Preșcolarii vor putea merge la Grădinița Brătulești, din toamnă
Au început și lucrările de extindere a rețelei de canalizare pe străzile laterale ale comunei
◉ Rețea de canalizare pentru toată comuna
◉ Un nou spațiu de joacă și relaxare
Cetățenii comunei Periș știu că munca este cuvântul de ordine al edilului lor. A fost reales ca primar în 2020 pentru munca depusă, realizări și implicare, alături de echipa sa. ”Cu toții știm că am muncit, am pus umăr la umăr, împreună cu consilierii”, declara la momentul învestirii pentru un nou mandat, primarul Anghel Albu. Ritmul este păstrat și în prezent, iar munca continuă și susținută își arată rezultatele.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 601
Cum la Periș, edilul dorește ca activitatea sa, a consilierilor locali și a întregului aparat al primăriei, să fie cât mai transparentă, permanent, cetățenii sunt informați despre ce se întâmplă în comuna lor. Acesta este și motivul pentru care, primarul comunei Periș, Anghel Albu, a dorit să îi informeze pe cetățeni că are speranța că din toamna acestui an, Grădinița Brătulești va deveni funcțională. ”În prezent se lucrează la acoperiș și finisaje interioare. Suntem în parametrii contractuali. În aceste condiții, există mari șanse ca această grădiniță să își deschidă porțile și să îi primească pe copii, începând cu noul an școlar”, ne-a explicat edilul. Lucrările la Grădinița Brătulești au început în toamna anului trecut, aceasta fiind o unitate de învățământ preșcolar mult așteptată de părinți și care va funcționa cu program prelungit. După cum am mai scris, Grădinița Brătulești reprezintă unul dintre proiectele de suflet ale edilului din Periș, preocupat să găsească cât mai multe soluții eficiente prin care să poată oferi părinților posibilitatea de a-și ține copiii în siguranță și într-un mediu cât mai prietenos, cât timp ei sunt la muncă. Grădinița Brătulești va fi cea de a treia instituție de învățământ preșcolar cu program prelungit, din cele opt unități de profil din comuna Periș, celelalte cinci fiind cu program normal. Grădinița Brătulești va fi disponibilă pentru cele trei grupe de vârstă preșcolară, respectiv grupa mică adică copiii cu vârsta de 3-4 ani, grupa mijlocie, adică copiii cu vârsta de 4-5 ani și, bineînțeles, grupa mare pentru copiii care se încadrează în palierul de vârstă 5-6 ani. Fiecare grupă va fi alcătuită din maximum 20 de copii și va avea educatoare cu studii de specialitate și experiență în lucrul cu cei mici. Grădinița va avea și câte o îngrijitoare pentru fiecare grupă, astfel încât pentru fiecare grupă să existe două cadre didactice care să îi asiste și să-i coordoneze pe durata întregii zile. Grădinița nouă se realizează în baza unui contract de asociere cu Consiliul Județean Ilfov, pentru Brătulești. Grădinița va fi gratuită pentru părinți, cheltuielile urmând a fi suportate din bugetul local. Grădinița din Brătulești va avea o suprafață construită de 563,9 mp, regimul de înălțime fiind parter, și va fi prevăzută cu loc de joacă, spații verzi și 4 locuri de parcare. Primarul ne-a asigurat că grădinița va avea toate sistemele de siguranță împotriva incendiilor prevăzute de lege, precum și un izolator și un cabinet medical, bucătărie și sală de mese.
Rețea de canalizare pentru toată comuna
Un alt proiect care este foarte important pentru comuna Periș și îndelung așteptat de cetățeni, este cel privind extinderea rețelei de canalizare pe străzile laterale ale comunei. Primarul Anghel Albu ne-a anunțat că sunt în curs de finalizare lucrările pe strada Pelicanului, urmând ca acestea să înceapă și pe străzile Lupilor, Polonă și Petrolistului. Edilul și-a exprimat convingerea că și lucrările la canalizare se vor termina în parametrii contractuali și chiar dacă realizarea lor implică un disconfort pentru cetățeni, în final, beneficiile vor fi cu mult mai mari. ”Se lucrează pe toate străzile laterale, în toate satele. Canalizare există în prezent doar pe străzile Principală, Sondei și Orhideelor, unde avem și stație de epurare. Aceste lucrări au fost realizate prin programul de finanțare de la Fondul de Mediu”, ne-a spus primarul.
Reamintim că alături de Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, comuna Periș face parte din programul de reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă și de canalizare și de reabilitarea sau construirea de staţii de pompare apă uzată. Pe 22.09.2021, a fost semnat contractul de execuție lucrări R-07 ”Reabilitare şi extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș”.
Contractul include realizarea mai multor lucrări la infrastructura publică de alimentare cu apă şi de canalizare care pentru Periș înseamnă extindere rețea de canalizare pe 36,178 km și 14 stații noi de pompare apă uzată. Contractul presupune și execuția construcțiilor civile, a instalațiilor mecanice, electrice și de automatizare, inclusiv furnizarea și montarea echipamentelor aferente, în scopul reabilitării şi extinderii reţelelor publice de alimentare cu apă, a reţelelor publice de canalizare şi a staţiilor de pompare apă uzată, în conformitate cu cerinţele, impunerile şi restricţiile specificate în documentația de achiziții.
Durata de execuție a lucrărilor este de 35 de luni de la data ordinului de începere, la care se adaugă 36 de luni, perioada de notificare a defectelor.
Realizarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Periș înseamnă, foarte pe scurt, acces la apă sigură din punct de vedere calitativ și cantitativ pentru toți locuitorii care vor avea acces la rețeaua de colectare și tratare a apelor uzate, contribuind astfel la o mai bună protejare a mediului și a sănătății publice.
Un nou spațiu de joacă și relaxare
Cum și relaxarea și distracția sunt foarte importante, primarul a anunțat că au fost terminate lucrările de amenajare la parcul și locul de joacă din satul Buriaș. ”Îmi doresc ca noi toți să avem responsabilitatea de a le întreține și proteja”, a transmis primarul Anghel Albu, cetățenilor săi. Domnia sa a explicat că este vorba despre un complex de joacă și un parc nou. ”Locul de joacă a fost reabilitat cu pavele de cauciuc, iar între locul de joacă și terenul de fotbal care exista dinainte, a fost amenajat un parc cu alei, băncuțe, gazon, pomi, instalații de udat, un loc plăcut în care să se recreeze toată lumea”, a mai spus edilul.