Consilierul general USR Octavian Berceanu a adresat o scrisoare deschisă comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, Gabriela Dorojan, solicitându-i să dispună un control și să oprească depozitarea ilegală de deșeuri în vecinătatea autostrăzii A3, pe raza comunei Moara Vlăsiei.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 473

”Deoarece groapa de gunoi ilegal înfiinţată are deja un volum de peste 30.000 mc de deșeuri și se află la vedere, cred că este necesar să dispuneţi un control (…)”, afirmă consilierul municipal USR, într-o postare pe Facebook.
El menţionează că, iniţial, în acest loc a existat o groapă rezultată din excavarea agregatului mineral pentru pământ de împrumut folosit pentru construcţia A3. Ulterior, aici au ajuns să fie deversate ”zilnic peste 20 de camioane” cu deșeuri menajere, din
construcţii și chiar deșeuri toxice. ”Vă rog să dispuneţi verificarea documentelor care atestă înfiinţarea unei gropi de gunoi pe raza comunei Moara Vlăsiei (…). Această groapă se întinde pe o suprafaţă de 1,4 ha, iar stratul de deșeuri depuse variază între 4-6
metri grosime”, se mai arată în postare.

Mai multe detalii găsiți pe https://www.facebook.com/octavian.berceanu