Prefectul judeţului Bu­zău, George Sava, a declarat, pentru Mediafax, că în microbuzul peste care s-a răsturnat un autocamion plin cu cherestea se aflau handbalişti de la Târgovişte, în urma accidentului trei persoane pierzându-şi viaţa, iar 11 fiind rănite, una dintre acestea fiind şoferul autocamionului care s-a răsturnat peste microbuzul cu handbalişti.

Martori aflaţi în trafic la momentul producerii accidentului au declarat că şoferul microbuzului ar fi oprit pe marginea drumului după ce ar fi sesizat o problemă la motor, iar şoferul autocamionului încărcat cu cherestea nu l-ar fi văzut la timp, autovehiculul de mare tonaj lovind violent maşina cu handbalişti şi târând-o zeci de metri până într-un şanţ de pe DN 2 E85, pe sensul dinspre Focşani spre Buzău.

 

Ocupanţii microbuzului implicat în accidentul din judeţul Buzău şi soldat cu trei morţi şi 11 răniţi sunt handbalişti la CSU Târgovişte, sportivii decedaţi având vârste între 19 şi 25 de ani: Robert Bucă, Daniel Manda şi Ion Daniel Bîrloagă. Cei trei se aflau pe bancheta din spate a microbuzului. Trupurile acestora au fost scoase după miezul nopţii, după ce o macara a ajuns în zona accidentului şi a repus microbuzul pe roţi.