Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că a fost sunat de președintele Klaus Iohannis, vineri (.n.r. – 22 aprilie), în jurul orei 19.00, pentru a-i solicita să demisioneze de la șefia partidului.

„M-a sunat, nu e prima dată când mă sună, noi am mai comunicat, sigur, în ultimele luni. Am și comunicat, ne-am și văzut, asta nu e o crimă. M-a sunat vineri, pe la ora 7 seara, recunosc, eram la volan, dar ca să nu am și altă problemă când m-a sunat i-am spus să aștepte câteva minute, am oprit mașina, m-am dat jos și am vorbit, ca să nu vorbesc fiind la volan. Și asta mi-a spus: că îi pare rău în plan personal, dar crede că eu, având această poziție, ar trebui să-mi dau demisia, pentru că pot afecta imaginea României.

Eu cred că, nu știu, poate fără să-și dea seama, a intrat aproape într-o zonă neconstituțională, pentru că, ne place sau nu ne place, dar adevărul este că un partid este o organizație, o structură în care mai mulți oameni, dincolo de politicile publice, dincolo de viziunea comună pe care o au, dincolo de doctrină, de valori, de obiective, au niște interese politice profund legitime. Toate partidele, este un lucru firesc, au și niște drepturi aceste partide, dreptul de a-și hotărî propria conducere. Mie mi s-a părut deplasat ca președintele României să ceară unui președinte al unui partid să-și dea demisia. Eu nu i-am cerut demisia domnului președinte Iohannis”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, citat fiind de Agerpres.

 

Întrebat dacă ia în calcul o suspendare a președintelui, Dragnea a răspuns negativ

„Nu, eu nu pornesc nicio suspendare, eu nici pe aia n-am pornit-o. (…) Domnul președinte Iohannis nu are dreptul să se amestece în viața internă a niciunui partid. Nici președintele Iohannis, nici altcineva. Sigur, cei de la PNL este normal să atace, pentru că ei nu pot prezenta altceva, nu au ce să prezinte altceva, ei nu pot spune, din păcate pentru România, un lucru important pe care în ultimii 20 de ani l-au făcut pentru această țară. (…) Dar nu mă așteptam la președintele Iohannis, nu mi se pare normal“, a arătat Dragnea.

Președintele PSD crede că nu mai are rost să colaboreze cu pre­șe­dintele și a recunoscut că nu se aștepta de la un astfel de gest de la șeful statului.

„Sincer să fiu, nu știu (n.r. – dacă va continua să colaboreze cu președintele). Recunosc că e important, că e președintele României, dar în aceste două zile nu a fost pe primul loc pe lista de priorități a mea, am avut de discutat cu mult mai mulți oameni și cu mine însumi.

Dar, sincer să fiu, nu știu dacă mai are rost să comunicăm de aici înainte, pentru că eu la o asemenea cerere nu mă așteptam, recunosc. M-aș fi așteptat să mă sune și să-mi spună că îi pare rău și că consideră și el că această decizie e nedreaptă – și sunt sigur că o consideră – dar nu la asta. Eu tot ce am făcut în ultimele luni, am stat cu mâna întinsă și către președintele Iohannis și către Guvern, chiar și către PNL, în sensul de a construi ceva pentru această țară. Am cerut public să lucrăm public la un proiect de dezvoltare pe termen lung pentru România, ori nu se dorește, ori nu se poate, ori nu se vrea, ori nu se înțelege, ori nu e viziune, e un an care o să fie pierdut pentru România”, a mai spus liderul social-democraților.