Pe 1 Decembrie, localnicii din orașul Bragadiru au dovedit, din nou, că pentru ei ostașii care au apărat credința, limba și libertatea poporului român cu prețul vieții nu s-au stins niciodată din cugetul și din simțirile lor. În semn de recunoștință și prețuire pentru jertfa înaintașilor lor, localnicii care încă-și mai plâng rudele pierdute pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial au adus un pios omagiu eroilor neamului.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.479
La acest eveniment important din istoria orașului Bragadiru și al tuturor românilor, localnicilor li s-au alăturat senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc și președintele organizației județene PNL, Ștefan Thuma Hubert.
Deși a trecut mai bine de un veac, în orașul Bragadiru sentimentele de prețuire față de țară și de eroi nu au slăbit, așa cum se întâmplă în alte zone ale țării, ci au încolțit și mai mult în inimile localnicilor de azi. Lucru dovedit și de Ziua Națională a României, când au arătat, încă o dată, că pentru ei eroii sunt memoria vie a istoriei și nu încetează să-i poarte la loc de cinste, în sufletele lor. Ba chiar, continuă să-i vadă ca pe niște icoane la care se închină cu iubire și recunoștință. Așa se face că în dimineața zilei de duminică, 1 decembrie, în ciuda frigului năpraznic de afară, localnici de toate vârstele, în frunte cu primarul Vasile Cimpoeru, au cinstit în mod solemn memoria tuturor celor ce au pus binele țării și al neamului mai presus de viața lor pe câmpurile de luptă, lăsând în urma lor, o țară minunată care-și merită drumul în mersul istoriei.
Cinste ostașilor care au lăsat o țară frumoasă și un popor demn!
Pentru odihna ostașilor care au îmbrăcat cămașa morții în timpul celor mai aprige bătălii din Primul Război Mondial, lăsând urmașilor lor o țară frumoasă și un popor demn, neslugarnic, la Bragadiru, toți localnicii de azi, tineri, copii și vârstnici, deopotrivă, au fost cu inimile Sus… Sus de tot, către eroi. În memoria lor, și-au pus mâinile pe inimă și au intonat Imnul Național, care îndeamnă la unitate și patriotism. Au urmat apoi momente de reculegere și înălțare morală la Monumentul Eroilor amenajat special în fața Primăriei unde, împreună cu preoții locului și cu părintele Nicolae Nica, preot militar la Brigada 1 Mecanizată din București, s-au rugat la Ceruri pentru ei. Militarii UM 01971 Clinceni au sporit emoția momentului cu o paradă impresionantă, prin care au refăcut momentul retragerii trupelor române victorioase de pe câmpurile de luptă, după închierea războiului.
La Monumentul Eroilor au curs lacrimile recunoștinței
Din mulțimea de localnici care a adus un pios omagiu, doi săteni, soț și soție, a căror familii au trăit ororile războiului, privesc cu admirație cinstirea adusă jertfei pentru țară și, printre lacrimi, izbutesc a-și deschide sufletul în fața noastră, a echipei Jurnalului de Ilfov. Îndurerați, oamenii ne amintesc că este un miracol că dăinuim pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și avem o mulțime de motive să fim mândri că suntem români. „Am avut bunici care au luptat în război. Nici nu știu dacă s-au mai întors vreodată. Din ceea ce mi-au spus părinții, vremurile acelea au fost groaznice pentru toată lumea. A fost iadul pe pământ. Mama a avut mai mulți frați. Pe cel mic, bunica îl ascunsese sub postavă când au venit rușii și au făcut prăpăd. Așa au reușit să-l salveze. Altfel, îl omorau. Le-au luat animalele, păsările și puținul acela pe care îl mai aveau în casă și în ogradă. La retragerea trupelor sovietice, rușii furau, violau, omorau… lăsau prăpăd în urma lor”, ne-a spus, printre lacrimi, Carmen Hălălău, o localnică venită să cinstească memoria tuturor românilor căzuți pe câmpurile de luptă în războiul de întregire a neamului. „Este o lege nescrisă a războiului. Cine e mai puternic să ia ceea ce au cei mai slabi. De asta se luptă mult pentru pace și din cauza asta încă mai sunt zone în conflict. Războiul astăzi a căpătat diverse forme. (…) Acum, când comemorăm eroii neamului, am sufletul încărcat de emoție. Cinste lor! Știu de la foști luptători pe front în Primul Război Mondial că aveau o dorință profundă de a elibera țara. Ei chiar s-au dăruit țării. Se aruncau orbește în ghearele războiului, chiar dacă erau mutilați”, ne-a spus Constantin Hălălău, colonel în rezervă.
Spectacol extraordinar în cinstea românilor
Ceremonia impresionantă de comemorare a eroilor de Ziua Națională, la Bragadiru a fost urmată de un eveniment cultural-artistic, organizat de Primărie și Centrul Cultural și dedicat românilor de azi. Un spectacol folcloric excepțional a adus pe scena din fața Primăriei, tinere talente și artiști consacrați. În spirit patriotic și sub culorile vii ale portului popular, artiști precum Mărioara Man Gheorghe și grupul său de copii Mlădițe Ilfovene, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Nicolae Gribincea și Ansamblul Plăieșii au reunit, astfel, toate regiunile României Mari prin cânt și voie bună. Și pentru ca bucuria să fie deplină, tradiționala fasole cu cârnați și vinul fiert, oferite de Primăria Bragadiru și Consiliul Local, au fost la discreție.
„Vă mulțumesc pentru faptul că ați acceptat invitația de a sărbători împreună Ziua Națională și sunt convins că și în viitor vom fi cu toții aici pentru a da o dovadă de necontestat că ne respectăm principiile, valorile, credința strămoșească și încrederea în viitorul patriei noastre! Ne-am întâlnit aici, la Monumentul Eroilor din orașul Bragadiru, pentru a cinsti memoria înaintașilor, care din iubire și credință și-au jertfit viața, pentru ca noi astăzi să ne putem exprima liber, să trăim în unitate și democrație, dar și pentru a aminti tinerelor generații importanța însușirii valorilor și a convingerilor patriotice. Marea Unire, aniversată în ziua de 1 Decembrie, este cea mai importantă pagină a istoriei românești! Nu trebuie să uităm niciodată eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil și ne înclinăm cu recunoștință, aducând un pios omagiu eroilor acelor vremuri! Istoria din acel moment ne învață că putem să răzbim în momente grele numai prin solidaritate! Această sărbătoare îmi dă prilejul să adresez concetățenilor și românilor de pretutindeni, felicitări și urări de sănătate, de prosperitate. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a spus primarul Vasile Cimpoeru.
Alături de primarul Vasile Cimpoeru, la comemorarea eroilor neamului a fost și Daniel Țonu, primarul comunei Zîmbreni din Raionul Ialoveni, Republica Moldova, localitate înfrățită cu orașul Bragadiru. „Sunt onorat, emoționat că mi-a dat Domnul să cunosc niște oameni deosebiți aici, la Bragadiru, în frunte cu fratele Vasile Cimpoeru, unul dintre cei mai buni primari din România Mare. Eu am cuvântul locuitorilor comunei Zîmbreni să vă aduc cele mai sincere urări de bine pentru această mare zi, 1 Decembrie. Am avut noroc să mă împrietenesc nu numai cu cel mai frumos oraș din România, ci și cu niște oameni extraordinari, la care toți tânjesc. Mulțumesc pentru contribuția adusă comunei Zîmbreni de către Primăria Bragadiru în reconstrucția uneia dintre cele mai vechi biserici și în renovarea Casei de Cultură. Vă mulțumesc mult! Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus primarul Daniel Țonu. „Anul acesta sărbătorim 1 Decembrie, spunem noi, într-un pas de normalitate. Să ne bucurăm împreună toți cei care suntem români, gândim românește și simțim românește! La mulți ani și să ne revedem cu bine”, a spus senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc. Despre credință și unitate ne-a vorbit și părintele Nicolae Nica, preot militar care a ținut să le adreseze localnicilor de aici și un îndemn, prin intermediul nostru. „Sunt pentru prima dată la Bragadiru de Ziua Națională și mi-a plăcut cum v-ați cinstit eroii. Ați dovedit că prețuiți sacrificiul pe care ei l-au făcut. Rămâneți uniți în Duh asemeni lor, și veți avea izbândă”, ne-a spus părintele Nica.