- Se dorește înființarea unui centru integrat ISU care să dețină și un depozit adecvat situațiilor de urgență
- Vor avea prioritate cursurile de prim ajutor pentru ca tinerii și persoanele de toate vârstele să se poată alătura autorităților la intervenții pentru a salva vieți
- Voluntarii vor învăţa să acţioneze în orice situaţie de criză
Ca să nu ne ia prin surprindere un posibil atac nuclear, o catastrofă climatică, un incendiu de proporţii sau orice alt dezastru care ar putea devasta zone întregi ale ţării, Crucea Roșie Ilfov, prin Filiala Buftea, va instrui voluntari care să intervină singuri sau alături de pompieri, poliţiști și angajaţi ai Ambulanţei pentru a salva cât mai mulţi oameni care se zbat între viaţă și moarte.
Pentru început, reprezentanţii Crucii Roșii Ilfov vor lua în echipa lor încă 50 de voluntari. Oricine se poate alătura organizaţiei, ca voluntar, indiferent de vârstă. Și, graţie unui proiect care a fost lansat săptămâna trecută, în orașul Buftea, voluntarii vor învăţa să alerteze organele abilitate și să acorde primul ajutor în funcţie de problemele medicale, astfel încât să ţină persoanele respective în viaţă, până la venirea specialiștilor. Cu alte cuvinte, la finalul cursurilor organizate de Crucea Roșie Ilfov, Filiala Buftea, voluntarii vor ști să acţioneze în orice situaţie de criză. Proiectul intitulat ”Responsabilitate și sprijin în comunitate” se dorește să se dezvolte treptat, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cât mai multor oameni. Pentru început, acesta se va desfășura în orașul Buftea.
”Vă mulțumesc că ați dat curs invitației de a participa la lansarea proiectului ”Responsabilitate și sprijin în comunitate”, pe care îl derulăm în parterneriat cu Consiliul Local și Autoritatea Locală Buftea! Astfel, ne dorim să depistăm nevoile comunității și să încercăm pe parcursul derulării lui și în întâlnirile de lucru pe care le avem, să găsim resortul necesar ca Buftea să poată fi un model de bune practici și să implicăm mai mult oamenii din comunitate. Mă bucur foarte mult că au venit și cei tineri. Ne dorim să găsim cele mai bune modalități în așa fel încât, într-o situație de criză să știm să acționăm unitar, să ne ajutăm între noi. Vrem să extindem în rândul tinerilor rețeaua de voluntari Crucea Roșie. Am avut un proiect drag mie care se numea ”Implicarea salvează vieți”. Un cutremur nu ne anunță, ci ne ia pe nepregătite. Iar noi trebuie să fim pregătiți pentru orice! Cine știe, poate chiar pentru un atac nuclear, deși cred că exagerez acum. Colegii noștri de la ISU ar trebui să ne pregătească în așa fel încât să știm ce avem de făcut în astfel de situații. Experiența mi-a dovedit că de unul singur nu poți face mare lucru. Dacă ne unim forțele putem rezolva mult mai multe probleme. Dacă vom reuși prin acest proiect – și Filiala Cruci Roșii Ilfov și subfiliala din Buftea, care este cea mai dezvoltată din județ – să ne întărim organizatoric, să avem schimb de idei și să le punem în practică, la finalul acestui proiect va trebui să elaborăm un ghid de bune practici.
Pe parte de infracționalitate, polițiștii știu mai bine și măsurile, și ce probleme sunt. Vă spuneam, pe situații de urgență, vom fi alături de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și ne bucurăm că în Buftea avem o subunitate bună, care acoperă 13 localități. Sperăm în perspectivă să facem Centrul Integrat ISU să plece din clădirea aceea care acum este neîncăpătoare și îmi doresc să fie la un loc subunitatea ISU, Crucea Roșie și Serviciul de Ambulanță – un tot integrat, cu un depozit adecvat pentru situații de urgență, pentru că am ieșit din pandemie, am intrat în problema refugiaților și încă nu am rezolvat această problemă. Ar fi un mare avantaj. Sper din tot sufletul să avem cât mai multe cursuri de prim ajutor. Vrem să reluăm cursurile cu polițiștii, pentru că ei sunt primii care ajung la intervenție, alături de pompieri”, a spus Niculae Mihalache, directorul Crucii Roșii Ilfov, la lansarea proiectului.
Buftea, prima localitate în care sunt instruiţi voluntari experţi în intervenţia la dezastre
Raluca Buzea, manager Educație pentru Sănătate în Crucea Roșie Română și manager de proiect, cea care se va asigura că se vor respecta întru totul criteriile finanțatorului, a vorbit despre cum se va desfășura noul proiect. ”Acesta s-a născut dintr-o necesitate și un parteneriat cu Primăria Buftea. Ne dorim să reușim să-l punem în practică, să fie un beneficiu real pentru comunitatea din Buftea. Principalul obiectiv este acela de a crea o structură de voluntari mult mai puternică în Buftea, capabilă să intervină în situații de dezastre. Vom avea șase întâlniri cu mai mulți participanți din toate structurile. Primele întâlniri vor fi cu reprezentanți ai instituțiilor publice din Ilfov, din Buftea, ulterior cu reprezentanți ai școlilor, ai altor organizații, dar și ai cetățenilor din Buftea. Vom încerca în cadrul acestor întâlniri să vedem ce anume lipsește sau cum ne-am dori ca și comunitatea să intervină alături de instituții în cazul unor situații de dezastru cu care ne putem confrunta. Ulterior, ne dorim ca populația să spună ce și-ar dori să știe, să poată interveni sau ce și-ar dori să facem noi, ca reprezentanți ai instituțiilor sau organizațiilor, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, ca ei să răspundă pozitiv apelurilor noastre. Ca urmare a acestor întâlniri vom elabora un ghid de bune practici pe baza căruia vom desfășura o campanie de recrutare a voluntarilor. Intenționăm să recrutăm cel puțin 50 de voluntari noi, și nu doar tineri, ci din toate categoriile de vârstă. Avem nevoie de persoane dornice să învețe primul ajutor. Vom organiza cursuri de prim ajutor pentru aceste persoane și cursuri de intervenție la dezastre pe durata a 14 luni. Proiectul a început în luna august a acestui an și se va încheia în octombrie 2023. Spre finalul lui vom organiza împreună cu ceilalți parteneri, instituții din Buftea, trei exerciții de simulare. Ne dorim să reușim în Buftea o implicare pe zona de intervenţie la dezastre, dar o implicare dirijată, în care oamenii să știe ce au de făcut, de unde până unde pot interveni, astfel încât să fie de ajutor și nu să încurce”, a explicat Raluca Buzea.
Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea: ”Dorim să fim un factor de stabilitate și de pace în regiune”
De ce-și doresc Primăria și Consiliul Local Buftea să dea curs acestei acţiuni? ”Dorim să învățăm cu toții responsabilitatea și sprijinul pe care îl putem da astfel încât comunitatea din Buftea, ca de altfel, din întreg județul, să beneficieze de un ajutor care să fie competent și coerent. Pentru că, de regulă, acolo unde se adună mai mulți oameni incompetenți se crează haos și atunci, pentru a crea ceva bun, acei oameni trebuie să învețe la început niște reguli foarte clare după care, unii dintre ei, care sunt profesioniști și care vor fi voluntari să învețe mult mai mult, cum să acorde primul ajutor, cum se fac primele exerciții de resuscitare ș.a.m.d. Necesitatea Crucii Roșii Internaționale s-a dovedit pentru prima dată încă de la sfârșitul secolului al IX-lea când elvețianul Henry Dunant, în 1859, a participat în mod voluntar la bătălia de la Solferino (n.r. – localitate din Italia de astăzi) unde au rămas peste 40.000 de oameni morți și răniți pe câmpul de luptă, iar nimeni nu dădea ajutor. Unii erau muribunzi, alții erau morți deja și se crease cadrul optim pentru apariția bolilor. Se știe că după Primul Război Mondial, spre exemplu, gripa spaniolă a omorât mai mult decât războiul în sine. Și atunci, Elveția – fiind țara păcii prin excelență, elvețienii fiind poate cel mai bine pregătiți pentru război, respectând dictonul latin ”Si vis pacem, para bellum” (n.r. – Dacă vrei pace, pregătește-te de război) a pornit cu 25 de membri creând un Comitet de Cruce Roșie Internațională, iar după Primul Război Mondial, în 1919, prin extindere, s-a creat Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie Internațională. Acum sunt 185 de țări participante, fiecare are autonomie, are principii foarte generoase, universalitate, independență – care sunt respectate. În România, Crucea Roșie a fost implementată în 1876, de Dimitrie Ghica. Astăzi, președintele Crucii Roșii și Societății de Cruce Roșie și Semilună Roșie din România este custodele Coroanei, Margareta a României. Dorim ca, prin tot ce se întâmplă în România să fim un factor de stabilitate și de pace în regiune. Dorim să-i stimulăm pe copiii din Buftea să învețe și ei că a ajuta pe cineva este cel mai important lucru pentru o comunitate”, a spus viceprimarul orașului Buftea, Alexandru Vaida.
La rândul său, subcomisarul Oana Chiș, adjunct Poliția Buftea, a ţinut să precizeze că și poliţiștii își doresc să participe la acest proiect și deja fac pregătire în această direcţie. ”Suntem într-un proces de instruire cu colegii de la SMURD pe acordare prim ajutor și sperăm să beneficiem și de expertiza dvs. pe linia aceasta. Salut acest proiect și sper ca în rândul comunităţii să aducă un beneficiu, cel puţin pe această linie. Modalitatea în care o persoană sesizează că este nevoie de intervenţia forţelor de ordine, a forţelor de prim ajutor, transmiterea informațiilor legate de tipul de de intervenţie necesară acolo unde se întâmplă un eveniment și aprecierea a ceea ce ar fi nevoie (ambulanţă, poliţie, descarcerare), mai ales că forţele de intervenție sunt puţine, este importantă. Este util să știm dacă e nevoie ca la urgență să se deplaseze o unitate SMURD, de descarcerare sau e suficient ca un voluntar aflat la câţiva metri să acorde un prim ajutor calificat și să nu se irosească inutil alte resurse”, a spus subcomisarul.