Răsună glas de sărbătoare în inimile noastre! Astăzi, cu o săptămână înaintea Paștelui, prăznuim intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. Duminica Floriilor sau a Stâlpilor, cum mai este denumită, ne pregăteşte sufletele pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

 

Ziua de astăzi este dedicată Floriilor și are o importanță deosebită pentru noi, creștinii ortodocși de pretutindeni. Toţi cei care purtăm credinţa-n suflete, mergem să ne reculegem în lăcaşele sfinte şi, alături de slujitorii Domnului şi de ceilalţi credincioşi, luăm parte la unul dintre cele 12 praznice Împărătești din calendarul bisericesc. Floriile sunt, totodată, cea mai importantă sărbătoare care amintește de Sfintele Paști.

Floriile ne aduc mai aproape de marea bucurie a biruinţei vieţii asupra morţii

Este ziua care ne pregătește pentru marea bucurie a biruinței vieții asupra morții, a miracolului Învierii Domnului din duminica Paștelui. Sărbătoarea Floriilor ne amintește de momentul intrării triumfale a Mântuitorului Iisus Hristos, călare pe mânzul asinei, în Cetatea de la Ierusalim, unde a fost întâmpinat de o mare de credincioși care țineau ramuri de finic în mâini.

Înaintarea lui Hristos spre jertfă

De Florii, a fost singura dată când Iisus Hristos a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Văzându‑L în Cetatea de la Ierusalim, credincioșii L-au primit cu urale. “Osana, Fiul lui David! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”, strigau ei, bucuroși, simțind că acesta este Dumnezeu care coborâse din Ceruri și venise pe pământ spre mântuirea lor și a întregii omeniri. În zilele noastre, Duminica Floriilor este privită ca înaintarea lui Hristos spre jertfă.

La mulţi ani de Florii!

Peste un million şi jumătate de români îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui. Cu acest prilej, vă urez şi eu un sincer şi călduros la mulţi ani, însoţit de cele mai alese gânduri! Vă doresc ca această zi minunată de primăvară să fie urmată de altele mult mai frumoase şi mai deosebite, pline de bogăţie sufletească! La mulţi ani de Florii!