Apariția pandemiei de coronavirus a dat peste cap viața tuturor și afectează proiectele de dezvoltare la nivel național, dar activitatea administrativă în comuna Afumați nu s-a oprit, ci din contră, se desfășoară în ritm susținut, cu reanalizarea priorităților în funcție de alocațiile bugetare.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 498
Chiar dacă în aceste momente principala bătălie se dă cu pandemia de COVID-19, gospodarii din Afumați sunt ocupați să rezolve și alte sarcini care au rămas de dinainte de criză, respectiv continuarea lucrărilor de modernizare în comună. ”După un an 2019 foarte bun în ceea ce privește realizările din comună, infrastructură, investiții în școli, în partea spirituală, biserici, parohii, spații verzi, mediu, după un an în care și bugetul comunei a avut o creștere semnificativă față de anul 2018, creștere exponențială de altfel în ultimii ani, datorită reducerii birocrației și stimulării investițiilor din comună, ne puseserăm mari speranțe în anul 2020. A apărut această pandemie, care a stricat multe dintre planurile, nu numai ale comunei Afumați, ale primăriei și Consiliului Local, cât și la nivel național, în sensul că trebuie să regândim anumite lucruri aprobate prin buget. Unele proiecte le putem face în anul 2020, dar vor fi și lucruri la care trebuie să renunțăm și să le amânăm pentru anul următor”, ne-a declarat Gabriel Dumănică, primarul comunei Afumați, într-o discuție despre modul în care funcționează așezarea ilfoveană pe timp de pandemie.
”Am avut o estimare și ne raportam la bugetul anului 2019. Ne făcuserăm planuri și estimasem o creștere și în 2020 a bugetului local”, a continuat edilul, semnalând contracția economiei, faptul că marea parte a societăților s-a închis, iar zeci de afumățeni au rămas fără serviciu. Activitatea societăților de pe raza comunei, la fel, s-a limitat, mai ales partea de en-detail. Contextul nu este favorabil. ”Amânarea plății impozitelor și taxelor locale până la 30 iunie 2020, față de 31 martie, când aveam încasări foarte mari la bugetul local, având în vedere bonificația de 10%, relevă contextul local, foarte dificil pentru toată lumea. Mulți afumățeni s-au întors de peste hotare, iar bugetul comunei, în proporție de peste 80 la sută, se bazează pe persoanele juridice”, a spus primarul.
În legătură cu acest subiect, primarul a menționat că de luna trecută s-a introdus plata prin POS, cu ajutorul cardului bancar, și sunt aproape de final procedurile ce vor permite introducerea plății online a taxelor și impozitelor locale. La fel, în scurt timp, va fi posibilă și emiterea online a certificatelor fiscale.
S-a lucrat intens la străzi
Administrația din Afumați a reușit în perioada carantinei să își facă datoria și continuă în fiecare zi să mai pună o cărămidă la binele comunității. În paralel cu măsurile de protecție și de împiedicare a răspândirii noului coronavirus, s-a lucrat la continuarea anumitor proiecte vitale pentru localitate. ”Unele proiecte prinse prin programul PNDL 2, altele prin asociere cu Consiliul Județean Ilfov. Este vorba despre str. Alunului, unde s-au realizat podețe de acces la proprietăți și șanțuri betonate. Din cele patru asocieri cu CJI, aceasta este singura stradă pe care am finalizat-o anul acesta, care se adaugă altor trei încheiate cu succes anul trecut. În privința lucrărilor de modernizare a comunei, putem să spunem că am ținut ritmul foarte bun, începutul de an fiind foarte bun. Pentru prima dată, am avut un buget aprobat devreme, dar nimeni nu putea să estimeze apariția acestei drame cu care nu s-a mai confruntat lumea”, a spus edilul.
Primarul a amintit în acest context finalizarea lucrărilor de asfaltare pe strada Fagului, pe porțiunea dintre străzile Teiului și Pinului. Vorbim de o lucrare foarte necesară, deoarece strada rămăsese pietruită și este amplasată într-o zonă de acces foarte utilă a comunei. Cu această lucrare se închide inelul cu toate străzile asfaltate din zona „Moara”, având introduse toate utilitățile cu racorduri gratuite la limita de proprietate, pentru apă și canalizare.
Totodată, au fost finalizate lucrările de execuție trotuare și podețe de acces la proprietăți pe str. Morii, o stradă importantă foarte circulată, pietonal și rutier, cu acces la DN2, ce face legătura cu străzile Moinești și Garoafelor. Strada a fost amenajată și peisagistic prin plantare, în aliniament stradal, de arbori decorativi floriferi. După finalizarea lucrărilor pe alte străzi, va urma și efectuarea șanțurilor betonate. Primarul ne-a spus că str. Morii este o stradă model, în privința modului în care vor fi realizate și celelalte străzi late și care permit realizarea de trotuare pe ambele părți. ”O lucrare frumoasă. Suntem în faza de finalizare, în proporție de 90 la sută, de executare a trotuarelor pe str. Motrului. A mai rămas doar turnarea bitumului”, a precizat primarul.
O altă lucrare de modernizare este în curs de execuție pe strada Borsec, una dintre cele mai importante străzi din zona Ograda Ștefănești. Strada are o lățime ce permite realizarea de trotuare pe ambele părți. Modernizarea pe această stradă continuă cu realizarea de podețe de acces la limita de proprietate. Lucrarea este una necesară având în vedere că strada este intens circulată, făcând legătura cu DJ100 (șos. Ștefănești) prin strada Motrului (aflată pe final cu lucrările de amenajare trotuare), fiind un drum de acces spre Școala nr. 2 („B”), dar și spre DN2 (zona Curba) prin strada Traian. Totodată, se mai intersectează cu străzile Lotrului, Maramureș, Mărășești și Leordeni.
”Toate străzile vor cunoaște asemenea modernizări, cu podețe de acces la proprietăți. Străzile care sunt late vor avea și trotuare pentru a fi circulate, iar cele care au pantă naturală, vor avea scurgerea către râul Pasărea și vor beneficia de șanțuri betonate. Toate acestea se adaugă realizărilor din ultimii ani”, a subliniat primarul.
Soluții noi pentru un iluminat public stradal de calitate
Primăria Afumați continuă în această perioadă și lucrările de modernizare și extindere a iluminatului public stradal. S-a finalizat astfel lucrarea pe DN2 între Grădinița cu program prelungit și Cimitirul nou, pe o lungime de aproape 800 metri liniari, care acum este iluminată cu lămpi economice cu LED. ”Este finalizată astfel zona veche a comunei, intravilanul vechi, cu iluminat pe drumul național, având în vedere că acest drum important împarte comuna în două. DN2, este drumul care merge spre Moldova și vechiul drum care merge la Constanța. Avem lumină pe ambele părți acum, astfel încât comuna să fie foarte bine vizibilă noaptea atât pentru șoferi, dar și pentru pietoni”, ne-a precizat primarul. El a menționat și extinderea rețelei de iluminat stradal pe DJ 100, șos. Ștefănești, la fel, cu lămpi economice cu LED. ”Lucrarea a avut ca scop diminuarea consumului la un transformator din zonă și alimentarea unei străzi noi, Doamna Stanca, din cartierul de tineret. Întrucât nu puteam să luminăm această stradă, din cauza unui consum foarte mare în zonă, am redus consumul prin introducerea iluminatului cu LED-uri economice pe străzile Livezilor, Lotrului și Bumbești. Ne-am străduit să găsim soluții tehnice în privința unui iluminat de calitate, deoarece și pe această stradă, Doamna Stanca, s-au construit mai multe case. Lucrările vor continua în funcție de alocările de la buget, de încasările bugetare”, a spus primarul.
Atenție specială pentru educație
În contextul pandemiei, atenția administrației este îndreptată, evident, și spre școală, o prioritate aflată mereu în vizorul edilului. La ședința Comitetului Local pentru Situațiii de Urgență la nivelul comunei, unul dintre puncte, la propunerea directoarei Izabella Pena, a fost crearea unei platforme educaționale pentru implementarea unui sistem de învățământ online. ”În acest moment, cadrele didactice folosesc diferite sisteme de operare și încercăm să facem un lucru unitar, ca să lucreaze prin Ministerul Educației, încât să se comunice ușor cu copiii. Sunt probleme de conectare etc. Drept pentru care, propunerea comitetului, din care fac parte oameni din toate domeniile comunei Afumați, a fost înaintată CL și a fost votată pentru ca în cel mai scrut timp să se introducă un sistem unitar de predare online. Suntem preocupați să ajutăm toți copiii și așteptăm ca școala să identifice copiii care nu își permit și nu dispun de tehnologia necesară pentru desfășurarea în bune condiții a învățământului online, pentru a-i putea ajuta”, a declarat Gabriel Dumănică.
Societățile comerciale ajută comunitatea
Nu în ultimul rând, primarul Gabriel Dumănică a dorit să le mulțumească societăților comerciale care au răspuns apelului la solidaritate și implicare comunitară lansat de primăria comunei Afumați, donând peste 500 de pachete cu alimente de bază pentru sprijinirea persoanelor vârstnice de peste 65 de ani din localitate.
Primăria Afumați, prin Compartimentul de Asistență Socială, a distribut pachetele la domiciliu tuturor vârstnicilor din Afumați care au solicitat telefonic, cu dorința ca ei să rămână în case în această perioadă grea pentru toată lumea.
Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului acordat de societățile DCN, Marathon Distribution Group, Benzinărie TSV, Agroindaf, Technoelectric, Jilăveanu Transcom, care au fost alături de cetățenii comunei și de comuna unde au activitatea și afacerea. Primarul comunei, în numele cetățenilor le mulțumește, mai ales în aceste momente în care și societățile se confruntă cu numeroase probleme. ”Cu empatie, solidaritate și grijă față de semeni vom trece împreună mai ușor peste această perioadă!”, a spus primarul.
Spațiile verzi, pregătite pentru cetățeni
Profitând de perioada de pauză, întreruperea activității școlare și de circulația redusă a cetățenilor, administrația a făcut și o curățenie de primăvară, ca la carte, în spațiile verzi ale comunei, activitate demarată la începutul anului, dar intensificată în ultima perioadă. S-a lucrat intens în zona imobilelor grădinițelor și școlilor, la spații verzi de pe străzi, parcuri. S-a muncit foarte mult la întreținerea spațiilor, mobilarea lor, locurile de joacă au fost reparate, reabilitate, dar și dotate cu noi aparate.
”Odată cu relaxarea, care va veni treptat, copiii din Afumați vor putea descoperi noile modernizări cu aparate noi, așa cum și-au dorit și cadrele didactice la grădinițe. S-au făcut completări, reparații și modernizări ale locurilor de joacă și curților la Școala nr. 2 (”B”), Școala nr. 3 (”C”), la Grădinița cu program prelungit și la parcurile din comună”, a precizat Gabriel Dumănică.
De asemenea, la solicitarea cadrelor didactice, la Școala nr. 3 s-a profitat de pauză școlară și a fost realizată o alee de acces care face legătura între aleea școlii, aleea grădiniței și locul de joacă din incintă. O lucrare mică, dar foarte necesară, cu scurgere a apelor pluviale.
La parcuri și spațiile verzi s-au făcut ample lucări de întreținere, de toaletare, au fost refăcute alei și lucrări de mobilare cu noi aparate de joacă pentru copii, în parcul de pe str. Mihai Bravu, str. Ioan Slavici din Cartierul de Tineret, parcul de la monument, din centrul comunei, dar și la spațiul verde de pe DJ 100 spre Găneasa, spațiu verde la baza sportivă, unde se mai duc tinerii din comună pentru a face mișcare. ”La toate spațiile verzi s-a muncit enorm, s-au toaletat copacii, s-a pus gazon unde era nevoie, s-au montat instalații de udat, s-au montat bănci, suntem așadar pregătiți pentru perioada când oamenii vor putea ieși să se plimbe. La fel, s-a readus la viață toată zona verde din cele cinci imobile ale școlilor. Practic, curțile școlilor sunt oaze de verdeață”, a subliniat edilul.
Primăria, atentă ca întotdeauna la viața spirituală
Ca în fiecare an, primăria face investiții și în domeniul spiritual. ”Totdeauna, noi ne pregăteam de Sărbătorile Pascale. Într-un an am făcut iluminatul aleilor, în alt an am realizat trotuarele de acces în cimitire, alt an împrejmuiri, pictura bisericii sau acoperișul. Comuna Afumați este foarte bine structurată. Există două parohii, cu biserica veche și cimitirul vechi la Parohia I și Parohia II cu biserica nouă și cimitirul nou. Anul acesta, pregătirea pentru Sărbătorile Pascale s-a materializat la cimitirul nou, de pe DN2 la Parohia II, prin extinderea rețelei de iluminare a aleilor. Rămăsese în întuneric, un sfert din cimitir. A fost nevoie de o extindere cu stâlpi și lămpi, lucrare care a fost solicitată anul trecut de enoriași”, ne-a povestit primarul. La Parohia I, biserica veche, la cimitirul vechi, de pe strada școlii, se lucrează pentru o nouă clopotniță și o nouă capelă. ”O localitate importantă cum este comuna Afumați merită să aibă o capelă, iar lucrările sunt realizate în proporție de 90 la sută. Realizarea capelei era imperios necesară pentru a respecta normele europene și pentru că trebuie să oferim credincioșilor toate condițiile. Capela va fi folosită de ambele parohii, fiind singura in comună”, a conchis primarul comunei Afumați.