Brăneşti

Proiectul Google derulat de Casa Corpului Didactic Ilfov, în parteneriat cu Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, este una dintre primele realizări ale noului an şcolar 2014-2015. Mai exact, este vorba de Computer Science for High School (CS4HS) în care Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii «Spiru Haret» a dorit să promoveze ştiinţele informatice în rândul elevilor de liceu, iar prin Google CS4HS 2014 universităţile primesc finanţare din partea Google, pentru pregătirea viitoarei generaţii de specialişti IT. Proiectul se doreşte a fi partea introductivă a elaborării şi introducerii unui curs opţional în planul de învăţământ, la decizia fiecărei şcoli sau liceu.

5 zile în lumea Google

Programul s-a des­fășurat în perioada 24-28 septembrie 2014 şi,  pe parcursul celor cinci zile, cursanții au învățat să construiască aplicații simple folosind programele App Inventor, Python și Alice3. În această perioadă, are loc timp de două săptămâni jurizarea celor mai creative proiecte şi, nu în ultimul rând,  se va urmări măsura în care elevii şi cadrele didactice folosesc abilitățile dobândite prin programul de formare în activitatea lor din afara școlii. Grupul țintă căruia i s-a adresat Google CS4HS a fost constituit din 26 de elevi şi 4 cadre didactice de la Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu” Snagov și de la Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna”, Roșu-Chiajna, acesta fiind și gazdă pe parcursul celor cinci zile de formare. La deschidere au participat lector univ. dr. Manuela Ghica, decanul facultății, și prof. dr. Florin Petrescu, directorul CCD Ilfov. Formatori în cadrul proiectului au fost prof. univ. dr. Grigore Albeanu, director al Departamentului de Matematică și Informatică al Universităţii Spiru Haret și lector univ. dr. Dana Vîlcu, din cadrul aceluiași departament. Coordonarea activităților interactive a fost asigurată de conf. univ. dr. Rodica Ioan. După jurizare, cadrele didactice participante vor colabora cu echipa universității în elaborarea unei programe școlare pentru un opţional, ce va putea fi introdus în oferta liceelor pentru curriculum, la decizia şcolii.

Activităţi în perioada următoare

Calendarul imediat al Casei Corpului Didactic Ilfov, din Brăneşti, prevede pentru marţi, 7 octombrie, lansarea ofertei CCD Ilfov pentru anul 2014-2015, de la orele 10, la sediul CCD Ilfov.

Miercuri, 8 octombrie, de la orele 10, va avea loc comemorarea Zilei Holocaustului în România prin vizionarea unor material privind Holocaustul urmată apoi de discuţii şi întrebări libere cu invitatul Lya Benjamin, de la Centrul pentru studierea Istoriei Evreilor din România.

Joi, 9 octombrie, de la orele 11, are loc “Ora de poezie” în cadrul căreia va fi lansată o carte.


Text şi foto: prof. metodist Rodica Şaitoş şi dr. Florin Petrescu