Ziua în care ai venit pe lume nu ți-a fost aleasă întâmplător. Tot ceea ce ține de destin, de la împlinirea în dragoste, armonia familială și succesul profesional, până la câștigurile financiare, sunt strâns legate de numărul sau numerele ce compun data nașterii. Iată cum îți surâde norocul! 

 

Dacă te-ai născut pe 1, 2, 30 sau 31

Ești o fire sensibilă, dar foarte ambițioasă. Datorită curajului, loialității și perseverenței ești avantajat în afaceri, proiecte de realizat în parteneriate și activități pe cont propriu. Fiind și un bun coordonator și administrator, vei avea parte de câștiguri financiare importante.

 

Dacă te-ai născut pe 3, 4, 28 sau 29

Iubești stabilitatea afectivă și te zbați să câștigi simpatia celor din jur. Dacă vei fi dezamăgit de nenumărate ori de cei care par să-ți lase impresia că-ți sunt prieteni sau nu te poți ridica la nivelul așteptărilor celor din familie, în dragoste lucrurile se așează foarte frumos. Te bucuri de relații de lungă durată, în care predomină iubirea, cinstea și împlinirea.  

 

Dacă te-ai născut pe 5, 6, 26 sau 27

Buna comunicare, inteligența și perseverența te vor ajuta să-ți împlinești visul de a construi o carieră impresionantă. Activitățile profesionale sunt încununate de un real succes, mai ales că ești extrem de responsabil și de organizat.

Dacă te-ai născut pe 7, 8, 24 sau 25

Înclinat spre plăcerea vieții aventuroase și pline de neprevăzut, vei avea șansa de a-ți rezolva până și cele mai dificile probleme care se ivesc în viața ta. Cu priceperea și inteligența care te caracterizează, oricât de grele ar fi încercările prin care treci, într-un final, te vei bucura de rezultate excepționale.

 

Dacă te-ai născut pe 9, 10, 22 sau 23

Hotărât, necruțător și neîngăduitor, norocul îți surâde în plan profesional. Deținând cheia marilor succese, vei urca rapid pe scara ierarhică la serviciu și vei ajunge cu ușurință la funcții de conducere. Ai putea chiar să-ți începi propria afacere. Îți va aduce câștiguri impresionante.

 

Dacă te-ai născut pe 11, 12, 20 sau 21

Cinstea, responsabilitatea și hărnicia sunt principiile după care îți conduci familia. Plin de energie și idei eficiente, te mândrești cu o familie frumoasă și armonioasă, în care iubirea și înțelegerea reciprocă se împletesc negreșit. Liniștea și atmosfera caldă, prietenoasă din sânul familiei îți aduc împlinirea sufletească în mod permanent. 

 

Dacă te-ai născut pe 13, 14, 18 sau 19

Optimist, perseverent și ambițios, ai toate șansele să-ți îndeplinești până și cele mai înalte visuri. Ai noroc la bani, dar sumele cele mai mari nu vin întotdeauna din activitatea profesională, ci din câștigurile la jocurile de noroc.  

 

Dacă te-ai născut pe 15, 16 sau 17

 

La tine, ceea ce se vede la exterior pornește din interior. Ești o persoană specială, care se bucură de noroc în dragoste, liniște în familie, succes profesional și echilibru financiar. Toate acestea, însă, vin odată cu credința în divinitate, în lumina și virtuțile acesteia.