„Folclorul nostru, nu numai că este sublim, dar te face să înţelegi totul” (George Enescu)

Săptămâna trecută a avut pentru locuitorii oraşului Buftea un final cu trei zile mândre. Chipeşe. Între 22 şi 24 noiembrie, ei au petrecut la „Festivalul Târgului şi Cântecului Popular Românesc”. Organizatori? Familia artiştilor interpreţi de folclor, Mariana şi Mihai Călin, cu sprijinul Primăriei oraşului şi Centrului Cultural Buftea. Ce mai calea-valea, a fost liber la distracţie, muzică şi bună dispoziţie. 

Platoul Pieţei Mihai Eminescu, din centrul urbei, s-a umplut de forfotă, în fiecare după-amiază a zilelor amintite. Mii de locuitori, de toate vîrstele, adunaţi pe toată durata festivalului, au participat cu mic, cu mare la spectacolele oferite la scenă deschisă de solişti ai folclorului nostru, dintre cei mai preţuiţi astăzi. Până după ora 8 seara, zeci de chioşcuri, tonete, standuri le-au oferit oamenilor produse tradiţionale din zone îndepărtate ale ţării. A fost o avanpremieră jovială, destinsă, a atmosferei sărbătorilor de iarnă ce se apropie. 

Cifra 3, în credința şi datinile noastre

Şi da, „Festivalul Târgului şi Cântecului Popular Românesc” a durat 3 zile! Aşa se cuvine. Aşa e obiceiul invocat tradiţional. În miturile şi rădăcinile noastre religioase cifra 3 are semnificaţii simbolice deosebite. Ele au  trecut cu bine peste timpuri, până la noi. Câteva: 3 zâne ursitoare vin la 3 zile după naşterea pruncului şi îi prezic soarta. Ele aşează în preajma lui 3 bănuţi;  3 zile de petrecere; împăratul din basme are 3 fete de măritat sau 3 feciori viteji; Divinitatea creştină este alcătuită din Sfânta Treime; cei trei magi ş.a. 

„Bine aţi venit la această sărbătoare”!

„Sunt Mihai Călin, organizator şi prezentator al acestui eveniment. În primul rând, vrem să mulţumim dlui primar Gheorghe Pistol şi Centrului Cultural de aici, pentru că au acceptat ideea acestor zile de festival. Ne dorim şi vom face această manifestare, remarcabilă. Vă mulţumim că ne-aţi lăsat să venim în oraşul dumneavoastră, să ducem frumuseţea folclorului nostru mai departe. Lângă armonia cântecului şi interpretării tuturor artiştilor care ni s-au alăturat, stă şi mândreţea costumelor noastre naţionale. Prin acest spectacol extraordinar, vă dăruim cu drag un strop de bucurie şi încântare”, a spus artistul în deschiderea suitei recitalurilor de scenă. 

Lansarea albumului muzical „Cu oltenii lângă mine”

100 de exemplare ale noii colecţii de piese folclorice, interpretate de  Mariana şi Mihai Călin, au fost oferite gratuit spectatorilor de către cei doi. Selecţia conţinutului şi îngrijirea acestei apariţii recente pe piaţa muzicală aparţin Mariei Cornescu, „o mare artistă a cântecului popular românesc. Lansarea albumului în acest festival este o sărbătoare pentru noi, un omagiu adus interpretei, lui Nelu Bălăşoiu şi a carierelor lor”, a mai adăugat Mihai Călin.   

Galeria cu artişti ai festivalului

În prima zi, au încântat spectatorii: Ioan Alungulesei, care a deschis reprezentaţia. Au urmat pe scenă Vasile Anghel, Veronica Geamănu şi Mihai Călin.

A doua zi, a cântat în deschidere Norica Enache. Au continuat Ioan Alungulesei, Mariana Cimpoiaşu, Vasilică Bordianu şi Mariana Călin.

În a treia zi, Ște­fania Rareş a susţinut un recital de aproape o oră. Au încheiat festivalul scenic soţii Mariana şi Mihai Călin.