Berbec 21.03 – 20.04
Sunteţi ceva mai prietenos cu cei faţă de care, până acum, abordaţi o atitudine rigidă. O să ieşiţi mai des în oraş, vă veţi bucura mai mult de frumuseţile naturii. Du-pă ce aţi salvat de la un necaz pe cineva, acum vă place să vă făliţi cu izbânda dvs., zâmbind mai des, fiind mai concilianţi.
Taur 21.04 – 21.05
Cuvântul “vreau” este, ca de obicei, la mare preţ în vocabularul dvs. E bine să vreţi, dar e şi mai bine dacă puteţi şi asta, deoarece cineva vă pune beţe în roate cu bună ştiinţă. E posibil să ajungeţi din nou în criză financiară majoră.
Gemeni 22.05 – 21.06
Puneţi pe hârtie vechi gânduri machiavelice care acum vă gâdila plăcut sufletul. Nu de alta, dar aţi ajuns la concluzia că este bine să afle toată lumea ce a simţit un “geamăn de soi” şi, în plus, nu se ştie ce talent ascuns poate naşte încercarea.
Rac 22.06 – 22.07
Sunteţi tot timpul pe drumuri, însă nu în cautarea timpului pierdut, ci a norocului care, paradoxal, fuge de dvs. Vă supăraţi pe tot ce nu vă iese din prima, dar nu sunteţi deloc dispus să vă pierdeţi vremea aşteptând. Aşa că încercaţi să deveniţi mai curajoşi, mai agresivi.
Leu 23.07 – 22.08
Sunteţi preocupat exclusiv de lucruri practice, care să vă aducă satisfacţie şi siguranţă materială cu predilecţie. S-ar putea să aveţi ceva discuţii contradictorii cu pă-rinţii care, colac peste pupăză, vor cu orice preţ să vă puneţi pirostriile.
Fecioară 23.08 – 21.09
Descoperiţi îndoiala faţă de o persoană pe care până acum o consideraţi la locul ei. E drept că nu vă afectează prea mult, dar trebuie să luaţi atitudine măcar pentru a vă menţine stabilitatea. Aveţi destulă treabă la serviciu, iar alte afaceri stau pe linia de aşteptare.
Balanța 22.09 – 22.10
Treceţi printr-o perioadă fără… sentimente, dar şi de activităţi cotidiene. V-aţi cam împietrit. Aveţi ceva în corp care se pare că se numeşte suflet, dar pe care nu ştiţi să-l folosiţi. Rugaţi copiii să vă înveţe! O scurtă călătorie într-o zonă cu aer curat vă va face bine.
Scorpion 23.10 – 21.11
Sunteţi guvernat de ambiţii, în aceeaşi măsura ca şi de gânduri boeme. Este bine pentru dvs., deoarece e momentul să fiţi cu picioarele pe pământ, dar şi să găsiţi în dvs. energia pentru a depăşi anumite schimbări. Nu strică puţin repaus.
Săgetator 22.11 – 20.12
Vă pregătiţi un concediu pe cinste, aşa ca să faceţi în ciuda celor care speră sau cred că v-au doborât. E posibil să renovaţi după gustul dvs. casa de la ţară sau să faceţi o achiziţie vestimentară costisitoare, fapt cu care vă veţi mândri oricum.
Capricorn 21.12 – 19.01
Aveţi parte de o săptămână schimbătoare ca vremea. Vă veţi confrunta cu multe evenimente importante de-a lungul unei zile, cu schimbări bruşte de stare de spirit, totul condimentat cu divergenţe cu şefii sau cu diverşi colaboratori. Cel puţin e linişte în familie.
Vărsător 20.01 – 18.02
Vă izolaţi pe zi ce trece. Vi se pare că nu mai faceţi nimic creator pentru viaţa dvs. Căutaţi certitudinile de altădată, despre care ştiţi că v-au marcat viaţa benefic atunci. E bine să nu fiţi luat foarte în serios săptămâna aceasta, când nimeni nu se va înţelege cu dvs.
Pești 19.02 – 20.03
Aţi intrat realmente în priză şi nu vă mai poate opri nimeni, chiar dacă veţi produce pagube. O normalizare pe plan profesional va face să daţi mai mult randament şi să fiţi apreciat de şefi. În plan personal, vă pregătiţi pentru o nuntă sau un botez.