Faimosul diamant roz „Pink Star” a doborât recordul mondial pentru o piatră scoase la licitație, vânzându-se pentru suma de 71,2 de milioane de dolari ieri la Hong Kong.
„Pink Star”, o piatră roz ovală de 59,60 carate, este cel mai mare diamant din clasa sa („Internally Flawless, Fancy Vivid Pink”), certificat vreodată de Institutul Geologic din America (GIA), relatează mediafax.
„Sotheby’s Hong Kong este foarte mândră de obținerea acestui record”, a declarat președintele pentru Asia al acestei case de licitații, subliniind că este un nou record mondial pentru acest tip de bijuterie.
La rândul său, David Bennet, președintele la nivel internațional pentru bijuterii din cadrul Sotheby’s, care a condus licitația, a calificat această vânzare drept una „istorică”.
Licitația a început de la aproximativ 56 milioane de dolari. Vânzarea a durat cinci minute înainte ca oferta câștigătoare să fie prezentată la telefon de un cumpărător, în aplauzele asistenței.
„Pink Star” a fost obținut dintr-un diamant brut de 132,5 carate, descoperit de compania De Beers în Africa, în 1999, care a fost prelucrat timp de aproape doi ani pentru a ajunge la forma actuală, a precizat Sotheby’s.
Diamantul, cu dimensiunile de 2,69 cm pe 2,06 cm și o greutate de 11,92 grame, a fost deja vândut la licitație de Sotheby’s în 2013, la Geneva, pentru 83 de milioane de dolari, însă cumpărătorul (Isaac Wolf) nu a achitat suma.
Recordul anterior pentru o bijuterie vândută la licitație fusese stabilit de ”Oppenheimer Blue”, un diamant de 14,62 carate, montat în inel, și vândut la Geneva de către Christie’s pentru suma de 57,5 de milioane de dolari.