Odată ajuns primar al comunei Domnești, prima grijă a lui Ninel Boșcu a fost elaborarea unei Strategii de dezvoltare, pentru perioada 2014-2020. După doi ani, această strategie a început, deja, să-și arate roadele.

Strategia de Dezvoltare a comunei Domnești, pentru perioada 2014-2020, a fost elaborată de către o firmă specializată. Specialiștii acesteia au bătut comuna la pas și au identificat nevoile edilitare evidente pe care le avea localitatea. Unul din demersurile importante a fost și consultarea cu cetățenii. Primarul Boșcu susține că primăria și consiliul local nu întreprind nimic fără a se consulta cu locuitorii comunei. „Avem grijă să răspundem nevoilor acestora, pentru că ei sunt cei care plătesc taxe și impozite, iar noi suntem în slujba cetățeanului”, spune Ninel Boșcu.

„Secretul” primarului din Domnești

Ninel Boșcu este un edil cu experiență, având în vedere că a învățat „meserie” în perioada când a fost viceprimar. El a realizat că un lucru temeinic nu se poate face de pe o zi pe alta. De aceea, s-a hotărât să gândească proiecte pentru viitor, cu termene precise. „Atunci când am ajuns primar, în 2012, a trebuit să mă apuc de proiectare. Ce am proiectat atunci, se va vedea în 2014. Dacă eu mă apuc acum să proiectez pentru 2016, când vom ajunge în acel an vom avea de lucru. Și tot așa, ce vom proiecta în 2016 vom începe să implementăm în 2018. Știu că oamenii vor totul repede. Ei nu știu ce înseamnă elaborarea unui proiect, câtă „hârțogăraie” îți trebuie, ce înseamnă o licitație, care uneori este contestată, ce înseamnă controlul calității lucrărilor, dirigenția de șantier și multe altele. Ei sunt nerăbdători să vadă proiectul finalizat și nu înțeleg câte proceduri implică aceasta, dar ar trebui să fie mai înțelegători, pentru că nu se poate face totul peste noapte, cum spuneam”, povestește primarul.

În cartierele noi s-a investit în infrastructură

În Domnești, dezvoltarea imobiliară este importantă. În câțiva ani de zile aici au apărut cartiere întregi, extinse pe suprafețe apreciabile. Cei care au construit aici au investit mulți bani, în speranța unui trai civilizat. Civilizație care nu a întârziat să apară, grație investițiilor făcute de primărie. Povestește primarul Boșcu: „În cartierele de locuințe noi, împreună cu Consiliul Local, cu viceprimarul și ceilalți angajați ai primăriei, am identificat zonele care aveau nevoie stringentă de infrastructură, apă, canal, asfalt, iluminat public etc. Pentru că erau străzi pe care, după o ploaie mai zdravănă, nu se putea merge decât cu cizme de cauciuc. Așadar, ne-am dus pe teren și am văzut exact unde trebuie să intervenim. Am întocmit proiecte, le-am avizat, le-am licitat, iar astăzi, cetățenii de pe acele străzi se laudă că locuiesc în Domnești, în condiții civilizate. Mai aveam, în mijlocul comunei, trei străduțe care nu aveau de niciunele. Nici apă, nici canalizare, nici asfalt. Anul trecut le-am rezolvat și pe acelea. Toate acestea nu s-au făcut pentru că în aceste zone locuia cineva important. Nu, am intervenit exact acolo unde a fost nevoie. Și vom interveni, în continuare, pentru a ridica aceste străzi la standarde europene. Undeva, prin 2016, vom termina tot ce înseamnă asfaltare, apă și canalizare, iluminat public, mobilier stradal, spații verzi etc.”

Anul acesta, alte cinci străzi intră în reabilitare

Edilul-șef al comunei ne vorbește despre un proiect aflat în faza de ofertare pe SEAP (Sistemul Electronic de Achi­ziții Publice). El privește reabilitarea a 5 străzi din localitate, Cartierul Nou, Brândușelor, Potcoavei, Floare de Colț și Pescărușului. Pe aceste străzi vor fi introduse rețelele de apă și canalizare ape menajere, dar și pluviale, vor fi asfaltate și se vor amenaja trotuare și spații verzi.

Un alt proiect în faza de licitație este și cel care privește reabilitarea căminului cultural din satul Țegheș, iar prin iulie-august, va intra în licitație grădinița cu orar prelungit. „Pentru aceasta din urmă avem toate avizele, inclusiv cel de demolare a vechii grădinițe. Nu știu cum se descurcă celelalte primării, dar Domneștiul nu are un cent datorie. Eu nu mă apuc de o lucrare, dacă nu am banii necesari. Am găsit înțelegere la Consiliul Județean, care a preluat o mare parte din finanțarea acestui proiect, aproape 70%. Asta îmi dă curaj să încep lucrările. Dacă aveam doar finanțare proprie, mi-ar fi luat 2-3 ani să termin. În aceste condiții, cu banii de la CJI și din bugetul local vom finaliza investiția mult mai repede”, spune Ninel Boșcu.

Povestea străzilor din Domnești

La Domnești, până în 2012, exista o situație paradoxală. În toată localitatea doar câteva străzi aveau denumiri, cum erau strada Principală, Cartie­rul Nou, Baboi sau Ciutaci. Locuitorii de pe alte străzi aveau înscrise în actele de identitate ca adresă „comuna Domnești” și un număr. Cel care a făcut demersuri, încă din 2010, pentru rezolvarea acestei „anomalii” a fost Ninel Boșcu, dar a întâlnit multe piedici. De-abia în 2012, odată ajuns primar, a repus problema pe tapet. „Nomenclatorul stradal a fost o aventură. Neștiind cum se face, am cerut informații din mai multe părți. Numele străzilor a fost ales în consiliul local, la propunerea mea și a comisiilor de specialitate. Tototdată, i-am consultat și pe cetățeni. Astfel, după consultări cu toți cei implicați, cetățeni, locuitori ai străzilor respective, am reușit să ducem la bun sfârșit această întreprindere. Pentru a fi mai ușor de identificat, am împărțit comuna în mai multe sectoare tematice, de exemplu, zona florilor, zona pomilor, a scriitorilor etc. Înainte, mi-era și rușine când cineva mă întreba de o adresă. Trebuia să-i arăt pe hartă pe unde trebuie să meargă, pentru a ajunge în locul respectiv. Acum, pe lângă plăcuțele cu denumirea străzilor, am montat și indicatoare pentru o mai bună orientare. Foarte mult ne-au ajutat Consiliul Județean, Prefectura, primarul din Bragadiru, Vasile Cimpoeru”, își amintește Ninel Boșcu. Mai mult decât atât, ne spune primarul, acum este în curs de elaborare un „catalog” al străzilor de unde se va putea afla, cu ușurință, câți cetățeni locuiesc pe o stradă, pe categorii de vârstă, câte gospodării sunt, lungimea și lățimea acesteia.

Un pasaj numit dorință

După un lucru mai „tânjesc” edilii și locuitorii din Domnești: mult trâmbițatul pasaj de la șoseaua de Centură. După un an de zile de când primul ministru a promis alocarea de fonduri pentru construirea acestui pasaj, cetățenii din Domnești, și nu numai, încă mai așteaptă demararea lucrărilor. „Primăria a eliberat toate avizele necesare, dar nu se întâmplă nimic, deși premierul a spus, când a vizitat zona, că trebuie începute lucrările. Mai mult nu putem face, decât să așteptăm. Până acum, singura soluție pentru fluidizarea traficul a fost dirijarea acestuia de către poliție. Și se simte o ameliorare, cât de cât. Dar mai este o problemă. Dacă se construiește pasarela, atunci cei care vin din Domnești și Clinceni și cei din București vor sta la coadă pe pasarelă, pentru că Prelungirea Ghencea nu va putea prelua fluxul de mașini”, ne-a precizat primarul Boșcu.