Marea sărbătoare a adus bucurie nemărginită în sufletele localnicilor, cei doi sfinți, Petru și Pavel, fiind cinstiți într-o zi specială, minunată, organizată de primarul Mihai Dobre și Consiliul Local. Ziua Comunei, petrecută cu mult fast, mâncare la discreție pentru toate gusturile și muzică aleasă.

Cu prilejul Zilei Apostolilor Petru și Pa­vel, a fost mândră sărbă­toare la Petrăchioaia. Du­minică, 29 iunie, comuna ilfoveană protejată de sfinții care dețin cheile raiului, a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare. Localnicii au avut o zi numai a lor, pregătită cu suflet și bun gust de primarul Mihai Dobre, ajutat de consilierii Primăriei și reprezentanții Consi­liului Local. Ziua Comunei, ajun­să la cea de a treia ediție în acest an, a transformat Petrăchioaia într-un tărâm al distracției. Meleaguri în care muzica de calitate, dansul, voia bună și mâncarea gustoasă, delicioasă, s-au împletit armoni­os și au încununat o zi deosebi­tă. O zi a localnicilor. O zi în care, cu mic cu mare, sătenii și-au lăsat grijile, nevoile și lipsurile acasă și s-au bucurat, au ascultat cântece­le interpreților lor preferați, au fre­donat versurile melodiilor de suflet și au dansat pe ritmurile muzicii. Festivalul de la Petrăchioaia a ră­sunat pe văile comunei, de la ore­le prânzului, până târziu în noap­te. Un superb foc de artificii a ilu­minat cerul la finalul zilei festive.

Mihai Dobre

primarul comunei Petrăchioai

„Petrecem respectând obiceiurile și tradițiile locului „

„Este al treilea an în care or­ganizăm Ziua Comunei. De ziua lor, le-am pregătit localnicilor, de la surprize muzicale până la sur­prize dulci, respectând obiceiurile și tradițiile locului. Pentru că ani­versăm comuna la ceas de sărbă­toare, preoții din toate satele vor săvârși o slujbă de mulțumire a protecției divine pe care o avem cu toții, și vor binecuvânta localnicii ca să fie sănătoși, să aibă parte de bucurii, armonie în familie și spor în toate. Apoi vom deschide festi­valul propriu-zis cu muzi­că de calitate. Am adus artiști renumiți și iubiți de localnici. Vreau să mulțumesc domnului Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov pentru că a înțeles că localita­tea se poate dezvolta și moderniza numai cu sprijinul său și ne-a aju­tat negreșit. Mulțumesc și vicepri­marului Constantin Ioniță, consilie­rului Marian Dima, Dumitru Ioniță, Mihai Ghiță, Dumitru Gheorghe și angajaților care s-au implicat în or­ganizarea și buna desfășurare a spectacolului de astăzi! Și, nu în ul­timul rând, le mulțumesc locuitori­lor comunei pentru tot și le doresc un sincer și călduros „La mulți ani, cu sănătate, bucurii, liniște sufle­tească și voie bună!” Le-am pregă­tit o zi specială și vreau să se sim­tă minunat. Totodată, îi asigur de sprijinul meu pentru că vreau să fac din Petrăchioaia cea mai fru­moasă comună”, ne-a spus prima­rul Mihai Dobre, cel care s-a și ocu­pat de organizarea în detaliu a festivalului.

La Petrăchioaia, Zi­ua Comunei a început cu o slujbă grandioasă, săvârșită în chip minunat, de preoții din toate sate­le ce intră în componența frumoasei comune. Un so­bor format din șase preoți au mulțumit Domnu­lui pentru grija pe care o poartă asupra localnicilor, s-au rugat pentru sănăta­tea, bunăstarea și mântu­irea lor. “Cel mai minunat lucru este ca ziua prazni­cului Sfinților Petru și Pavel să fie zi de ocrotire și slavă și de nădejde spre mântui­re a întregii comune. Orto­doxia își arată florile ferici­rii și la serbările localității pentru că sărbătoarea a început cu o sfân­tă sluj­bă de mulțumire pen­tru tot ajutorul primit de la Dumnezeu. Toate aces­tea le-am împlinit spre slava Domnului și spre mulțumirea sufletească în toate câte s-au împlinit și se împlinesc în comuna noastră. Sfatul slujitorilor bisericii din comună este acela de a împleti credința cu viața de fiecare zi, pen­tru fapte bune, vorbe blânde și ajutor pentru toți cei ce viețuiesc”, ne-a spus preotul Niculae Marin, de la Parohia Leșile – Vână­tori din satul Vânători, du­pă săvârșirea slujbei. La fi­nalul evenimentului religi­os, fiecare preot a ținut să mulțumească primarului și consiliului său pentru în­treaga susținere și dezvol­tare a comunei.

Spectacol extraordinar cu artiști renumiți, din toate genurile muzicale

Iubirea inspiră muzi­ca, iar muzica inspiră dan­sul. Primarul Mihai Dobre, și-a întâmpinat invitații la o petrecere cu muzică de calitate. Cei mai buni artiști, din toate genurile muzicale, au urcat pe sce­na de la Petrăchioaia. Ni­culina Stoican, Gelu Voicu și Taraful său, Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, Vali Vijelie, trupa Heaven și Andreea Bănică au fă­cut un spectacol extraor­dinar pentru toate vârste­le. Petrecăreții au fredo­nat melodiile lor prefera­te și au dansat sub privi­rile admirative ale artiștilor care au încins atmosfe­ra. Cu mic cu mare, să­tenii au încins tradiționalele hore și sâr­be pe muzica folcloriștilor, iar spre seară s-au distrat pe ritmuri de dance.

Delicii culinare, la discreție

De la o aseme­nea petrecere grandioa­să, nu puteau lipsi deli­ciile din farfurii. Prepara­te culinare tradiționale, gustoase și apetisante au înfrumusețat festiva­lul. De la tradiționalii mi­ci la grătar, cu muștar și băuturi răcoritoare, pâ­nă la diverse sortimen­te de înghețată, prăjituri și cozonac secuiesc, găti­te după rețetele origina­le, au fost la discreție. Cât să satisfacă până și cele mai exigente gusturi. S-a păstrat și târgul cu produ­se de artizanat – oale, că­ni, farfurii, ulcele din lut și ceramică, produse de uz casnic din lemn, tombo­le cu premii pentru copii, jucării, măști, podoabe de înfrumusețare și articole vestimentare.

Titanicul copiilor de la Petrăchioaia

Dacă adulții s-au dis­trat pe cinste, nici copiii n-au fost mai prejos. Pen­tru junii comunei au fost amenajate spații desti­nate lor în exclusivita­te. Trenulețul, gărgărițele, mașinuțele, lanțurile și to­boganele au alcătuit tă­râmul distracției celor mi­ci. Titanicul, un tobogan în formă de vapor, a consti­tuit una dintre principalele atracții ale copiilor.