În această vară, va fi repusă în circulație Mocăniţa simbolul Ţării Moţilor, după 20 de ani, între Lunca Arieşului şi Baia de Arieş, pe o distanţă de 23 de kilometri, urmând să efectueze curse regulate în scop turistic, la finalizarea lucrărilor demarate în zonă.
Se lucrează la curăţarea liniei de ierburi şi tăierea copacilor care au crescut pe sub linia de cale ferată.Totodată, trebuie lucrat la completarea liniei deoarece în anumite porţiuni lipseşte şina, în jur de doi kilometri, iar piesele care fixează şinele lipsesc în proporţie de 60-70% pe aceste traseu, informează mediafax.
Localnicii din Ţara Moţilor se oferă să ajute la curăţarea liniei, unul dintre ei, Adrian Puiuleţ, a scris pe Facebook că „merită refăcută linia şi pusă în valoare din punct de vedere turistic”.
„Cred că pot oferi 2-3 zile din viaţa mea, ca să muncesc pentru o idee! Gratuit! Investitorul a defrişat deja 9 kilometri de linie, vom vedea câţi ne adunăm şi vom vedea din ce zonă pornim (dacă suntem mai mulţi, ne vom împărţi pe mai multe zone). Mai rămâne de stabilit locul de campare. Eu am făcut event-ul (n.r. pe Facebook), dar cred ca mulţi dintre oamenii care iubesc această idee sunt interesaţi! Şi acum tresar când îmi amintesc când, de 1 Mai 1996, am călătorit pentru ultima oară cu Mocăniţa, de la Turda la Sălciua! Ploua, noi eram într-un vagon descoperit, cântam la chitară şi mâncam gem de prune! Un vis care are toate şansele sa redevină realitate! Şi pentru asta merită să donezi câteva zile din viaţa ta!”, a scris Puiuleţ.
La rândul său, primarul din Baia de Arieş, Traian Pandor, a declarat, că Mocăniţa este unul dintre simbolurile Ţării Moţilor. Pe vremuri funcţiona pe ruta Turda – Abrud, iar oamenii mergeau la Cluj cu ea pentru cumpărături, fiind şi unul dintre principalele mijloace de transport.
Vara trecută, Mocăniţa şi-a reluat cursele regulate pentru turişti, pe traseul Abrud – Câmpeni, de 11 kilometri, şi circula cu o viteză de maxim 15 kilometri la oră, având trei vagoane, fiecare cu câte 18 locuri.
Aceste porţiuni de drum – Abrud – Câmpeni şi Lunca Arieşului – Baia de Arieş – sunt o parte din fostul traseu al Mocăniţei – unul foarte spectaculos de-a lungul văii Arieşului – care se întindea pe o distanţă de aproximativ 94 de kilometri, între Turda şi Abrud, inaugurat în anul 1912 şi care a funcţionat 85 de ani, până în 1997.
În România, termenul „Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.