doi ani pentru cheltuirea acestor fonduri. Cu toate acestea, România rămâne codaşa Europei în acest domeniu.

Nicio licitaţie fără contestaţie

Fără doar şi poate, legislaţia românească cu privire la accesarea fondurilor europene este penibilă. Încă o dată trebuie subliniat faptul că UE are nişte recomandări generale în această privinţă, dar fiecare stat are posibilitatea, în limita acestor recomandări, să-şi creeze propria sa legislaţie în domeniu. Responsabilii români cu această problemă s-au întrecut pe sine însuşi, elaborând o serie de prevederi stufoase, care au dus la apariţia unei birocraţii pe măsură. Unele dintre aceste prevederi privesc licitaţiile pentru execuţia acestor proiecte, care au generat întârzieri semnificative și care, în unele cazuri, au dus la ratarea proiectelor respective, cu consecinţe pecuniare dureroase. Astfel, orice firmuliţă de apartament nemulţumită de rezultatul licitaţiei îl poate contesta, fapt care atrage după sine luni întregi de întârziere. Toate acestea se întâmplă sub deviza atât de dragă românilor, „Să moară şi capra vecinului!”… Acestei cauze i se adaugă şi studii de fezabilitate sau proiecte prost făcute, dar şi excesul de zel al unor funcţionari ai Asociaţiilor de Dezvoltare Regională (ADR), organism intermediar între beneficiar şi ordonatorul de credite, care caută nod în papură şi găsesc, cu tot dinadinsul, motive de a aplica corecţii pentru te miri ce motive, cu o voluptate şi satisfacţie greu de înţeles.

Ţapii ispăşitori

În tot acest hăţiş halucinant de prevederi, reglementări absurde şi căutări de noduri în papură, era inevitabil să nu apară şi victimele sistemului. O sumedenie de responsabili cu proiectele iniţiate, de la preşedinţi de consilii judeţene, primari şi administratori publici, s-au trezit, peste noapte, infractori de drept comun, în domeniul fraudării de fonduri europene. Sunt voci care spun că această vânătoare de vrăjitoare, declanşată spre finalul exerciţiului financiar despre care vorbeam, a constituit încă o piedică în desfăşurarea normală a acestui proces. Multe proiecte au eşuat tocmai datorită faptului că iniţiatorii lor au fost luaţi „la bani mărunţi” de către procurorii anticorupţie. Dar nu întotdeauna cei acuzaţi poartă întreaga vină… Astfel, accesarea de fonduri europene a devenit o aventură periculoasă, cu un final greu de prevăzut!

Semne bune anul n-are!

În toţi aceşti ani, din păcate, românii nu au înţeles vechiul proverb potrivit căruia „omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie”. Suntem în 2015, iar drăguţii noştri de guvernanţi se luptă să mai absoarbă ce mai pot din cele 20 de miliarde de „anţărţ”. Noul exerciţiu a început de un an, dar noi plutim într‑o inconştienţă incredibilă şi o ceaţă totală. Guvernanţii noştri au pornit cu stângul şi dovedesc că n-au învăţat nimic din experienţa nefastă a ultimilor 8 ani. Nu le-a trecut nicio clipă prin cap că ar fi trebuit concepute programe bine articulate pe POR şi POS 2014-2020, încă de acum câţiva ani, astfel încât, odată cu începutul noului exerciţiu financiar, să fim pregătiți să accesăm cât mai mulţi bani. Sunt semne clare că, în următorii 5 ani, România va continua să „mermelească”,  în stilu-i caracteristic ultimilor ani, acest domeniu vital, menit să reducă decalajele de civilizaţie între noi şi Europa Occidentală, cu efecte devastatoare asupra dezvoltării întregii noastre naţiuni. Şi pentru că vorbim despre cei peste 7,5 mld. de euro pe care România îi va pierde, să facem un exerciţiu de imaginaţie ce s-ar fi putut face cu aceşti bani pentru categoriile cele mai defavorizate de români. Ei bine, aceşti bani de la UE ar fi putut reduce cheltuielile bugetare ale României pentru anumite investiţii, banii respectivi din bugetul de stat putând fi redirecţionaţi către creşteri de pensii şi de salarii pentru cei care de-abia îşi duc zilele de azi pe mâine şi care se „bucură”, deocamdată, doar de dispreţul şi nepăsarea unor guvernanţi preocupaţi doar de interese personale meschine… Sau poate e vorba despre o crasă incompetenţă?

Absorbţie de 10%, în septembrie 2012

Astfel, la 5 ani de la aderarea României la UE, ţara noastră înregistra, în septembrie 2012, o absorbţie de doar 10%, un adevărat record negativ absolut la nivel european, în acea vreme. În luna august a acelui an, absorbţia fost aproape de zero, după ce, în iulie, Bucureștiul oprise transmiterea către Bruxelles a cererilor de rambursare pentru proiectele ce ar fi trebuit dezvoltate cu banii UE. Mai exact, șase programe operaţionale nu au luat niciun euro de la UE, în august, iar Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative a luat 3,88 mil. euro, faţă de 300 mil. euro cât ar fi trebuit să atragă lunar, o sumă ridicolă dacă este raportată la ţinta care fusese propusă pentru 2012, de 3 mld. euro.