Să ne fi lovit atât de rău criza aceasta fi­nanciară? Aşa se pare, mai ales dacă facem un drum până la cel mai ­apropiat hypermarket, la raionul cu dulciuri, res­pectiv delicatese. Acolo, o să avem uimirea să găsim pe rafturile ticsite cu fel de fel de bunătăţi, frumos aşezată… şi co­livă. Dar nu oricum, la ofertă! Cu o reducere considerabilă de preţ, ma­nagerii super-maga­zinelor ne îndeamnă bu­curoşi să profităm cât mai repede de ocazie, mai ales că stocul este limitat. Oare această strategie de marke­ting pentru produsul cu pricina, gustos dealtfel, să fie copiată din platformele program ale partidelor din care fac parte aleşii noştri? Cine să mai ştie! Pe moment rămâne o enigmă, însă se va rezolva în preajma alegerilor locale, când mai marii satului, ora­şului sau judeţului se vor îngrămădi să ne îmbie cu “punga tra­diţională a votantului”. Poate, abia ­atunci, aceştia ne vor umple punguţa şi cu o colivă la ofertă în memoria “ştampilaciilor” care, din cauza modului în care s‑au lăsat conduşi nu au mai apucat ale­gerile din 2012. Pănâ atunci, să ne bucurăm că, în România, şi coliva se găseşte la ofertă, iar în speranţa că se va da şi-n rate, cine ştie, poate doar cu buletinul,  să  o degustăm cu poftă!