Mirela Bordeianu, o tânără de 34 de ani din Cornetu, mămica unei fetițe de 7 anișori, se zbate între viață și moarte. Trupul ei este mistuit de o boală grea. Tratamentele specializate de care depinde supraviețuirea ei, sunt extrem de costisitoare, iar familia nu are posibilitatea să suporte cheltuielile aferente. Printr-o simplă donație, oricine o poate ajuta pe Mirela să fie, cât mai mult timp, aripa ocrotitoare a fetiței ei, Elena Antonia. 

La vârsta la care orice femeie este împlinită și se bucură de cele mai frumoase clipe în sânul familiei, Mirela Bordeianu, o tânără din Cornetu, luptă pentru supraviețuire. Ea este diagnosticată cu o formă severă de cancer și are nevoie de tratamente extrem de costisitoare. La momentul actual, viața Mirelei depinde de investigații medicale și terapii specializate, a căror costuri depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei ei. Orice sumă, oricât de mică, ar putea fi suficientă pentru ca tânăra mămică să‑și poată îmbrățișa, sfătui și ocroti mica minune din viața ei, pe Elena Antonia, cât mai mult timp.  

“Cea mai mare dorință a mea este să trăiesc” 

“Anul trecut, la începutul lunii septembrie, în timp ce aranjam camera fetiței pentru școală, mi‑a căzut ceva greu din mână. Am fost la Spitalul Universitar din București, medicul de acolo mi-a recomandat RMN, iar această investigație a evidențiat tumorile din umăr. De atunci, a urmat un lung șir de analize și tratamente de specialitate. Am făcut radioterapie. Cea mai mare dorință a mea este să trăiesc, să-mi cresc fetița creștinește, să-i fiu aproape, ca întotdeauna. Și mai am cel puțin două dorințe mari. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea răbdare și bunătate să-mi duc boala, să-mi ajut fetița. I-am promis Domnului că, dacă mă face bine, înfiez un băiețel și ajut bolnavii de cancer. Dacă mă însănătoșesc și nu o să mai am nevoie de acești bani care se strâng pentru mine, îi voi dona mai departe altor bolnavi care vor avea nevoie de ei. Mulțumesc tuturor celor ce se gândesc la mine și încearcă să mă ajute!”, spune încrezătoare, Mirela Bordeianu.

Cum puteți s-o ajutați pe Mirela?

Cei care-i înțelegeți su­ferința și doriți să fiți alături de ea puteți să‑i întindeți o mână de ajutor. Fie luați legătura direct cu Mirela, sunând la telefon 0723.36.29.31 fie faceți donații în lei, în contul RO20BTRL04601201S75540XX, deschis la Banca Transilvania, pe numele Bordeianu Mirela.