Eleva în clasa a XI-a la Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” a reprezentat județul la ”Camp Kennedy” 2018 și acum împărtășește colegilor și comunității locale cele învățate
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 427, ediția print
Andreea Drăgan este elevă în clasa a XI-a (Mate-Info) la Liceul Teoretic ”Ioan Petruș”, din Otopeni, și este singurul elev din Ilfov selectat ca participant, în luna august, la ”Camp Kennedy” 2018 – Școala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, organizată de Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education. Cea de-a doua ediție a ”taberei” s-a desfășurat la București, timp de 8 zile.
Programul își propune să ofere liceenilor din România pasionați de implicare civică oportunitatea de a învăța cum funcționează statul român, care este rolul cetățeanului într-o societate democratică și cum pot ei să se implice activ, aducând schimbări pozitive în comunitățile din care provin. Participarea (cazarea, transportul, materialele și sesiunile educative cu traineri și invitați de prestigiu) celor 25 de tineri selectați din toată țara, în urma aplicațiilor pe care aceștia le-au depus, a fost gratuită. ”Am avut parte de activități diverse, de tip «team building» sau «public speaking», dezbateri, workshopuri și sesiuni de informare sau vizite în instituții publice de interes pentru tematica programului. Am fost la DNA, Ambasada Americii, Muzeul Cotroceni, iar la final am primit diploma de «alumni network»”, ne-a povestit Andreea.
Tânăra a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de cultură ”Ion Manu”, din Otopeni, cu sprijinul conducerii Liceului ”Ioan Petruș” – director Viorica Hera, directori adjuncți – Daniela Vâlcu și Carmina Marmandiu și a profesoarei de Limba engleză, îndrumătorul Andreei în acestă activitate, Monica Kiriță, evenimentul de ”follow-up”, demers-parte a proiectului în care a fost implicată. Pentru că, la finalul școlii de vară, participanții pregătesc și implementează în comunitățile sau liceele din care provin, proiecte locale ce au la bază cunoștințele acumulate în ”tabără”. Cele mai creative și de impact sunt premiate și apreciate public. Mulţumindu-le tuturor dascălilor şi invitaţilor implicaţi în pregătirea şi desfăşurarea evenimentului și în mod special directorului Viorica Hera, Andreea Drăgan a ales pentru prezentare două teme de actualitate: participarea la vot a tinerilor și importanța acestui demers și feminismul, iar printre invitații săi s-au aflat, evident, conducerea liceului, profesori și colegi din clasele a XI-a și a XII-a, deputatul PNL de Ilfov, Daniel Gheorghe, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, Andrei Dimitriu, din partea Autorității Electorale Permanente, Andreea Rusu, membru al Centrului Filia (organizație feministă care, prin cercetare, advocacy și activism sprijină egalitatea de șanse și de gen, emanciparea femeilor, reprezentarea intereselor acestora și participarea lor în politică, reconcilierea dintre muncă și viața privată, dar și combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor), Marinela Veronica Ene, coordonator de programe la American Councils.
Why should I vote?
Pentru că acest lucru înseamnă implicare civică, pentru că poți să-și decizi singur viitorul! Înseamnă să încerci să înțelegi cum funcționează societatea ta și să ai conștiința delegării puterii – de la cetățeni către politicieni, evident, prin vot. Din păcate, tinerii nu prea merg la vot în România, iar Autoritatea Electorală Permanentă are o campanie pentru conștientizarea importanței implicării lor în acest proces democratic.
AEP a desfășurat un studiu referitor la opinia și percepția tinerilor asupra subiectelor politice și electorale din România. Primele două întrebări incluse în structura chestionarului au avut rolul să testeze nivelul de bază al cunoștințelor tinerilor despre viața politică din România – ”Potrivit Constituției, care este durata mandatului Președintelui României?” și ”Potrivit Constituției, care este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării?”. La prima au răspuns corect 85% dintre tinerii intervievați – 5 ani, iar la cea de-a doua au răspuns corect 46% – Parlamentul! Însă, la întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, ați participa la vot?”, aproape 3 sferturi dintre respondenți au optat pentru ”Nu știu/Nu răspund”.
Feminismul – mai avem nevoie de el în 2018?
Feminismul este egalitatea de gen, egalitatea de șanse între femei și bărbați! Reprezentantul Filia a prezentat câteva cifre privind condiția actuală a femeii în România, unde 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite condiții, spre exemplu dacă s-a consumat alcool sau dacă victima era îmbrăcată provocator. Una din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de către actualul/fostul partener, iar 1 din 10 mame care naște în România este minoră (fapt care plasează țara noastră pe locul 1 în UE). Problemele invizibile ale femeilor sunt legate de violență, agresiuni sexuale, căsătorii timpurii și abandon școlar, dubla zi de muncă (la job și acasă), lipsa accesului la servicii – de toate felurile, rasism, clasism și misoginism, familia ”tradițională”.
”De ce să mergem la vot? În versiune ”feministă”? Pentru că este nevoie de reforme, legi și politici care nu pot fi schimbate decât de oamenii din funcțiile de decizie, pentru că este nevoie de reprezentanți care să răspundă la problemele cetățenilor, indiferent de gen, etnie, nivel de educație, mediu de rezidență, statut economic etc., și pentru că este nevoie de și mai multe femei în funcții cheie!”, a explicat Andreea Rusu, adăugând că 1938 este anul în care, în România, femeile au obținut dreptul de a vota!
La final, tinerii prezenți în sală au primit informații legate de hărțuirea sexuală – ce este aceasta?, cum se pedepsește?, ce poți face dacă ai fost hărțuit/ă sexual? și cine se poate confrunta cu această formă de discriminare și violență interzisă prin lege?