Editorial
„Păpușel” și ”Parșivel” ne oferă, în ultima vreme, o telenovelă de zile mari, care s-ar putea numi, fără pericol de a greși, „Adio, dar rămân cu tine”. La mai bine de un an de când și-au pus pirostriile, principalele partide ale Uniunii, dar, în special liderii lor, au urmat exemplul căsniciei românești model „tabloid” și s-au bălăcărit în public din cauza a tot felul de „cestiuni”. După care a urmat inevitabilul „pupat Piața Endependenții”. Asta la nivel central. Pentru că, la nivel local, USL a funcționat prost, foarte prost, sau deloc ( vezi Ilfov). Rezultatul acestei politici de mahala nu putea fi decât unul singur: un haloimăs economico-administrativ, total, creat, în primul rând, de cei trei care au speriat Estu‘, Băsescu Ponta și Antonescu. N-am găsit altă rimă! Așa cum în trecut nu exista „nicio masă fără pește”, acum nu există nicio problemă de rezolvat, cât ar fi ea de mică, fără o doză considerabilă de circ sau balamuc politic. Ca un făcut, în România nu se poate demara, sau finaliza, un proiect fără ca o pletoră întreagă de Gigi Contra să nu cârcotească la adresa lui. Fără a mai pune la socoteală și pe cei mânați de un ghem de interese „economice” subterane care se „încontrează” cu osârdie, doar-doar o pica ceva.
Una peste alta, bilanțul celor nouă luni de guvernare este de râsu‘-plânsu‘. Nu mă pot abține să nu amintesc de „marili rializări” cum ar fi privatizarea Oltchim, cea a CFR Marfă (apropo, nu se mai aude nimic despre asta, are Gruia lui GFR banii de zestre, sau nu?), sau proiectul Roșia Montană, care era, cât p‘aci să bage divorț între junii miri ai USL. Și-a umflat el, Antonescu, mușchiuleții în fața concubinului de Uniune, dar până la urmă cei doi au ajuns la concluzia că mai au nevoie unul de altul pentru a menține majoritatea, de tip Mare Adunare Națională, în Parlament și s-au împăcat. Mai mult, premierul afirmă că este nevoie de o unitate de monolit a USL, pentru a duce la bun sfârșit „marili înfăptuiri” promise în campania electorală. Înfăptuiri de care, sunt gata să bag mâna în foc, se va alege praful sau vor fi „mermelite” în stilul inconfundabil al guvernărilor dâmbovițene.
Mie mi se pare acum că România nu este o țară neguvernabilă, cum spunea ministrul german de Externe, ci neguvernată. La toate nivelurile. Bulibășeala este ridicată la rang de politică economică și administrativă, iar habarnamismul a fost desemnat ca criteriu de (s)elecție a celor puși să conducă țara.
„Rezultatele” nu vor înceta să apară. Deja entuziasmul din decembrie 2012 a început să se răcească. Chiar bine de tot. Din cauza dilentantismului guvernării useliste, locul acestuia începe să fie luat de o mare dezamăgire. „Boborul” se simte, din nou, sedus și abandonat de aceeași adunătură de politicieni versată în a trage țepe electoratului și spuza pe turta sa și dă semne că a ajuns la capătul răbdărilor. Dar până atunci, i se oferă doar spectacolul gratuit al dragostei cu năbădăi din sânul USL.
