Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit programul de monitorizare și de informare a opiniei publice asupra prezenței la vot la alegerile locale din 5 iunie, orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității fiind 10.30, 13.30, 16.30, 19.30 și 21.30.

Colectarea datelor privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), se arată într-o hotărâre adoptată recent de către BEC.

Prelucrarea și publicarea datelor privind prezența la vot se realizează numai de către reprezentanții STS, precum și de personalul tehnic auxiliar al BEC, desemnat în acest scop.

În ziua votării, informarea opiniei publice privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a BEC, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care figurează în sistemul informatic că s-au prezentat la urne.

 

De asemenea, BEC, birourile electorale de circumscripție județeană, Biroul electoral de circumscripție al municipiului București și birourile electorale de circumscripție de sector vor furniza zilnic rezultate parțiale, începând cu ora 10.00, din data de 6 iunie, până la stabilirea rezultatelor finale. Orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității sunt: 10.00, 12.00, 17.00, 20.00, iar orele de referință, pentru fiecare în parte, sunt: 8.00, 10.00, 15.00, 18.00.