Prezent la deschiderea Forumului Administrației Publice Locale, premierul Dacian Cioloș a anunțat că Guvernul lucrează la finalizarea strategiei de dezvoltare teritorială a României, prin care se urmărește asigurarea unui echilibru între rural și urban.
El a precizat că, în privința dezvoltării economice locale, sunt avute în vedere câteva „elemente cheie pentru a asigura un echilibru de dezvoltare între rural și urban venind cu o viziune integrată (…) a dezvoltării în profil teritorial, dar și în profil economic”.
Ținta acestei abordări o constituie asigurarea, pe viitor, a unei dezvoltări atât a zonelor urbane, inclusiv ariile metropolitane, cât și a zonelor rurale. Acestea vor fi tratate într-un mod unitar și nu preferențial, pentru unii sau pentru alții.
O „Românie policentrică”
„Din acest punct de vedere lucrăm acum la finalizarea strategiei de dezvoltare teritorială a României, la care a început să se lucreze de câțiva ani și care a tot fost tergiversată. Suntem în măsură acum să punem pe masa de lucru a dumneavoastră și a dezbaterii această strategie de dezvoltare teritorială integrată, numită și «România policentrică la orizontul 2035», pe care ne-am dori-o ca și un cadru unitar pentru dezvoltarea teritorială, pe termen lung, a României, în așa fel încât să avem această abordare de dezvoltare echilibrată a teritoriului României în care să stimulăm cooperarea intercomunală, să stimulăm cooperarea între centrele urbane sau poliurbane și zonele rurale, să asigurăm legătura atât de comunicații, cât și prin infrastructură a întreg teritoriului țării și să creăm oportunități pe cât posibil echilibrate și egale pentru toate regiunile țării pentru dezvoltarea activității economice”, le-a spus premierul Cioloș participanților la Forumul Administrației Publice Locale.
Stimularea investițiilor în toate zonele țării
Prim-ministrul a atras atenția că este necesară o abordare integrată și vizionară asupra dezvoltării teritoriale a țării noastre. „Observăm deja acest fenomen, că investițiile economice se concentrează din ce în ce mai mult în regiunile care deja sunt dezvoltate și, dacă nu venim cu o abordare integrată și vizionară asupra dezvoltării teritoriale a României, riscăm ca, în câțiva ani, chiar dacă la nivel macro vom avea o dezvoltare economică bună, aceasta să fie neechilibrat repartizată între diferitele regiuni ale țării”, le-a mai transmis Cioloș celor prezenți la Forumul Administrației Publice Locale.