Premiul Anualei de Arhitectură la secțiunea Arhitectură construită – Arhitectură publică și premiul pentru cel mai bun client de arhitectură 2021 au fost decernate Muzeului-Atelier Școala de la Piscu.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 580, ediția print
”Ne-a onorat recunoașterea Ordinului Arhitecților din România – filiala București și cea a arhitecților străini invitați în juriu. Mulțumim arh. Cosmin Pavel și arh. Cristina Constantin și echipei studenților din 2016/2017, de acum arhitecți: Ana Băbuș, Anca Bardan, Sabina Bobric, Daniela Hurezeanu, Adonis Lemnaru, Teodor Neagu, Diana Necula, Octavian Puiu, Mihai Stoica, Andrei Subțirică. Mulțumim tuturor celor care au dăruit pentru ca muzeul să poată lua naștere. Am realizat împreună un spațiu care bucură și educă pentru patrimoniul cultural”, a declarat istoric de de artă Adriana Scripcariu, inițiatorul proiectului muzeului-atelier alături de Virgil Scripcariu, sculptor.
Conceptul proiectului
”(…) Muzeul de la Piscu are, mai mult poate decât alte muzee, șansa instalării într-o depărtare față de oraș, într-o vădită izolare care îl așează deja, chiar înaintea întrupării sale, într-un loc ales, protejat și aș spune chiar proteic, într-un spațiu larg, menit să fie centru. Mai este lumea lutului, a olăritului, a unei faceri care în toată banalitatea și modestia ei trimite fără rest la acte întemeitoare, la facerea lumii și a omului. (…) Un lucru la care am reflectat a fost filiația arhitecturală, modelul potrivit pentru clădire. Cel mai la îndemână ar fi fost emanarea lui din arhitectura rurală, din casa veche a satului de câmpie, etc. Totuși scara lui, alta decât cea a umilei case rurale, prezența sa voit magnanimă, grăitoare și monumentală – toate acestea calități de dinainte de proiect – îl descalificau pentru o pură inspirație edulcorantă din folclor. Pe toate aceste „pietre de temelie” s-a profilat conturul necesar autonom, central, întemeietor și implicit stabilizator al clădirii ca fiind radical altceva decât substanța construită a satului. Îndepărtat de la drum, înălțat pe un soclu de pământ, el dă seama în primul rând de propria logică: o incintă pătrată de coloane de lemn repetată omotetic, la pas egal, dinspre margine spre centru, scăzând convergent către stâlpul unic din centru – ridicat pragmatic spre a ține culmea acoperișului. Angajat tipologic în binomul atrium – portic perimetral, muzeul își ancorează centrul ocupându-l (antidogmatic) și își suspendă limita către exterior, exhibându-și structura scheletală. (…) Clădirea aceasta este tributară logicii tectonice, a încleștării pieselor de lemn, ce a urmărit frust, judicios, fără exaltări ale nodurilor, dispoziția elementelor în tramă”, ne-a spus arh. Cosmin Pavel.
Îmbinarea logică a elementelor naturale
În continuare, acesta a vorbit despre lemnul folosit, ”în două aluri complementare ce stabilesc (vreau să cred) un dialog tăcut. Prima alură este cea a lemnului-trunchi, netrecut prin lamă, neîndreptat și nestandardizat, purtând încă semnul contingent al pădurii, accidentalul creșterii sale. A doua alură este cea geometrizată, introdusă în dimensiune, plăcută logicii curente și ingineriei. (…) Și tipul fundării urmărește logica elementelor și firea lor – stâlpii au fundații inginerești, trunchiurile sunt arse, și bătute în gropi. Paradoxal, e puțin lut implicat în edificarea muzeului. Pardoseala sălii mari de jos e din piese vechi de țiglă cu vârf ascuțit, adusă din Țara Bârsei, așternută și șlefuită. Peretele concav al scării e din paie legate cu pământ, bătute în cofraj. În interior, la baza fiecărui stâlp de lemn, într-un mic șanț jur-împrejur veghează apotropaic figurine de lut, modelate cu un gest metonimic, ceas de ceas, în ultimii ani de viață, de Dumitru Constantin, unul dintre ultimii olari din Pisc. Prezența aceasta discretă și totuși semnificativă a pământului ars, într-un muzeu dedicat ceramicii, contrazicând poate prejudecata inspirației implicite din geometria formală a olăritului și a vasului, fie cea a unei edificări din pământ, constituie în economia facerii muzeului, alături de scoaterea din apele lacului a stejarului care s-a facut stâlp și masă sunt stratul diafan al întâmplărilor potrivite. Toate acestea țin aici loc de … concept, căci, nu-i așa, o arhitectură nu trebuie să pornească de la concept, ci să conducă la concept”, descrie lucrarea, arh. Cosmin Pavel.
