România nu are ceva mai sfânt decât buchetul de Sfinți Brâncoveni care sunt și ocrotitorii spirituali ai localnicilor din Mogoșoaia. Luni, pe 16 august, la împlinirea celor 307 ani de la martiriul acestora, în sânul lăcașului de cult construit de familia domnească pe malul lacului ce împrejmuiește Palatul Brâncovenesc, s-a mai scris o frumoasă pagină de istorie a locului, prilejuită de hramul bisericii.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 563, ediția print
Parohia Mogoșoaia I, luni 16 august. Într-o atmosferă de mare bucurie duhovnicească, un ales sobor de preoți din care au făcut parte și slujitorii biserici voievodale, respectiv, părintele paroh Ioan Vrăjitoru, părintele Claudiu Vrabie și părintele Corneliu Zăvoianu, a adus un omagiu deosebit Sfinților Martiri Brâncoveni. Clericii au săvârșit o slujbă înălțătoare, care parcă te aducea mult mai aproape de acele vremuri. Cântările, rugăciunile și povețele preoților parcă îți induceau starea că totul s-a oprit în loc în acele clipe și așa va rămâne, pentru ca noi, urmașii Brâncovenilor să admirăm întotdeauna viața lor plină de iubire față de Dumnezeu, de țară și de neam. În semn de dragoste și prețuire pentru chinurile îndurate întru credința adânc înrădăcinată în Dumnezeu și pentru întreaga moștenirea culturală și spirituală lăsată de fostul domn al Țării Românești poporului nostru, slujba și cuvântările deosebite ale preoților au făcut din praznicul de la Mogoșoaia, o sărbătoare domnească, în care istoria s-a împletit armonios cu spiritualitatea și cultura acestui neam. Frânturi din multele fapte de binefacere ale Voievodului Brâncoveanu care și-au pus adânc amprenta asupra poporului român, făcându-l să cunoască o perioadă de maximă strălucire culturală într-un secol în care Europa era în prăbușire, au ocupat un loc aparte în cuvântările clericilor. Adevăruri clare despre numeroasele biserici și ansambluri arhitectonice de o valoare inestimabilă care au fost ridicate în timpul domniei lui și despre modul în care a salvat creștinismul în vremea prigoanei, cu prețul vieții sale, a celor patru fii ai săi, Constantin, Radu, Ștefan și Matei împreună cu a ginerelui său, sfetnicul Ianache, au fost rostite momente bune.
S-au făcut rugăciuni la icoanele voievodale
„Ca niște făclii aprinse, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache s-au înălțat la tronul Preasfintei Treimi ca să dea mărturie despre jertfa lor, despre dragostea față de Biserică și față de neamul românesc. Nu le-a fost teamă înaintea călăului să-l mărturisească pe Hristos pentru că în inima Sfântului și evlaviosului domn Constantin Vodă Brâncoveanu răsunau cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: «Nu vă temeți de cei care ucid trupul, de suflet nu se pot apropia»! Sfântul a mers cu toată convingerea că acolo stă, de fapt veșnicia, nu înaintea iataganului, ci înaintea Cerului deschis pentru că ei au mers la martiraj fără niciun compromis. Iată cum Constantin Vodă Brâncoveanu a mers la Domnul nostru Iisus Hristos cu aceste cuvinte ale psalmistului: «Iată, eu și fiii pe care mi-ai dat!». Și ei de acolo din Cer, mijlocesc pentru fiecare dintre noi pentru că aici, iată, noi venim purtați de Duhul Sfânt și trecem pragul acestei ctitorii voievodale și ne rugăm înaintea sfintelor icoane voievodale așa cum și ei se rugau la aceste sfinte icoane pe care le aveți în față. Și câte lacrimi nu o fi vărsat Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu aici pentru neamul românesc, pentru pace, pentru credință și pentru înaintașii săi. El întotdeauna a privit la înaintași. De aceea a și lăsat atâtea ctitorii. I-a urmat credința și iubirea de țară și de neam, străbunicului său Matei Basarab, care a a lăsat numeroase ctitorii în Țara Românească. Brâncoveanu a fost stâlp al credinței strămoșești în vremuri de prigoană. El ne este tuturor o pildă, o icoană vie de urmat. Așa cum el l-a urmat pe Hristos, și noi în aceste vremuri atât de tulburi trebuie să-l urmăm pe Hristos prin mărturisire. Să nu ne fie rușine să ne mărturisim credința. (…) Sfinții Brâncoveni sunt aici cu noi. De aceea, să le aducem mulțumire și laudă pentru tot ce au lăsat neamului românesc și Ortodoxiei întregi. Aici s-a slujit vreme de 333 de ani neîncetat. Biserica a fost târnosită pe 20 septembrie 1688 de către mitropolitul de atunci care avea să-l ungă ca domn, Mitropolitul Teodosie, împreună cu Patriarhul Dositei. Astăzi se împlinesc 307 ani de la plecarea Brâncovenilor la cele Cerești. Bunul Dumnezeu să ne ajute pentru rugăciunile lor! Le mulțumim preoților care ni s-au alăturat în rugăciune, domnului inspector, grupului de copii care ne-a bucurat sufletele cu aceste cântări minunate, încă de aseară, Primăriei Mogoșoaia și Consiliului Local Mogoșoaia care ne-au ajutat în primul rând cu partea logistică, scena și tot ce s-a înfrumusețat aici, cu prilejul acestui hram”, a spus părintele Ioan Vrăjitoru, parohul Parohiei Mogoșoaia I.
Îndemnul preoților: Să transmitem mai departe credința pe care ei ne-au lăsat-o cu prețul vieții lor!
„Astăzi nu avem conducători asemenea Sfinților Brâncoveni. Nu știu dacă va mai ridica vreodată Dumnezeu dintre noi, asemenea conducători, în lumea aceasta, dar avem mijlocitori pentru noi în lumea Cerurilor. Îi avem ca modele. (…) Atâta vreme cât noi înșine ne raportăm la Hristos mai mult decât la ceea ce ne poate oferi lumea aceasta, suntem liberi în sufletul nostru. Și dacă suntem liberi în sufletul nostru, dispuși oricând, dacă e nevoie, să sacrificăm orice din lumea aceasta, pentru Hristos, atunci înseamnă că nu suntem doar o populație, doar o masă amorfă, ci suntem cu adevărat biserica lui Hristos. Și dacă suntem cu adevărat biserica lui Hristos, atunci Hristos este capul nostru. Duhul Sfânt este cel care ne întărește în viața aceasta și atunci niciuna dintre puterile iadului care se dezlănțuie în lumea aceasta, nu ne va putea birui. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că am avut asemenea înaintași! Nu avem vreun merit pentru aceasta, dar avem obligația să transmitem mai departe această credință pe care ei au lăsat-o și au îmbelșugat-o cu prețul vieții lor. Vor unii să ne calce credința în picioare pentru că dezrădăcinându-ne din credință ne fac să nu mai fim neam. Și dacă nu mai suntem neam, nu mai avem rădăcini, iar dacă nu mai avem rădăcini nu mai putem să ne înălțăm către Dumnezeu, ci suntem ca ciulinii dați colo și colo de orice vânt. Dar atâta vreme cât dvs. sunteți acum aici, și păstrați această credință de aici și o duceți mai departe și o mărturisiți, cu răbdare, cu înțelegere și cu dragoste, cu dreaptă socotință și cu stăruință, am încredere că vom putea trece peste aceste vremuri și am încredere că prin mila lui Dumnezeu, copiii noștri vor putea crește cu adevărat într-o lume liberă”, a spus părintele Tudor Ciocan, de la Parohia Spitalului Foișorul de Foc.
„Prin mila lui Dumnezeu, anul acesta i-am avut alături de noi la această slujbă binecuvântată de hram, pe părintele Eugen Bucur, care este coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, pe părintele Tudor Ciocan, pe părintele Cornel Enache, de la Centrul Basilica, pe părintele Constantin Dumitrescu, de la Parohia Izvorani, pe părintele Mihai Niță, parohul Parohiei Sfânta Varvara, din Buftea”, ne-a mai spus părintele Claudiu Vrabie.
