@ Forme diferite de artă, un singur gând de recunoștință și admirație pentru moștenirea culturală pe care ne-a lăsat-o ”Luceafărul poeziei române”

Ziua Culturii Naționale, serbată în fiecare an, începând cu 2010, pe 15 ianuarie, reprezintă o sărbătoare menită să promoveze arta, cultura și efortul academic, data fiind aleasă în mod special și fiind legată de ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, cea mai importantă voce a poeziei românești.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 737, ediția print 

Anul acesta, elevii Liceului Teoretic ”Ioan Petruș” din Otopeni și-au droit să marcheze Ziua Culturii Naționale aducând în fața colegilor lor și a cadrelor didactice multă poezie eminesciană, un demers al cărui scop a fost, evident, omagierea împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului nepereche. În ”balon”, spațiu generos al școlii, unde au loc orele de Educație fizică, elevii de la ”Ioan Petruș”, coordonați de prof. Roxana Popescu, și-au expus picturile realizate folosind teme ale operei literale ale lui Mihai Eminescu, iar Livia Trifu, bibliotecarul liceului, a venit cu prețioase comori scrise – în ediții mai noi sau mai vechi (”Eminescu. Un veac de nemurire”, apărută la Ed. Minerva, în 1991, o colecție a Ed. Litera, dedicată lui Eminescu sau o ediție facsimil, cu pagini aurite, semnată George Călinescu – ”Viața lui Mihai Eminescu”).

Florea Luciana, consilier educativ, a adus din biblioteca personală trei volume publicate în 1929 cu ”Opere” ale marelui poet, pe care Anca (sora) și Luciana le-au primit în 1996 moștenire de la părinții lor. Iubind foarte mult poezia lui Eminescu, Florea Luciana a fost și cea care a propus o activitate interactivă în care fiecare dintre cei prezenți să citească celorlalți câteva versuri din poeziile celui omagiat în Ziua Culturii Naționale.

Daria Ciucan, elevă, a făcut o scurtă referire la amintirea moștenirii culturale pe care a lăsat-o țării Mihai Eminescu, adăugând că, pe 15 ianuarie se celebrează ”nu doar un nume, ci un simbol al culturii și identității naționale, un artist al cuvântului care a transformat limba română în operă de artă. (…) Este un prilej de a ne reaminti de moștenirea literară pe care Eminescu ­ne-a lăsat-o, o lume plină de romantism, filosofie, profunzime și dragoste pentru frumos. Fiecare poezie a lui Eminescu este un univers, fiecare vers este o invitație la introspecție și admirație. Prin evenimentul de astăzi, ne reconectăm cu valorile culturii noastre și celebrăm frumusețea nepieritoare a creațiilor lui Mihai Eminescu, geniul poetic al celui care a fost și va rămâne, mereu, Luceafărul literaturii române”, a spus Daria.

”(…) Dar versul cel mai plin, mai blând şi pudic, puternic iar de-o vrea, e pururi iambul”

În continuare, sub coordonarea prof. Dinu Loredana, Daria Ciucan și colega sa, Andreea, au recitat un fragment din ”Scrisoarea a III-a” și poezia ”Iar când voi fi pământ”, iar corul liceului, pregătit de prof. Gheorghe Larisa, a interpretat câteva cântece ale căror versuri au fost chiar binecunoscute poezii eminesciene.

”Lacul” a fost recitat de Olga Țecu, din clasa a 7-a C, prof. Niculae Elena, ”Ce te legeni”, ”Revedere” și ”Peste vârfuri” – au fost recitate de Dincă Delia, Abasi Amalia și Marcu Roberta (clasa a 6-a I), eleve pregătite de prof. Rucăreanu Alina, iar ”Sara pe deal”, ”Stelele-n cer” și ”Iambul” au răsunat, la microfon, prin vocile elevilor din clasa a 6-a D, moment pregătit sub îndrumarea prof. Anca Sapovici. Prof. Avram Cosmina a coordonat o altă serie de elevi-recitatori, iar finalul evenimentului a aparținut corului format din talentații elevi ai Liceului Teoretic ”Ioan Petruș”.

”Felicitări pentru cum v-ați pregătit, felicitări organizatorilor. Azi este o zi cu o dublă sărbătoare – Ziua Culturii Naționale și omagierea a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Am observat cu prilejul acestui eveniment, și sunt bucuroasă, că iubiți cărțile. Este extraordinar. Doar așa vă formați caracterele. Eliade spunea că dacă neamul nostru ar fi să dispară, însă în lume ar exista cel puțin o carte cu poeziile lui Eminescu, românii ar fi salvați!”, a declarat directorul adj. al liceului, prof. Ciobanu Cerasela Liliana.