Spectacol de excepție pe scena   Casei de Cultură Cornetu

Trupa de Dans Pasitos și zeci de artiști de muzică populară, veniți din cele mai frumoase zone ale țării, au urcat pe scena Casei de Cultură din Cornetu, vineri seară. În zi de mare sărbătoare creștinească, cea a Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, tinerii dansatori și folcloriștii și‑au dat mâna pentru o cauză nobilă. Să salveze o tânără, mămică a unui bobocel de clasa I, al cărei trup este mistuit de o boală gravă.

Artiști renumiți, mari in­terpreți ai cântecului popular românesc, au  încântat sufletele spectatorilor, vineri seară, pe 30 ianuarie, într-un spectacol extraordinar, organizat la Casa de Cultură din Cornetu. Pentru un asemenea gest nobil, li s-au alăturat și  dansatorii Trupei Pasitos. Evenimentul artistic de excepție a ”luat ființă” datorită îndrăgitei cântărețe de muzică populară Marioara Man Gheorghe, din dorința de a-i acorda o nouă șansă la viață Mirelei Bordeianu, o tânără de 34 de ani din Cornetu, diagnosticată cu o boală care nu se vindecă. Dar care, printr-o minune divină, ar putea fi ”întoarsă din drum”. Spectacolul de suflet, a durat nu mai puțin de cinci ore. Timp în care, artiștii, cu o sensibilitate notabilă, și-au pus sufletul în glas și au adus bucurie și lumină unui public numeros. Totul, din iubire și solidaritate pentru Mirela. Programul artistic a fost pregătit cu dăruire de organizator și interpreți și prezentat în cel mai frumos mod de Gheorghița Nicolae, producătorul emisiunii Tezaur Folcloric, difuzată de Televiziunea Română. Banii strânși de la spectatori vor ajunge la tânăra mămică, pentru tratamentele și examenele clinice necesare supraviețuirii.

Povestea creatoarei costumelor Grupului ”Mlădițe Ilfovene”

Povestea Mirelei Bordeianu a început în urmă cu aproape cinci luni, când își pregătea fetița, de numai șapte anișori, să pășească pentru prima dată pragul școlii. Din nefericire, bucuria că bobocelul ei va porni într-o lungă și superbă călătorie, cea a cunoașterii, a descoperirii și a dezvoltării educaționale, care avea să-i pună bazele unui viitor frumos, nu a durat mult. Un accident casnic, suferit în ziua în care pregătea camera copilei pentru noua etapă din viața ei, a obligat-o pe tânăra mămică să meargă la medic. Așa a aflat că o boală nemiloasă ar putea s-o smulgă de lângă fetița ei, în orice clipă. Trist, dar adevărat. Investigațiile medicale efectuate din luna septembrie a anului trecut și până acum, arată că trupul Mirelei este nimicit de cancer osos, având deja metastaze. Iar analizele, examenele clinice și tratamentul care i-ar putea prelungi viața sunt extrem de costisitoare pentru ea și familia ei, greu încercată de viață. Cu o imaginație debordantă, cu dragostea pentru frumos, pentru arta populară, cu priceperea și mâinile ei dibace, până nu de mult, Mirela crea și lucra costumele Grupului ”Mlădițe Ilfovene”, înființat de doamna cântecului popular, Marioara Man Gheorghe, din care face parte și fetița ei, Elena Antonia Bordeianu. Acum însă, starea de sănătate nu îi mai permite să facă eforturi. La doar 34 de ani, Mirela obosește chiar și când vorbește. Iar investigațiile la care a fost supusă de medici au constituit o gaură neagră, prin care s-a scurs toată agoniseala ei și a familiei ce asistă cu neputință la această dramă. Așa a fost pus în scenă și specatcolul umanitar, din seara Sfinților Trei Ierarhi. 

Mirela Bordeianu: ”M-am născut de două ori. Sper ca Dumnezeu să-mi mai dea și acum o șansă”

”La 14 ani, m-am electrocutat cu un casetofon. Firul de la liță se atinsese de transformator și sub acțiunea curentului electric mi-am pierdut funcțiile vitale. Un vecin care lucra în armată m-a resuscitat și am revenit la viață. M-am născut de două ori. Sper ca Dumnezeu să-mi mai dea și acum o șansă. Nu știu dacă are sau nu legătură cu problemele de sănătate de acum, dar de 20 de ani, am tot avut dureri de coloană. Dureri care au apărut cam în preajma perioadei în care m-am electrocutat. Anul trecut, la începutul lunii septembrie, în timp ce aranjam camera fetiței pentru școală, mi-a căzut ceva greu din mână. Am fost la Spitalul Universitar din București, medicul de acolo mi-a recomandat RMN, iar această investigație a evidențiat tumorile din umăr. De atunci, a urmat un lung șir de analize și tratament de specialitate. Am făcut radioterapie. Cea mai mare dorință a mea este să trăiesc, să-mi cresc fetița creștinește, să-i fiu aproape ca întotdeauna. Și mai am cel puțin două dorințe mari. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea răbdare și bunătate să-mi duc boala, să‑mi ajut fetița. I-am promis Domnului că, dacă mă face bine, înfiez un băiețel și ajut bolnavii de cancer. Dacă mă însănătoșesc și nu o să mai am nevoie de acești bani care se strâng pentru mine, îi voi dona mai departe altor bolnavi, care vor avea nevoie de ei. Mulțumesc tuturor celor ce se gândesc la mine și încearcă să mă ajute! Cred în Dumnezeu și chiar dacă medicii sunt rezervați în privința supraviețuirii mele, sper ca El să mă privească și de data aceasta cu aceeași căldură și bunătate de acum 20 de ani”, ne-a spus Mirela Bordeianu, încrezătoare, în seara spectacolului.

”Vreau să am mamă cât voi fi pe pământ”

Pentru a evita ca micuța Elena să sufere un șoc puternic, în cazul în care viața o va despărți de mămica ei, pentru totdeauna, Mirela i-a explicat situația. Însă, povestea ”frumoasă” pe care a istorisit-o femeia a rănit extrem sufletul mic și inocent al copilei. Micuța Elena, nu a suportat gândul că vreodată, i‑ar putea lipsi vorba duioasă și îmbrățișările calde ale mamei. Nici măcar faptul că mama ei se va sui sus la ceruri și va deveni îngerul ei păzitor, însoțind-o pretutindeni. Simțindu-se abandonată de mamă, fetița a început să-i reproșeze că o va părăsi, o va lăsa singură pentru că nu o mai iubește. Cu toate astea, ceva din ea simte sufletul bun, nobil și luminos al celei ce a adus-o pe lume. Și luptă s-o țină lângă ea cât mai mult. A strâns bani împreună cu prietenii, colegii și familiile lor, pentru ca mama ei să-și poată continua tratamentul. Iar vineri seară, a urcat pe scenă alături de  copiii Grupului ”Mlădițe Ilfovene”, alături de mari artiști și a cântat cu glasul ei îngeresc. ”O iubesc mult pe mami și vreau să fie cu mine cât voi fi pe pământ. Vreau să am mamă pentru totdeauna. Cea mai mare dorință a mea este să se facă mami bine și să mai am doi frățiori, unul adoptat și unul care să fie sânge din sângele meu”, ne-a mărturisit micuța Elena, între reprezentațiile ei scenice.

Vocile de aur, care dau viață

Pentru susținerea Mirelei, vineri, la Casa de Cultură de la Cornetu au venit, pentru că așa i-a îndemnat inima, membrii Trupei de Dans Pasitos, premiați la numeroase competiții naționale și internaționale, și multe dintre valorile folclorului românesc. Au cântat și au încântat, la scenă deschisă, următoarele voci de aur ale muzicii populare autohtone:

Grupul Mlădițe Ilfovene, coordonat de Marioara Man Gheorghe și prof. Grigore Gherman, Marioara Man Gheorghe, Grigore Gherman, Elisabeta Turcu, Iulia Mihai, Letiția Boroi, Gheorghița Nicolae, Loredana Streche, Maria Stroia, Emilia Dorobanțu, Mihaela Gurău, Nicolae Datcu, Tatiana Meyer, Polina Gheorghe.

”Muzica ne unește, ne ajută să trecem peste momentele grele din viață. Tot prin muzică, încercăm să ajutăm acest suflet minunat să se bucure în continuare de fetița ei, de familia ei frumoasă. Sunt fericită că sunt aici cu atâția oameni buni, care au venit pentru Mirela. Sper, din tot sufletul, ca dăruirea celor prezenți în seara aceasta la spectacolul nostru, credința Mirelei în Dumnezeu și bunătatea ei, să o salveze. Mulțumesc tuturor prietenilor și oamenilor de bine, care au fost alături de noi, pentru că așa au simțit! Să fie sănătoși și aibă numai bucurii”, ne-a spus îndrăgita interpretă de muzică populară Marioara Man Gheorghe, cea care a și organizat acest eveniment artistic nobil. 

”Acest moment a fost unul emoționant. Puțin mai devreme, am întrebat-o pe Elena dacă va cânta și la Ziua Localității, și a spus, da.

Îmi doresc, să vină și atunci cu familia, să ne bucure sufletele cu cântecele ei frumoase și să ne dea vestea minunată că mama ei s-a însănătoșit. Mirela, îți doresc din suflet, să te însănătoșești, să fii, ca întotdeauna, aripa ocrotitoare a micuței tale și sprijinul ei în viață! Doamne ajută și sănătate multă, tuturor” , este mesajul pe care l-a transmis, vineri seară, Ion Stanciu, viceprimarul comunei Cornetu, Mirelei și celor prezenți în sala de spectacol. 

Daruri pentru oamenii de bine

În semn de recunoștință și prețuire pentru toți cei ce se îngrijesc de binele ei, Mirela a venit la spectacolul caritabil organizat pentru ea, cu mici daruri. O iconiță cu Sfântul Nectarie, adusă de la Mănăstirea Eghina din Grecia, acolo unde se află moaștele acestui sfânt, considerat protectorul bolnavilor de cancer, o cutiuță cu mir, acatistul Sfântului Nectarie, Agheazmă, o cărticică de rugăciuni. Ca să înflorească zâmbetele tuturor, Mirela le-a dăruit și câte un trandafr frumos.  

Și voi o puteți ajuta pe Mirela!

Tânăra mămică are nevoie în continuare de susținerea noastră, a tuturor. Cei care-i înțelegeți suferința și doriți să fiți alături de ea, puteți să-i întindeți o mână de ajutor. Puținul pe care-l dăruiți din suflet, ar putea fi destul ca să mai rămână, fie și pentru un timp, alături de micuța ei, Elena Antonia. Pentru donații o puteți contacta direct pe Mirela, sunând la telefon 0723.36.29.31.