Orașul Popești-Leordeni face surpriza de a construi în Ilfov un obiectiv unic în țară atât din punct de vedere arhitectural, precum și din perspectiva utilității acestuia. Construcția va face legătura între zona de vest a orașului Popești-Leordeni, din județul Ilfov, și sectorul 4 al Municipiului București, în dreptul stației de metrou “Berceni” (fosta Depou IMGB).
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 499
“Ne chinuim de aproape trei ani să finalizăm procedura birocratică pentru un obiectiv care în aparență nu pare foarte complicat ca și construcție propriu-zisă, însă analizând pe fond faptul că acesta are un picior în Popești-Leordeni și unul în Municipiul București, l-a făcut să necesite o procedură specială, cu atât mai mult cu cât construcția suspendată traversează căile ferate ale depoului Metrorex”, a declarat pentru Jurnalul de Ilfov, Petre Iacob, primarul orașului Popești-Leordeni.
Edilul ne-a explicat că au fost colaborări multiple, cu o listă foarte lungă de factori decidenți și a accentuat faptul că dacă unul singur dintre aceștia nu ar fi cooperat până la final, realizarea acestui obiectiv nu ar fi fost posibilă niciodată. ”Pentru aceste motive, chiar aș vrea să le mulțumesc Primăriei Sectorului 4 care ne este și partener în acest proiect în asociere, Primăriei Capitalei de la care ne-a fost necesar un acord votat în Consiliul General, celor de la Metrorex S.A și Metroul S.A cu care am avut o colaborare exemplară, cât și celorlalți implicați cu un aviz sau acord, de la Ministerul Transporturilor și până la Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni. Cu implicarea tuturor a devenit posibil să discutăm acum despre lucrările demarate”, a mai spus primarul Petre Iacob.
El a subliniat că Popești-Leordeni se poate mândri cu oportunitatea singurului oraș din țară, la aceasta oră (excluzând Capitala), cu vreo stație de metrou în interiorul localității. Și nu vorbim de doar o stație, ci de chiar două: prima stație, “Dimitre Leonida” al cărei peron, din cauza dezvoltării urbane, aproape că nu mai face față orelor de vârf, iar a doua, cea spre care se deschide accesul cu această pasarelă pietonală – stația de metrou “Berceni”.
Construcție modernă cu acces facil
Construcția va fi definită de un design modern, structură de grinzi metalice și pereți din sticlă anti-vandalism. Va fi o pasarelă pietonală acoperită, cu zonă delimitată de transport biciclete și cărucioare, va fi dotată cu lifturi pentru persoanele cu handicap, monitorizare video, grup sanitar și sisteme de ventilație, iar conform contractului, lucrarea ar trebui să fie finalizată în luna august anul curent.
”Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 7.337.960,81 lei cu TVA, din care un procent de 20% îl va suporta Primăria Sectorului 4, ca partener în asociere, iar restul de 80% noi, Primăria orașului Popești-Leordeni”, a menționat primarul Petre Iacob.
De ce este atât de necesar un astfel de proiect?
Potrivit studiilor care au evidențiat necesitatea și oportunitatea realizării pasarelei pietonale pentru comunitatea orașului Popești-Leordeni, situația actuală în zona unde este prevăzut obiectivul de investiții este caracterizată de lipsa unei căi fizice directe de acces (acces auto și pietonal) între UAT Popești-Leordeni și Municipiul București – Sector 4. Astfel, tronsonul de capăt al Magistralei M2, stația “Berceni” separă juridic și fizic orașul Popești – Leordeni de Sectorul 4 al Municipiului București (pe zona urbană adiacentă stației de metrou Berceni cât și pe zona aferentă rebrusmentului de capăt de magistrală).
În prezent, poate fi constatată o supra aglomerare, atât auto, cât și pietonală, în zona stației de metrou “Dimitrie Leonida”, stație care în prezent deservește populația din vestul orașului Popești-Leordeni, ca unic punct de legătură cu Municipiul București.
Specialiștii care au analizat efectul pozitiv previzionat prin realizarea acestui obiectiv consideră că investiția va produce efecte benefice atât asupra orașului Popești-Leordeni, precum și asupra Sectorului 4 al Municipiului București (conectivitate în teritoriu, utilizarea unui număr mai mic de mașini personale, decongestionare trafic), cât și asupra calității vieții, prin creșterea accesibilității.
Se apreciază că datorită acestei pasarele pietonale se va diminua traficul rutier și pietonal în zona de acces a stației “Dimitrie Leonida” și se vor anula blocajele rutiere din intersecția Drumului Județean “Șoseaua Berceni”, din administrarea Sectorului 4 al Municipiului București cu strada “Oituz” din administrarea UAT Popești – Leordeni. De asemenea, s-a calculat că se va reduce traseul auto către stația de metrou “Dimitrie Leonida”, cu circa 6 km zilnic/utilizator de metrou din orașul Popești – Leordeni și se va reduce consumul de combustibil lichid (benzină, motorină), rezultând și protejarea mediului. Un alt mare avantaj va fi și reducerea timpului de deplasare auto și pietonal și faptul că se vor încuraja activitățile aferente mobilității urbane actuale (circulația pietonală, circulația cu bicicleta personală). Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul faptul că pasajul pietonal va reduce costul deplasărilor zilnice pentru locuitorii orașului Popești – Leordeni care utilizează stația de metrou Berceni și va crește venitul furnizorului de servicii de transport cu metroul din municipiul București – Metrorex SA, prin creșterea accesibilității pietonale din orașul Popești – Leordeni la rețeaua de transport cu metroul (stația Berceni).
Nerealizarea obiectivului de investiții, efecte negative multiple
Specialiștii au analizat și impactul negativ previzionat în cazul nerealizării obiectivului de investiții. Potrivit studiilor, menținerea actualei situații, adică nerealizarea legăturii propuse, va conduce la un blocaj iminent provocat de apogeul numărului de călători cu metroul suportat la orele de vârf de peronul stației “Dimitrie Leonida”, blocaje rutiere constante asupra șoselei Berceni, fluidizarea traficului fiind fragmentată de cei ce își aduc în fiecare dimineață membrii familiei la metrou, cu mașina personală.
Nerealizarea obiectivului sau chiar și întârzierea realizării lui ar permite continuarea pocesului de poluare a atmosferei prin utilizarea mașinilor personale dinspre orașul Popești – Leordeni către stația de metrou, dar și creșterea aglomerării auto existente în zona stației de metrou și scăderea accesului facil la învățământ, cultură și la locurile de muncă din Municipiul București pentru locuitorii orașului Popești – Leordeni. Specialiștii au calculat și că nerealizarea pasarelei nu va aduce un câștig economic suplimentar (față de situația actuală) pentru furnizorului de servicii de transport cu metroul din municipiul București – Metrorex SA, deoarece, din cauza supra-aglomerării, există posibilitatea ca pasagerii să se îndrepte către alte alternative de deplasare spre locul de muncă sau de studii. Și poate, la fel de important, lipsa pasarelei nu va aduce investiții noi și unitare pentru orașul Popești – Leordeni, rezultând terenuri cu potențial care nu vor fi ocupate și dezvoltate compact.
Necesitatea și nevoia pentru acest obiectiv a fost dovedită printr-o petiție on-line care, în două zile, a strâns peste 1.600 de semnături ale locuitorilor din Popești-Leordeni. Înainte de bugetarea acestui obiectiv a fost făcut și un studiu de trafic, care indică faptul că încă de la inaugurare această pasarelă va fi traversată de un număr între 8.000 și 12.000 de persoane zilnic. Acesta a fost și motivul pentru care s-a optat pentru o construcție impunătoare și solidă care să dăinuie zeci de ani, în ciuda eforturilor financiare deloc de neglijat.