Școala Primară Nr. 2 Balotești, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Balotești, este implicată, în acest an școlar, în Concursul Național Eco Provocarea – junior, organizat de ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă. Aproximativ 100 de elevi din clasele pregătitoare – a IV-a participă la activitățile propuse în cadrul competiției, care îmbină educația teoretică cu acțiuni concrete de protejare a mediului.

La finalul concursului, ediția 2025-2026, pe baza punctelor acumulate, echipele din învățământul primar (și gimnazial) cu cele mai mari punctaje, clasate pe locurile I – X, vor câștiga premii în valoare totală de peste 50.000 lei, bani pe care vor putea să-i folosească pentru participarea la excursii, școli de vară, tabere, achiziționarea de aparatură/obiecte prietenoase cu mediul înconjurător necesare în procesul instructiv-educativ.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov ediția print nr. 789

Vineri, 23 ianuarie 2026, elevii claselor care s-au înscris în concurs, de la Școala Primară Nr. 2 Balotești, au participat cu mult entuziasm la ”târgul de economie circulară”, eveniment organizat cu scopul de a-i ajuta pe copii să înțeleagă că obiectele nefolosite devin deșeuri mult mai repede decât ar fi necesar. Elevii au adus la târg haine, jucării, cărți, jocuri sau alte obiecte aflate în stare bună, dar pe care nu le mai folosesc, fiecare elev având voie să participe cu maximum cinci obiecte. Ideea a fost ca acestea să poată primi o nouă întrebuințare, prin schimb, în loc să fie aruncate.

În sala de sport, după ce Adriana Ion, învă­țătoare și responsabil al structurii primare a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Balotești, a explicat regulamentul, am asistat la un schimb interesant și amuzant de jucării, cărți, electronice, jocuri, obiecte handmade, o negociere uneori amuzantă, alteori presărată cu insistențe sau mici supărări. Regulile au fost clare: fiecare copil a primit exact același număr de obiecte pe care le-a oferit.

S-a urmărit, astfel, înțelegerea de către cei mici a utilității reutilizării obiectelor care sunt încă în stare bună și impactul pozitiv pe care acest lucru îl are asupra mediului, învățarea modului în care oferi sau primești aceste obiecte, chiar dacă ele nu au mai fost folosite de mult timp, prioritizarea propriilor nevoi în fața unui număr limitat de alegeri, dar și modul în care copiii folosesc argumentele pentru a ajunge la un compromis.

Obiectele rămase ”nerevendicate” au fost oferite copiilor de la grădinița din Balotești.

Lecții teoretice și activități practice, în continuare

Cadrele didactice care coordonează activitățile recomandate sau obligatorii a se derula în cadrul concursului – Adriana Ion, Monica Neacșu, Raluca Moghilaș și Cristina Voiculescu ne-au povestit că vor începe în curând și activitățile teoretice care vor fi predate la clase, respectiv 6 lecții cu tematică disponibilă pe site-ul ViitorPlus, de tipul ”Ghidul educațional Verde Go”, lecția despre haine, lecția despre Sistemul Garanție Returnare, eficiență energetică, apă și biodiversitate, schimbări climatice etc.

De asemenea, se vor organiza în continuare și alte activități practice precum colectarea deșeurilor reciclabile (de exemplu – cărți extrem de deteriorate, care nu mai pot fi salvate, provenite din donații făcute bibiotecii comunale, care vor fi trimise la un centru de reciclare), plantare de puieți forestieri și activități de igienizare areale naturale sau inițiative de cetățenie activă (aici, se intenționează, de exemplu, ca beneficiind de sprijinul autorității locale în comună să fie amplasat un punct de colectare deșeuri textile, care va fi apoi pin-uit pe Harta Reciclării). Pentru fiecare activitate derulată, se acordă puncte conform Regulamentului categoriei. Pentru a le primi, coordonatorii trimit Rapoarte de activitate, în perioada stabilită prin Regulament, cu descrieri și fotografii, pentru a arăta ce activități au organizat.

Impact semnificativ asupra mediului

Eco Provocarea a început ca un concurs local și, în decursul anilor, acum fiind în derulare cea de-a XV-a ediție, s-a transformat într-o mișcare națională cu impact semnificativ asupra educației pentru mediu.

În 2010, Eco Provo­carea s-a născut ca o inițiativă între două județe, având ca scop implicarea tinerilor în ac­tivități de protecție a me­diului. Primele ediții ­s-au desfășurat la scară redusă, concentrându-se pe activități educaționale și practice în școlile locale, însă, chiar de la început, organizatorii au pus accent pe colaborarea strânsă cu profesorii și elevii, conturând un model de implicare activă.

Cu trecerea anilor, Eco Provocarea a început să se extindă, câștigând popularitate în rândul instituțiilor de învățământ și, de la un proiect local, concursul s-a transformat într-o competiție națională, implicând școli din toate județele țării. Și, pe lângă atelierele educaționale, au fost introduse și activități practice precum reciclarea, plantarea și inițiativele de cetățenie activă. Concret, Eco Provocarea nu a rămas doar un concurs, ci a devenit un instrument educațional de anvergură. Misiune acestuia este clară: promovarea dezvoltării durabile și educația pentru mediu. Abordarea este adaptată fiecărui grup de elevi, Eco Provocarea reușind să inspire mii de tineri să devină lideri de mediu.

De-a lungul celor 15 ediții, participanții nu numai că au dobândit cunoștințe teoretice, dar și au pus în practică soluții inovatoare pentru protejarea mediului, iar proiectele derulate în cadrul concursului au generat efecte pozitive în comunitățile locale, de la campanii de reciclare până la acțiuni de reîmpădurire. Cu fiecare ediție, impactul și relevanța Eco Provocarea au crescut, transformând concursul într-o mișcare emblematică pentru educația ecologică.

Programul a reușit să creeze, așadar, un impact durabil asupra mediilor școlare și comunităților locale, inspirând generații întregi să acționeze pentru un viitor sustenabil. Eco Provocarea este un exemplu de succes în domeniul educației pentru mediu, demonstrând că, prin colaborare și inovație, fiecare pas contează în construirea unui viitor mai verde.

Marș de conștientizare pentru un mediu mai curat

În luna decembrie 2025, elevii înscriși în concurs au organizat, în Balotești, în vecinătatea școlii, un marș de conștientizare a problemelor locale de mediu. Copiii au fost însoțiți pe traseu de părinți, cadre didactice și polițiști locali, cei mici pregătind pentru activitate pancarte cu mesaje mobilizatoare pentru păstrarea unui mediu curat și sănătos.

Deviza marșului pentru care ”ecoambasadorii” de la Balotești au luat atitudine a fost ”Avem un singur pământ, o sigură localitate!”