Berbec

Te întâlnești cu un prieten revenit din depărtări care are multe de povestit. Per ansamblu, trebuie să fii atent la oamenii nou apăruți în viața ta, care îți pun la încercare inima. Pregătește-te pentru o frumoasă poveste de dragoste. Stelele îți aștern un covor de vise.

Taur

Vei avea câteva zile în care parcă te vei simți copleșit de gânduri ciudate, iar acest lucru nu face decât să te  concentrezi mai greu la sarcinile de serviciu. Partea bună este că reușești să treci cu bine de unele probleme familiale și să te declari mulțumit de rezultatele obținute.

Gemeni

Rezistența fizică se dovedește a fi un pic mai mică. Ai grijă, pentru că tendința de a exagera lucrurile te va duce la epuizare. Va trebui să-ți rezervi mai mult timp pentru odihnă.
Bu­cură-te mai mult de frumusețea naturii și de prietenii care-ți sunt aproape în orice situație.

Rac

O săptămână bine aspectată din punct de vedere financiar. Munca ta asiduă începe să fie apreciată de superiorii ierarhici, care îți răsplătesc eforturile printr-o mărire de salariu. Anumiți colegi sau colaboratori nu văd cu ochi buni schimbările din viața ta profesională și-ți pun bețe-n roate.

Leu

Te bucuri de un mediu cald și prietenos la locul de muncă. Nu vor lipsi conversațiile constructive cu colegii. O persoană dragă te invită la o plimbare în aer liber. Așa vei afla și cine te sabotează și ce argumente să-ți pregătești ca să-l liniștești atunci când vrea să-ți dea planurile peste cap.

Fecioară

Pasiunea intensă pe care o simți ți se pare tot mai greu de suportat și reziști cu greu tentației de a-ți lua persoana iubită să plecați într-o mică vacanță. La serviciu, șefii îți impun noi atribuții și astfel vei reveni cu picioarele pe pământ și te vei apleca spre problemele cotidiene.

Balanță

Emani mai multă senzualitate ca de obicei. Și cei apropiați remarcă asta și te privesc cu alți ochi. Partenerul de viață, însă, te ține din ce în ce mai aproape de el, ba chiar se străduiește să-ți facă tot mai mult pe plac, spre surprinderea ta. Și totuși, nu încetezi să visezi.

Scorpion

Încearcă să nu te lași pradă bârfelor. Sunt zvonuri care zboară doar în preajma celor care le și ascultă. Ca să te deconectezi de la gândirea negativă, când nu ești la serviciu, ocupă-ți timpul îngrijindu-te de aspectul casei, de redecorare și de înnoirea garderobei.

Săgetător

O persoană apropiată va avea unele încurcături financiare și apelează la ajutorul tău. Deși la început vei fi destul de sceptic în susținerea acesteia, în cele din urmă vei constata că trebuie să-i fii alături, chiar dacă acest aspect presupune un efort financiar suplimentar din partea ta.

Capricorn

Simți în ultima vreme că ești pregătit pentru o schimbare? Aceasta nu este legată de nemulțumirea la locul de muncă ci, mai degrabă, că mintea ta simte nevoia de noi provocări. Ai putea fi capabil să-ți satisfaci această nevoie prin asumarea mai multor responsabilități.

Vărsător

Intri într-o perioadă bună pentru a-ți lărgi grupul de prieteni. Evenimentele socio-culturale la care vei participa te vor ajuta să întâlnești oameni ce te vor ajuta să-ți duci la bun sfârșit proiecte importante care îți dau bătăi de cap. Urmându-le sfaturile ai putea urca pe o treaptă mai înaltă la job.

Pești

Energia este la cote înalte. Ești inspirat și te angajezi în proiecte pe termen lung, având determinarea să le duci până la capăt. Este un moment prielnic, așa că mergi înainte cu încrederea că vei face un salt îndrăzneț. Lasă un pic prietenii deoparte și gândește-te la tine și la familia ta.