Ultima lună de toamnă ne aduce câteva sărbători importante. De pildă, joi, pe 8 noiembrie, credincioșii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinţii Mihail și Gavriil, duhurile slujitoare ale Bunului Dumnezeu și totodată, prieteni și ocrotitori ai oamenilor. Cine au fost cei doi îngeri și cum au ajuns să fie pomeniţi, prăznuiţi de creștinii zilelor noastre?

Povestea îngerilor sau a lumii nevăzute 

Din scrierile bisericești aflăm așadar, că îngerii sunt duhuri slujitoare, adică fără de trupuri care l-au slujit cu credinţă pe Dumnezeu și care, puși de Tatăl Creator au grijă de noi oamenii, ne ocrotesc și ne călăuzesc drumul anevoios de la trăirile lumești, la împărăţia cerurilor. Sfinţii părinţi ne spun că forma văzută a îngerilor reprezintă doar un chip de împrumut, nicidecum chipul lor adevărat, îngerii fiind „lumea nevăzută”, „cerul”. Despre îngerii Mihail și Gavriil se știe că l-au iubit, l-au preamărit pe Dumnezeu și au împlinit voia Lui în conducerea lumilor. Se mai cunoaște și faptul că uneori, îngerii împlinesc pedepsele Domnului, cum a fost focul peste Sodoma. În viaţa de zi cu zi însă, ei duc rugăciunile noastre mai departe către divinitate, ne apără și ne călăuzesc pașii pe calea cea bună, cea fără obstacole. Prin glasul conștiinţei, îngerii ne transmit mesaje de dincolo, ne dau poveţele cele mai înţelepte. Rugăciunea, pocăinţa, gândurile bune, tot ce este mai bun, mai frumos și mai luminos în noi izvorăște din puterea lor asupra noastră. Din ceea ce se naște în noi din aceste duhuri slujitoare, îngerii sunt binefăcători ai mântuirii noastre. 

Cine a fost ­Arhanghelul Mihail? 

Îngerii, cu Lucifer în frunte, există încă dinainte de facerea lumii. Ei au fost creaţi de Dumnezeu și înzestraţi cu tot felul de daruri. Erau buni, inteligenţi, frumoși, luminoși. Dar Creatorul lor i-a supus unei încercări prin care fiecare trebuia să și exprime, să și manifeste ascultarea. Lu­cifer, cel mai frumos și cel mai înzestrat dintre toţi s-a răzvrătit împotriva Domnului său. 

Văzând ce s-a întâmplat cu îngerul decăzut din ­cinstea de arhanghel și izgonit din ceruri ca un fulger, Mihail al cărui nume se traduce prin „Cine este ca Dumne-zeu”, l-a lăudat cu glas tare pe Domnul, spunând: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Căci, cine este ca Dumnezeu?”. Așa a fost numit de Domnul, făcătorul cerului și al pământului, îngerul Mihail căpetenia îngerilor buni. 

Dar Arhanghelul ­Gavriil? 

Potrivit scrierilor bisericești, îngerul Gavriil a fost cel care le-a vestit lui Ioachim și Anei că din ei se va naște preacurata fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Tot Gavriil a fost cel care I s-a arătat preotului Zaharia spunându-I că se va naște fiul lui, Ioan, Botezătorul Domnului. Și tot Arhanghelul Gavriil a vestit Mariei, aducerea pe lume a lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. De asemenea, se crede că în ziua Învierii, cel care s-a pogorât din ceruri îmbrăcat într-un veșmânt alb și a dat la o parte piatra de pe ușa mormântului a fost tot Gavriil. Îngerul a fost primul care a vestit mironosiţelor Învierea Domnului. 

Rugăciuni către îngeri care ne aduc mântuirea 

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând:

Bucură-te, îngere al darului! 

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:  

Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;

Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;

Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;

Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;

Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;

Bucură-te, fiinţă nemuritoare, laudătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;

Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;

Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare; 

Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;

Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;

Bucură-te, prin care satana s-a surpat;

Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii! 


Gavriil, al minţilor celor ascunse și al tainelor Celui Preînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oameni-lor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorinţă mă grăbesc a-ţi cânta ţie : 

Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute; 

Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinţei;

Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;

Bucură-te, că strălucești cu mintea în știinţa cea ascunsă;

Bucură-te, că întru această știinţă înveţi pe faţă pe oameni;

Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;

Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;

Bucură-te, arătarea multor neștiinţe;

Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;

Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;

Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;

Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Jurnalul de Ilfov urează un sincer și călduros “La mulţi ani!”, Sănătate și Bucurii, tuturor celor ce-și serbează onomastica joi, pe 8 noiembrie, cu prilejul zilei de 

Sfinţii Mihail și Gavriil! Viaţă lungă și reușite!