Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că dacă nu reuşeşte în Bucureşti, va demisiona. În urma acestei declarații, președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit despre eventuala demisie a Gabrielei Firea din fruntea Primăriei Capitalei. El a afirmat că edilul din Bucureşti, dar şi cei de sector, sunt supuşi unor presiuni imense.

„Gabi nu pleacă acasă. Am vorbit subiectul ăsta, mi-a spus şi mie Gabi Firea lucrul ăsta. Nu cedăm. Eu am spus un lucru, printre altele, – că accept riscurile, dar nu accept execuţiile. Şi n-o să le acceptăm. Am discutat cu Gabi Firea dinainte de a decide eu că ea este candidatul nostru, în timpul campaniei, după alegeri. I-am spus mereu să se aştepte la o presiune foarte mare din partea unor grupuri de interese construite în şi în jurul Primăriei Capitalei”, a susținut Dragnea.

 

Amenințări la adresa primarilor

Dragnea a mai precizat că el i-a informat și pe primarii de sectoare din București că vor fi supuși unor astfel de presiuni, dar că el le va oferi toată susținerea lui. „Fiind cinstiţi, trebuie să meargă înainte. Sunt absolut convins că există presiuni foarte mari. Sunt absolut convins că există şi ameninţări foarte mari. I-am spus lui Gabi foarte clar să transmită astea la instituţiile de specialitate”, a declarat Dragnea la un post TV. Potrivit liderului PSD, „aceste presiuni se referă la a perpetua nişte lucruri incorecte care se reflectă într-o viaţă mai scumpă pentru bucureşteni”. El a făcut referire și la scandalul  dintre ELCEN și RADET. „Nu este numai o chestiune politică. O să ne uităm cu atenţie dacă nu cumva sunt nişte interese care nu sunt neapărat din România. Cred că cineva vrea să preia furnizarea energiei termice din Bucureşti”, a susţinut Dragnea.

 

Învinsă de sistem

 

Prezentă luni la festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ la Şcoala gimnazială ”Eugen Barbu”, o instituţie închisă în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare, Gabriela Firea a declarat că va prefera să îşi dea demisia dacă va constata că sistemul e mai tare decât ea şi se repetă situaţii de genul celei întâlnite la şcoala care a stat timp de un deceniu în şantier. „Vă spun cu toată sinceritatea, în faţa Sfintei Cărţi: prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine. Prefer să plec decât să patronez o astfel de situaţie, în care o şcoală e reabilitată pe un program BEI, deci intenţiile sunt formidabile, iar acel şantier, în loc să dureze un an, cât prevedea contractul, a durat zece ani”, a afirmat primarul general. Edilul a spus că în iunie a aflat că lucrările de reabilitare a şcolii, începute în urmă cu zece ani, nu au putut fi încheiate „din cauza unor licitaţii controversate, a unor firme care nu şi-au făcut datoria, a unor funcţionari care, cu siguranţă, nu au fost în slujba cetăţeanului”.