În șapte etape care s-au scurs din play-off, FC Voluntari are 5 înfrângeri și 2 victorii, patru dintre ele în tot atâtea etape succesive. Ultima, sâmbăta trecută, în cea de-a 7-a partidă, cea cu CS U Craiova, pe care o învinsese, pe teren propriu, în a doua etapă a play-off-ului. Constatăm că mecanismele e    chipei lui Ciobotariu s-au „gripat” și nu mai funcționează ca în sezonul regulat.

Astfel, Universitatea Craiova s-a apropiat la un singur punct de FCSB, înainte de partida pe care echipa lui Becali o va juca împotriva lui FC Argeș, după victoria cu 1-0 de la Craiova, iar ilfovenii ar putea pierde și locul 4 în clasament dacă vor pierde și partida cu Farul, din următoarea etapă.

Singura reușită a partidei a venit în minutul 7. Marius Cons­tantin a centrat pentru Ștefan Baiaram, care a înscris cu o lovitură de cap. Mingea s-a dus către vinclul porții.

Trei minute mai târziu, Universitatea Craiova putea să-și dubleze avantajul. Alexandru Crețu a centrat pentru Andrei Ivan, care a trimis mingea în bară. 

În repriza a doua, FC Voluntari a fost echipa mai insistentă, dar n-a reușit să-și creeze o ocazie foarte clară.

În minutul 90+4, Universitatea Craiova putea să înscrie golul doi. Elvir Koljic a șutat în forță de la marginea careului, dar portarul Mihai Popa a respins mingea. La faza ime­diat următoare, Andrei Ivan nu a reușit să-l învingă pe portar, din unghi. 

După înfrângerea cu Universitatea Craiova, FC Voluntari rămâne, cu 35 de puncte, pe locul patru în Liga 1, cu 15 puncte în spatele formației din Bănie, ocupanta locului trei. Pentru echipa lui Liviu Ciobotariu urmează o altă deplasare, la Ovidiu, pentru meciul cu Farul.

Liviu Ciobotariu, „frustrat” de rezultat

La finalul partidei, Liviu Ciobotariu a recunoscut că e ”frustrat și nemulțumit” din cauza rezultatului, pentru că este de părere că FC Voluntari merita cel puțin un punct, datorită evoluției din partea a doua. „Meritam mai mult din acest joc, au fost două reprize diferite, prima în care Craiova a avut mai multe ocazii de gol, iar a doua ne-a aparținut în totalitate. Nu-mi aduc aminte ca ei să fi avut vreo ocazie în partea a doua. Suntem frustrați și nemulțumiți de rezultat, pentru că puteam pleca cu un rezultat de egalitate. 

Eu sunt vinovat, probabil că n-am exersat foarte bine fazele fixe, trebuia să fiu mai atent. Se întâmplă, doar că e al doilea joc consecutiv în care primim gol din fază fixă și mă deranjează.

(…) Important e că am arătat bine astăzi, în repriza a doua am jucat de la egal la egal cu o echipă care se bate la titlu. Noi suntem o echipă greu de învins. Am făcut un joc bun, îmi pare rău că puteam pleca cu un rezultat de egalitate”, a spus Liviu Ciobotariu.

Academica, „ciuca bătăilor”, în play-off

Soarta celor de la Clinceni este pecetluită! Formația ilfoveană va părăsi „în genunchi” Liga I, cu un punctaj negativ, în urma sancțiunilor dictate de FRF, alături de surata ei de suferință, Gaz Metan Mediaș. Mai mult, ea încasează, meci de meci, o „căruță de goluri” de la adversare, cum ar fi în ultima etapă, în partida cu Dinamo, scor 5-1 pentru „câini”.

Campionatul Ligii I se confruntă astfel cu o situație fără precedent, ultimele două formații în clasament „adunând” -3 (Academica) și, res­pectiv, -27 (Gaz Metan). Și asta, deocamdată, pentru că niciuna dintre aceste formații nu dă semne că și-ar putea rezolva problemele financiare, astfel că vor continua depunctările din partea FRF, având e vedere că mai sunt de disputat încă 2 etape în play out.

Articol apărut in ediția print a Ju