Carnetul de elev sau de student le va aduce posesorilor reduceri semnificative la achiziționarea biletelor și abonamentelor la tren, în noul an de învățământ.
Potrivit reprezentanților Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători (SNCFR), copiii și tinerii cuprinși în sistemul de învățământ de stat sau privat acreditat, beneficiază de reduceri importante la călătoria cu trenul. Astfel, studenții la zi, care dețin legitimația de student “reducere la transport”, plătesc mai puțin cu până la 50% din costul biletelor și au dreptul la un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. Dacă dețin carnet de cupoane, aceștia pot efectua și 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, pe an, la jumătate de preț. Mai mult, dacă fac naveta zilnic, pot să obțină călătoriile reduse cu 75% la trenurile Regio, la clasa a doua. De asemenea, elevii până în clasa a XII-a, beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinței (în cazul micuților aflați la clasa pregătitoare pentru școală), de o reducere de 50% pentru biletele de tren Regio și de o scădere de până la 30% la cumpărarea biletelor InterRegio. Condiția este ca aceștia să aibă legitimațiile sau carnetele vizate pentru anul școlar 2014-2015. Cele care au viza pe anul școlar 2013-2014 mai pot fi folosite doar până la data de 12 octombrie, în cazul elevilor și până la 31 octombrie, în cazul studenților.